Tocmai ce a trecut anul nou şi mulţi dintre voi v-aţi făcut deja lista cu obiectivele pentru 2010. Poate că veţi încerca să mâncaţi mai sănătos, să petreceţi mai puţin timp în faţa televizorului sau să citiţi cel puţin o carte pe săptămână. Sau poate v-ar plăcea să vă impulsionaţi cariera!

Toastmasters International, o organizaţie înfloritoare, cu peste 250,000 de membri în 106 de ţări, vă poate ajuta să vă dezvoltaţi abilităţile de comunicare şi de leadership necesare pentru a vă atinge acest scop.

Pentru a obţine o promovare, trebuie să devi un orator mai bun sau un şef de echipă mai încrezător. Poate e necesar să-ţi dezvolţi abilitatea de a vorbi şi de a răspunde la întrebările neaşteptate. Dacă doreşti să-ţi găseşti un job, în mod sigur va fi nevoie să-ţi dezvolţi latura de comunicare pentru a face faţă cu succes interviurilor de angajare. Toate aceste abilităţi pot fi dobândite într-un  cadru prietenos la întâlnirile clubului Toastmasters.

Pe când residentul Gary Schmidt s-a alăturat clubului Toastmasters, era un absolvent fără serviciu, care se descurca foarte greu la interviuri. Efectiv, îi era foarte dificil să se exprime.  Educaţia Toastmasters l-a ajutat atât de mult, încât după doar şase săptămâni a obţinut un post în staff-ul senatorului american Mark Hatfield din Oregon. Cât timp a activat în echipa senatorului, a avansat şi în dezvoltarea abilităţilor sale de comunicare şi de leadership în cadrul clubului Toastmasters. Azi, Schmidt este preşedinte general al Toastmasters International.

„Datorez Toastmasters dezvoltarea şi evoluţia mea profesională continuă, care mi-a permis promovarea şi mi-a sporit responsabilităţile la locul de muncă”, a declarat Schmidt.

Mulţi colegi de-ai noştri s-au bucurat deja de ajutorul Toastmasters în evoluţia lor profesională:

„Pregătirea mea de inginer nu mi-a oferit multe momente în care să-mi dobândesc calitatea de a vorbi în public, situaţie valabilă pentru 90% din populaţia globului. Întâlnirile săptamânale ale clubului Timişoara Toastmasters au schimbat rapid şi iremediabil această situaţie.

E greu de exprimat în cuvinte ceea ce simţi în momentul acela. În loc să simţi frică, emoţii, deznădejde, noduri în gât şi palme transpirate, în jurul tău se crează o aură de siguranţă, curaj, mândrie şi, nu în ultimul rând, de pasiune pentru vorbitul în public.” – Andrei Son, Sales Manager la E-Concept Group.

„După câteva discursuri susţinute în cadrul Toastmasters pot să spun că nu mai am emoţii inainte de a vorbi in public si mă pot concentra exclusiv pe conţinutul prezentării. Mai ales în acest domeniu, teoria fără practică înseamnă zero.

Dacă vrei să exersezi, Toastmasters e mediul de învăţare potrivit.”-  Silviu Vert, District Internet Technologies Responsable la LEO Clubs Romania

Dacă scopul tău pe 2010 este să te dezvolţi din punct de vedere profesional, clubul Timişoara Toastmasters, care se reuneşte săptămânal în cadrul Student Plus, B-dul Take Ionescu nr. 40, în fiecare marţi de la ora 20:00, te poate ajuta.

Statutul de membru este o investiţie care merită făcută pentru avansarea în carieră!

Îmi imaginam la început că va fi mult mai greu să stârnim interesul oamenilor pentru o metodă nouă, cel puțin în Romania, de a ne îmbunătăți abilitățile de comunicare și de a ne defini trăsăturile de lideri însă am ramas plăcut surprins să văd ca lumea este interesată, participă la întâlnirile clubului nostru, chiar și numai dacă în calitate de vizitatori, și rămân plăcut surprinși de maniera în care se desfașoară întâlnirile noastre considerându-le un real caștig.

Un club Toastmasters nu este doar un loc în care sa ne îmbunătățim comunicarea, ci este și un loc unde putem cunoaște oameni cu interese diverse, oameni care ne pot deveni prieteni cu timpul, împreună putându-ne lansa în alte inițiative. În ziua de azi mediul de afaceri folosește uneori obsesiv termenul de “networking” (întâlnirea altor oameni în scopul descoperirii unor nevoi și a legării unei realații de business). Consider că un club Toastmasters servește în mod indirect și acestui scop fiind un mult mai bun mediu în care putem analiza seriozitatea unor viitori parteneri de afaceri și argumentația ideilor lor. În cadrul clubului nostru avem membrii care acoperă o paletă largă de pregătiri academice și profesii, toți oameni care vor să reușească atât în plan personal cât și profesional. La prima prezentare publică a clubului Timișoara Toastmasters, care a avut loc în 3 noiembrie 2009, au participat peste 80 de persoane, excluzând membrii clubului. Conform formularelor de feedback am tras concluzia că invitații s-au simțit bine, vor să participe la inițiativa noastră și au menționat că acest tip de evenimente pentru popularizarea Toastmasters este binevenit.

La nivel național lucruri pozitive ar fi existența în București a unui club Toastmasters, și inițiativa înființării unuia la Cluj. Cred că aceste inițiative sunt necesare și binevenite doarece vor contribui la dezvoltarea personală, a relațiilor dintre oameni și a spiritului de inițiativă necesar pentru a creea o societate dinamică, orientată spre viitor. Un alt aspect important este acela că un club Toastmasters este non-profit, toate activitățile sunt pe bază de voluntariat, și se plăteste doar o taxa modică pentru a asigura buna funcționare a clubului.

Pentru anul urmator ne-am propus mai multe inițiative care acoperă o gamă largă de activități de la atragerea noilor membri pentru a dubla numărul actual la organizarea unor întalniri de training, de la activități social-umanitare la ajutor în fondarea unor noi cluburi Toastmasters în Romania.

În încheiere doresc sa le multumesc tuturor membrilor clubului Timișoara Toastmasters pentru dedicația și timpul investit în clubul nostru, doresc să vă fac o invitație la întâlnirile noastre și le doresc mult succes oamenilor care au inițiativa de a înființa cluburi Toastmasters în Romania.

Silviu Trebuian
Preşedinte

Abilitatea de a gândi şi vorbi în acelaşi timp, este o calitate importantă care poate determina de exemplu o notă mare la un examen, succesul la un interviu, o posibilă avansare sau chiar un parteneriat strategic. E nevoie de această abilitate indiferent de profesia pe care o aveţi: student, manager, consultant de vânzări, preot, profesor sau politician.

Din acest motiv, în cadrul fiecărei întâlniri Toastmasters, există o secţiune numită Table Topics (Jobenul cu subiecte) prin care, membri clubului sau invitaţii pot susţine un discurs impromptu, cu o durată între 1:30 şi 2:00, pe marginea unui subiect dat, subiect pe care de cele mai multe ori, vorbitorul îl află în momentul în care ajunge pe „scenă”. Această secţiune urmăreşte aşadar pe lângă dezvoltarea abilităţilor amintite anterior şi dezvoltarea altor componente esenţiale ale vorbitului în public: analiza şi conectarea cu audienţa, organizarea logică a ideilor, utilizarea umorului şi a varietăţii vocale, folosirea gesturilor, încadrarea în timp, dezvoltarea coerenţei în vorbire şi abilitatea de a face faţă unor situaţii neprevăzute.

Neil Chethik (http://www.neilchethik.com), un autor american de succes, era foarte speriat înainte de turneul de promovare al uneia dintre cărţile sale, deoarece rămânea fără idei în momentul în care trebuia să răspundă la întrebările care-i erau adresate în diferite emisiuni televizate. După ce s-a înscris şi a activat o vreme într-un club Toastmasters, el a recumoscut, că tocmai secţiunea Table Topics a fost cea care i-a oferit sprijinul de care avea mare nevoie. „Mă antrenam răsfoind  cartea de telefon şi vorbeam despre primul fragment din pagină cam un minut de fiecare dată!”, a spus Chethik adăugând: “Găsesc practicarea Table Topics nepreţuită, pentru că m-a învăţat să mă concentrez pe un subiect dat, şi poate chiar mai mult, să încep să am mai multă încredere în mine.”

Prin urmare, indiferent dacă sunteţi membrii sau invitaţi, preoţi, manageri, politicieni sau consultanţi în vânzări, data viitoare când participaţi la o şedinţă Toastmasters, luaţi-vă inima-n dinţi şi participaţi la secţiunea „Jobenul cu subiecte”! Veţi învăţa să vă prezentaţi ideile voastre într-un mod clar, fluent, inteligent şi convingător… şi asta cu doar câteva secunde de gândire!

Călin Iepure,
VP Public Relations, Timişoara Toastmasters

De-a lungul timpului, oamenii au studiat procesul prin care mintea umană generează ideile, cu scopul de a defini reţete de aplicat la oricine, oriunde şi oricând. Timpul a trecut, reţetele nu au ieşit la suprafaţă. Este acum clar că aceste reţete nici nu vor apărea vreodată, deoarece ele nu exista. În schimb, s-au evidenţiat reguli generale care ajută mintea să intre uşor în procesul de creaţie şi de producere a unor idei bune… chiar idei geniale. În cartea sa „O idee geniala”, Jack Foster detaliază mai multe astfel de reguli de condiţionare a minţii, însă în aceasta seara eu vă voi prezenta trei dintre ele: Fii predispus la idei, Adună mai multe fapte şi Învaţă să asociezi.

Fii predispus la idei. Este deja clar pentru toată lumea că mintea este cea care generează ideile. Acest lucru este fără dubiu. Fiecare dintre noi are o minte.Si acest lucru este fără dubiu. Si, sunt la fel de sigur că fiecare dintre noi a avut la un moment dat o idee, mai bună sau mai puţin bună. Deci, mintea fiecăruia dintre noi poate genera soluţiile de care avem nevoie. Atunci, de ce unii simt că ideile le scapă, în timp ce alţii abundă de idei? Care e diferenţa? Defapt totul este foarte simplu. Oamenii se împart în două categorii: cei care ştiu că soluţiile există şi că le vor găsi şi cei care nu ştiu că acestea exista şi nu ştiu că le vor găsi. Cei din prima categorie vor avea tot timpul idei, în timp ce cei din a doua categorie nu. Singurul lucru care îi deosebeşte este încrederea pe care o au în ei înşişi şi cunoaşterea faptului că există o soluţie (idee) pentru orice problema. De îndată ce vă îndoiţi de faptul că veţi găsi o soluţie la problema pusă pe masă, totul este pierdut. Trebuie să vă consolidaţi încrederea că sunteţi capabili de producerea unei soluţii… sau mai multe. Această încredere se acumulează în timp, prin experienţă, prin obţinerea de rezultate pozitive şi prin stabilirea unei stări mentale favorabile. Repeta-ţi în fiecare zi că eşti o fântână nesecată de idei, că ideile tale bulbucesc la fel ca apa de izvor. Oricum, este foarte important să accepţi faptul că ceea ce crezi despre tine este un factor hotărâtor al succesului. Henry Ford spunea: „Fie că te gândeşti că eşti în stare sau nu, ai dreptate în ambele cazuri”.

Adună mai multe fapte. Dacă deschidem acum un dicţionar şi căutăm cuvântul idee, una dintre definiţiile de acolo va suna în felul următor: „O asociere inedită, nouă, a unor elemente vechi”. Din această definiţie remarcăm ceva interesant: elemente vechi. Cu cat plaja de elemente vechi este mai mare, cu atât asocierile pe care mintea le poate face sunt mai numeroase. Din acest motiv este foarte important ca fiecare dintre noi să acumuleze cât mai multe conştiinţe din cât mai multe domenii. Bineînţeles, totul are o limită. Nu trebuie să devenim fiecare omul-enciclopedie, şi oricum, nu acesta este ţelul. Ţelul este de a nu deveni prinşi într-o „rutină de cunoaştere”, în care nu mai suntem receptivi la ceea ce este nou în jurul nostru. Trebuie să fim curioşi. Trebuie să deschidem ochii şi să vedem ceea ce se întâmplă în jur. Să fim receptivi la evenimentele din afara sferei noastre de confort, astfel încât mintea va avea o bază de cunoştinţe mai mare atunci când va fi necesară crearea unei noi idei. Bineînţeles că la început mirajul comfortului în care ne-am cuibărit ne va tenta să ne întoarcem la el. Vom fi tentaţi să alegem calea de minimă rezistenţă. Însă eu nu vorbesc de a alege sau nu calea de minimă rezistenţă, ci de a trai senzaţii noi, de a avea cât mai numeroase experienţe de viaţă. Comandă la restaurant o mâncare fără să ştii exact ce este. Învaţă limba chineză. Fă tiroliană. Studiază obiceiurile de căsătorie şi înmormântare la azteci. Orice care sa îmbogăţească baza de date din care mintea să extragă asocieri noi.

Învaţă să asociezi. Mintea umană trebuie învăţată sa facă asocieri. Nimeni nu se naşte cu această abilitate, ea este dezvoltată pe măsură ce timpul trece şi căpătam mai multe experienţe. Însă modul în care suntem capabili de a realiza aceste asocieri tine foarte mult de procesul de învăţare. Asa cum am zis şi mai devreme, asocierile pe care mintea umană le poate face rezultă din îmbinarea elementelor vechi, care există deja acumulate în „baza de date”. Dar mulţi oameni nu ajung să realizeze aceste asocieri din mai multe motive. Cele mai întâlnite sunt: lipsa de experienţă, frica de încălcare a regulilor şi frica de asumare a riscurilor. Experienţa se poate acumula prin mai multe metode, nu are rost să intru în detalii acum, dar în principal e necesar să ştiţi următoarele lucruri: soluţiile pot sta în locuri în care ne-am aştepta cel mai puţin. Din acest motiv, să nu rămâne închişi într-o sferă mică de idei, ci să deschidem ochii şi să ciulim urechile către domenii total diferite. De exemplu, cum credeţi că a reuşit George Westinghouse să inventeze frânele cu are comprimat? A observat soluţiile dintr-un domeniu complet diferit, anume mineritul, unde minerii foloseau ciocane cu aer comprimat pentru a sparge rocile. În afara de căutarea salvării în alte domenii, câteodată nu strică să căutăm soluţii în propria curte. De ce nu încercăm să vedem cu se aseamănă problema cu care ne căznim? Este ea asemănătoare cu ceva care există deja? Ce s-ar schimba dacă am altera puţin una dintre variabile? Nu ajungem la o problemă care este deja rezolvată? Frica de încălcare a regulilor este atât de înrădăcinată în unii oameni, incât îi împiedică să vadă soluţiile şi să aibe ideile care se află exact în faţa lor. Majoritatea realizărilor artistice şi a descoperirilor ştiinţifice sunt rodul unor încălcari flagrante a regulilor. Gaudi a încălcat regulile despre cum trebuie să arate o clădire şi acum este un exponent al arhitecturii secolului 20. Freud a încălcat regulile de tratare a bolilor mintale, iar acum orice student la medicină îi studiază cărţile. Si exemplele pot continua la nesfârşit. În cele din urma, totuşi, încălcarea regulilor trebuie făcută cu asumarea de riscuri. Trebuie sa fim curajoşi în strădaniile noastre. Oricum, obtinerea unei idei, prin definiţia ei implica asocierea de elemente care nu au mai fost asociate până acum. Există o posibilitate ca această  asociere să  nu fie favorabilă din prima încercare. Cine nu riscă, nu câştigă!

De unde ne vin ideile? De ce unii dintre noi au o grămadă de idei, iar alţii deloc? Există un secret, o tehnică? În nici un caz. Totul ţine de condiţionarea minţii. Timpul este scurt, şi ar fi fost mult mai multe de povestit. Dar eu m-am axat în această seară pe trei dintre cele mai accesibile căi prin care vă puteţi aduce mintea într-o stare favorabilă producerii de idei. Si nu uitaţi, fiecare dintre noi este un geniu. Lăsaţi-l doar să iasă la suprafaţă!

(Notă: fotografiile sunt luate din cartea “O idee genială”, Jack Foster, Ed. Humanitas 2006)

Discurs susţinut în cadrul unei întalniri Timişoara Toastmaters de către
Marius Pepu

Asa ca eram curioasa ce se face in Timisoara. Impreuna cu un grup de prieteni, majoritatea traineri sau psihologi, ne-am hotarat sa “luam cu asalt” grupul Toastmasters Timisoara. Ne gandeam noi… Hmm! Crezi ca o sa invatam ceva nou? Oare sunt asa de buni? De unde au ei atata experienta?”
Eeee, si daca nu au, invatam impreuna ca doar noi vorbim in public de atata timp…”

Am ajuns la sedinta si m-am asezat, in spate… pentru a avea perspectiva clara a ceea ce se intampla. Stiam ca dupa primele minute o sa am o prima impresie, fie ea buna sau nu. Au trecut 15 minute… intalnirea devenea tot mai interesanta, discursurile tot mai captivante, iar eu… tot mai sigura ca ideea cu care am venit in minte, aceea ca s-ar putea sa nu am nimic de invatat, se facea tot mai mica de rusine.

Intr-adevar oricand ai ceva de invatat, mai ales de la membri clubului Toastmasters! Sunt oameni deosebiti, calmi, veseli, destepti si cel mai important, fara “mofturi si fite”.

Prima sedinta la care am participat, m-a impresionat atat de tare, incat am vrut sa ii am alaturi pe cativa dintre ei in emisiunea mea radio Colivia cu canari, sa ducem vestea ca… Toastmasters Timisoara exista!

Zis si facut! Ce a iesit… ascultati in continuare! Spor la ascultat!

articol de Simona Hupov

De asemenea am promis ca voi publica anatomia discursului prezentat si pot sa spun ca este de asemenea o incantare sa pot decodifica pentru dumneavoastra istoria acestui discurs.

Am vrut sa vorbesc despre fericire. Fericirea este un subiect filozofic cateodata abstract dar cu siguranta pur subiectiv.  Cineva spunea ca fericire e cand zambesti si nu stii de ce, si atunci am realizat ca zambetul este universal cand esti fericit.

Am vrut sa vorbesc despre fericire si am vrut sa prezint un discurs inspirational. Amandoua au fost o extraodinara provocare pentru mine (la care se adauga faptul ca eram in concediu si nu am avut aproape deloc timp sa repet discursul decat pe tren, avion si in diminetile cand eram decalat cu fusul orar).

Ei bine, ideea a venit cam cu vreo 2-3 saptamani inainte de prezentare. Cu 2 saptamani inainte, intr-un weekend, am scris prima versiune in cam 4 ore, pe care am rectificat-o si ajustat-o in urmatoarea saptamana.

Oricum ar fi, cand m-am apucat de scris, am scris prima si prima data obiectivele mele :

- Sa aiba o introducere buna si o concluzie memorabila (discursul 2 si 3 din manualul Competent Communicator),
- Sa se bazeze pe date reale si pe cercetare (research discurs 7 din manual),
- Sa aiba comparatii, metafore (discurs 4 din manual) ,
- Sa folosesc experiente personale,
- Sa fie amuzant (Humorous Speech Advance Manual).

A fost o lunga perioada in viata mea cand ma identificam cu spusele lui Emil Cioran :

“Nu, nu sunt fericit si probabil ca n-am sa fiu niciodata. Asta-i adevarul! Exista si oameni inapti de a gusta fericirea. Pentru ei aceasta fericire nu-i decat un cuvant rece, înscris în dictionar la litera cuvenita. Incontestabil ca eu fac parte din această categorie” – dar am realizat ca a fi si a te simti fericit este cateodata o optiune. Si iata ca mi-a venit ideea titlui “Fericirea incepe cu un zambet” (discursul numarul 3 din manual – Get To The Point - construieste tot discursul in jurul unei singure idei).

Si iata si discursul – care a fost in mare parte prezentat liber (am folosit cuvantul zilei si idei din discursul premergator discursului meu, care a fost un discurs comunist/socialist al lui Che Guevara), dar cu ideile in linii mari memorate.

Voi  adauga comentariile mele in discurs pentru a reaminti ca mare parte din lucrurile subtile au fost perfect intentionate si regizate dinainte. Parerea mea este ca oricine ajunge la discursul numarul 10 (genul de discurs inspirational prezentat mai jos), poate face un discurs similar. Singura conditie este ca totdeauna cand avem de prezentat un discurs in club sa facem eforturi sa fie mai bun decat cel anterior, sa inglobam evaluarile primite si sa folosim toate lucrurile invatate in discursurile anterioare (limbajul corpului,  varietate vocala, cercetare, contact vizual etc.).

Si inainte de discursul scris, vreau inca o data sa aduc umilele mele multumiri membrilor Timisoara Toastmasters, pentru ca m-au gazduit si mi-au oferit o experienta de neuitat, si in special lui Calin, care a fost omul de contact si a lucrat la toata logistica necesara pentru a fi acolo la timp. Multumesc!

Fericirea incepe cu un zambet

Cu ceva timp in urma, un om de stat vrea sa angajeze un asistent in cabinetul sau. Unul dintre prietenii sai ii face o recomandare. Are loc interviul si omul este refuzat. Intrebat de ce l-a refuzat, omul de stat raspunde: Nu imi placea fata lui! Fata lui? Fata lui? [o istorie care sa capteze atentia]

Am stat si am reflectat profund cand am aflat aceasta istorioara adevarata petrecuta cu mai bine de 2 secole in urma. Si am realizat ca are sens. Tot ce gandim, tot ce facem zilnic se impregneaza fara greseala pe fata noastra. Suntem nefericiti, morocanosi si abatuti, se vede pe fata. Suntem fericiti, exaltati  si plin de viata, se vede pe fata noastra. Omul respectiv de stat a masurat implicit gradul de fericire al persoanei intervievate si a decis ca nu vrea sa stea langa un nefericit o mare parte din zi.

Doamnelor si domnilor, domnule Toastmaster, onorati invitati, toti vrem sa fim fericiti, dar cateodata fericirea ne apare ca o fata morgana, ca un miraj pe care niciodata nu putem sa il atingem [proiect 5- limbajul trupului - gest de a apuca ceva din aer]. In cautarea fericirii voi vorbi astazi despre trecut [proiect 5  - miscare spre dreapta] si cum afecteaza el fericirea, despre viitor [proiect 5 - miscare spre stanga] si cum imaginatia noastra ne poate face nefericti si prezent [revenire pe mijloc] si cum putem afecta cat de fericiti ne simtim acum si am sa va dau o solutie banala pentru o problema existentiala. Cum pot fi fericit?

Dar haideti sa vorbim mai intai despre viitor. [miscare spre stanga]

Multi dintre noi suntem in general fericiti dar ni se intampla cel putin o data sa avem iluzia ca putem fi mai fericiti daca ceva in viitor se va intampla. Daca vom avea mai multi bani vom fi mai fericiti, daca vom face o vizita la piramide vom fi mai fericiti, daca tipul asta care vorbeste acum se va opri din vorbit, vom fi mai fericiti. [Humorous Speech Advance Manual, rule of thirds]

Vreau sa dezbatem impreuna aceasta idee: stiu ca in viitor voi fi mai fericit. Cel mai bun lucru este sa facem un experiment impreuna. As vrea sa va imaginati masina visurilor voastre, de preferat o masina pe care nu o aveti inca. Vreau sa va imaginati toate detaliile. Am sa va dau 5-10 secunde sa va imaginti aceasta masina. Ce marca este masina visurilor tale? Ce culoare este masina visurilor tale? [interactiune cu audienta pentru a capta si mai mult atentia]

Dar haideti sa va pun o intrebare mai precisa : ce numere are masina visurilor voastre? Cati dintre voi s-aU gandit la placute pana sa mentionez eu? Cati dintre voi s-au gandit la capacitatea motorului, la forma cheii de contact, la anul fabricatiei?

Greasala pe care o facem noi, cei din prezent, este ca gandim ca ceea ce ne imaginam este exact experienta pe care o vom avea, dar imaginatia noastra totdeauna foloseste scurtaturi – elimina detalii pentru a ne putea focaliza doar la ce ne intereseaza in acel moment. Si in momentul asta ne intereseaza experienta pozitiva pe care o vom avea cu masina, si nu pretul ei, cat de des se va strica in prima luna, faptul ca o vom zgaria in parcare in prima zi, sau daca toata seria respectiva are un defect de fabricatie si asa mai departe. Cum am invatat cand eram mici, pe vremea comunismului, viitorul este intotdeauna de aur. [folosirea legaturii cu discursul social-comunist dinaintea discursului meu]

Ceea ce incerc sa spun este ca in momentul in care ne imaginam ceva care ne-ar face placere in viitor, totdeauna vom uita detalii care vor schimba complet felul in care ne simtim in momentul in care vom stii acele detalii.

Personal,  am crezut ca daca voi pleca din tara imi va fi foarte bine. M-am gandit la cainii cu covrigi in coada, Shakira va dansa pentru mine in fiecare seara si voi bea wiskey cu J.R Ewing din Dallas.

Ceea ce nu mi-am imaginat este cat de greu imi va fi sa fiu departe de tara, sa fiu departe de fratele meu, de mama care este in Brasov, de prietenii care sunt aici in Timisoara.  De fapt chiar daca incercam sa imi imaginez, nu cred ca as fi putut-o face obiectiv. Fratele meu era  langa mine, mama era in Brasov si o vedeam cel putin o data la 3 luni iar prietenii erau intotdeauna la petreceri cu mine… Numai in momentul care am experimentat pe pielea mea departearea, am realizat ce dureros este… [informatii personale pentru a da o nota umana discursului] Ca exista si partea nevazuta a lunii. [gest - discurs 5- limbajul trupului] [discurs 4 - comparatii si metafore]

Oricum ar fi, viitorul este utopic si abstract pentru ca lasam la o parte detalii, dar daca viitorul este utopic, poate putem gasi fericirea in trecut. Intotdeauna in trecut am fost mai fericiti. [miscare spre dreapta]

Eram mai fericit sau era mai bine pe vremea lui Ceausescu,  cand eram in liceu si ascultatm BUG Mafia si Parazitii cu borfasii mei de cartier [gesturi RAP :-) )].

La fel cum am aratat despre viitor, si amintirile despre trecut sunt distorsionate si ambigue [cuvantul zilei] si totdeauna iau in calcul si experientele actuale si felul in care ne simtim acum.

Unui grup de liceeni li s-a dat un test in care printre altele o intrebare este cum se vad ei in momentul respectiv. Dupa 30 de ani, mare parte a lor au fost regasiti si li s-a dat din nou acelasi test: sa spuna cum se vad ei in momentul respectiv, dar si cum isi amintesc ei ca au spus cu 30 de ani inainte. Nici unul dintre ei nu si-a amintit corect. Cei care spuneau la 14 ani ca sunt nesiguri pe ei si acum erau directori spuneau ca dintotdeuna au fost siguri pe ei si au stiut ce vor, cei care spuneau la 14 ani ca nu stiu sa se inteleaga cu omenii si acum lucrau in vanzari, spuneau ca intotdeauna au fost buni cu oamenii si asa mai departe. [research data - discurs 7]

Creierul nu poate retine totul; asa cum nu ne amintim numele tuturor persoanelor pe care le-am intalnit la o petrecere, asa cum nu ne amintim tot ceea ce am invatat in liceu, sunt multe alte lucruri pe care le-am uitat si ne fac sa ne amintim trecutul distorsionat. Amintirea noastra nu este egala cu experienta care am avut-o in acel moment in trecut. Ca o prisma care disperseaza lumina, alegem sa filtram si sa vedem numai anumite culori din spectrul de lumina atunci cand ne amintim trecutul si lucrul asta se petrece involuntar, fara ca noi sa percepem. [discurs 4 - comparatii si metafore]

Daca intotdeauna credem ca in trecut am fost mai fericiti si cum nu putem retrai trecutul, vom fi mereu mohorati, debusolati si deprimati si asta se va vedea pe fata noastra. [reiterata ideea discursului]

Ei bine, daca  viitorul este prea utopic, trecutul este distorsionat (mai ales daca este indepartat)…Atunci ne ramane prezentul. Numai in prezent putem fi cu adevarat fericiti. [de-a lungul discursului am folosit tehnica "tell them what you will tell them, tell them, tell them what you told them" pentru a retine ideile mai usor] Acea fericire care transpare prin toti porii. Fericirea care sa fie insasi identitatea noastra traita pana la nivel de paroxism general (Emil Cioran). Aceea fericire o putem trai numai in prezent.  Dar cum ne dam seama ca un om este fericit pentru ca fericirea este o experienta pur individuala si subiectiva. Cum se masoara fericirea? Consider ca zambetul/rasul este unitatea de masura.  Ei bine fericirea se masoara prin cantitatea si calitatea zambetului sau a rasului – care se vede pe fata. [reiterata ideea discursului]

Dale Carnegie, in cartea sa care a fost bestseller in 1936 – Cum sa ne facem prieteni si sa influentam oamenii- , povesteste ca cel mai important lucru este sa zambim. Intr-unul dintre capitole da exemplul unui om influent care avea o afecere de cativa zeci de ani. Omul respectiv face un curs cu Dale Carnegie despre cum sa iti faci prieteni si sa influentezi oamenii si Carnegie ii cere un singur lucru: incepand din ziua respectiva sa zambeasca. Dupa un timp, secretara lui ii spune ca dupa 20 de ani l-a vazut pentru prima oara uman. Este fascinant cum un zambet ne poate face umani. [discurs 7 - research data]

Un lucru interesant se petrece daca zambim. Faptul ca zambim da un mesaj creierului in stilul lui Blaisse Pascal – ma simt bine deci zambesc. Daca nu va simtiti bine, creierul trebuie sa rezolve disonanta: fie incetati sa mai zambiti, fie chiar incepeti sa va simtiti mai bine.

S-a facut un studiu cu 2 trupe de actori. O zi intreaga.  La inceput li s-a masurat sistemul imunitar (numarul de celule albe, celule rosii si asa mai departe). Actorii din prima trupa au facut repetitii pentru  o drama. Actorii din a doua grupa, pentru o comedie. La sfarsitul zilei li s-a masurat din nou sistemul imunitar. Cei care au jucat drama, aveau sistemul imunitar  mai scazut decat la inceputul zilei. Cei care au jucat comedia il aveau mai ridicat decat la inceputul zilei. Concluzia este ca zambetul iti ridica sistemul imunitar. [discurs 7 - research data]

Cineva spunea ca fericit esti atunci cand jumatatea ta de univers e numai un zambet [citat]. Nu degeaba se spune ca rasul este contagios [cunostinte populare romanesti]. Iar oamenii iubesc sa se molipseasca cu ras si vor veni in jumatatea ta de univers.

Eminescu spunea ca “viitorul si trecutul sunt a filei doua fete” in Scrisoarea I [legatura cu ceva ce toata lumea a studiat din nou, in incercarea de a nu avea o distanta intre mine si audienta] si adevarul este ca noi cei din prezent ne imaginam viitorul si noi cei din prezent ne amintim trecutul,  dar dupa cum ati vazut, viitorul pe care ni-l imaginam in prezent este utopic pentru ca totdeauna vom lasa la o parte detalii, iar trecutul este distorsionat mai ales daca este indepartat; singurul loc in care putem gasi fericirea este prezentul. Iar daca suntem fericiti in prezent se va impregna pe fata noastra ca un tatuaj.

De aceea vreau, maine dimineata, dupa ce va treziti, sa va uitati in oglinda, sa zambiti si sa spuneti : Buna-dimineata frumusete. Mua! [gest de a saruta reflexia nostra in oglinda]. Pentru ca fericirea, pentru fiecare din noi [gest de a cuprinde intreaga sala], incepe cu un zambet!

Daca asa e situatia, atunci care sunt vedetele comunicarii? Teoretic, un procent ametitor, de 55%, adica mai mult de jumatate din mesaj, este transmis prin cai non-verbale: pozitia corpului, miscarile corpului, expresia fetei, s.a.m.d. Restul de 38% din mesaj, adica mai mult de o treime, vine din elementele paraverbale: intonatie, ritm, tonalitate, pauze, accent.

Aceasta teorie, numita si regula 7-38-55, a fost sugerata de profesorul Albert Mehrabian de la Universitatea din California in urma unor experimente realizate in domeniul comunicarii nonverbale in 1967. Ea a fost preluata de majoritatea expertilor in comunicare si o putem gasi, de 42 de ani incoace, in aproape toate prezentarile despre cum sa vorbesti in public. E o statistica usor de inghitit si contine si elementul surprinzator: “Cum, 93% din mesaj e comunicare nonverbala? Uau! Deci nu mai conteaza continutul prezentarii mele. Important e sa <<ma misc bine pe scena>>”

Imaginati-va ca priviti doua persoane care stau de vorba. Intre voi si cele doua persoane se afla un perete de sticla, astfel incat nu puteti sa auziti ce vorbesc. Puteti sa le urmariti doar gesticulatia. Conform teoriei, ar trebui sa intelegeti 55% din comunicarea dintre cele doua persoane. Asa sa fie? Prea putin probabil. Imaginati-va acum ca peretele din sticla dispare si puteti auzi ce vorbesc cele doua persoane, dar nu puteti intelege, pentru ca ei vorbesc o limba straina pe care voi nu o cunoasteti. Teoria spune totusi ca veti intelege 93% din comunicare. Atat de mult? Nicidecum! Cum se poate ca o teorie vehiculata de zeci de ani incoace sa se bata cap in cap cu niste observatii de bun-simt?

Problema este ca .. nu asta a vrut sa spuna profesorul Mehrabian! Ca sa intelegem mai bine, trebuie sa va spun, in mare, despre ce experimente a fost vorba. Profesorul a realizat doua experimente: in primul dintre ele, un vorbitor pronunta un singur cuvant folosind tonuri diferite ale vocii. Cuvantul se afla ori la extrema pozitiva, cum ar fi “excelent”, ori la extrema negativa, cum ar fi “nenorocire”. Participantilor li s-a solicitat sa judece starile emotionale ale vorbitorului. Bineinteles, de cele mai multe ori mesajul dat de vorbitor era ambiguu. El pronunta, de exemplu, cuvantul “excelent” cu un ton al vocii nervos. S-a ajuns la concluzia ca participantii alocau o importanta mai mare tonului vocii, in defavoarea cuvintelor.

In al doilea experiment, s-a folosit un singur cuvant, un cuvant cat mai neutru, cum ar fi “poate”, care era reprodus cu tonuri diferite ale vocii in timp ce participantilor le erau aratate poze cu diverse expresii ale fetei. In cazul in care mesajul era inconsistent, participantii dadeau o importanta mult mai mare expresiilor fetei.

In urma acestor experimente, profesorul Mehrabian sugereaza formula 7-38-55, dar precizeaza explicit ca aceasta formula e adevarata doar in anumite situatii. In primul rand, e valabila doar daca vorbitorul exprima sentimente, atitudini, trairi, si nu are releventa daca vorbitorul transmite informatie bruta. In al doilea rand, formula se aplica doar in cazul in care exista inconsistenta intre cuvinte si elementele non-verbale. In acest caz, vom da crezare, in mod covarsitor, acestora din urma.

De exemplu, exista o diferenta intre a spune “Sunt fericit!” (entuziast) si “Sunt fericit!” (apatic). In al doilea caz, e clar ca veti da crezare pozitiei corpului si tonului vocii in defavoarea cuvintelor. Alta e situatia in care spun “E=mc2″ (entuziast) si “E=mc2″ (apatic). Nu e o diferenta majora in modul in care intelegeti informatia. “E” va fi egal cu “mc2″ indiferent de starea mea sufleteasca.

Am stabilit ca formula depinde de niste reguli. Dar nici macar in situatia asta nu avem prea multe motive sa-i dam crezare. Si asta pentru ca experimentelor facute de Mehrabian le pot fi aduse multe critici: comunicarea in cadrul experimentelor s-a facut cu un singur cuvant, s-au facut mai multe experimente si a fost dedusa o singura concluzie, s-au folosit numai femei, deci barbatii nu au fost implicati, doar expresia fetei a fost folosita, nu si pozitia corpului, si asa mai departe.

Bineinteles, elementele non-verbale sunt foarte importante intr-o comunicare. Dar nu mai importante decat cuvintele. E nevoie ca, intr-o prezentare, sa alocam acelasi efort pregatirii continutului ca si pregatirii modului de prezentare.

Si daca de acum inainte, nimeriti la o prezentare in care vi se aduce aminte cat de importanta este regula 7-38-55, ridicati-va hotarati in picioare si parasiti sala, pentru ca vorbitorul va spune prostii.

——————

Inspiratie si resurse:

Busting the Mehrabian Myth

Why the stickiest idea in presenting is just plain wrong

Imaginile au fost preluate de pe presentationzen.com si speakingaboutpresenting.com

Discurs sustinut in cadrul unei intalniri Timisoara Toastmaters de catre
Silviu Vert

De multe ori ma surprind oamenii in goana lor nebuna. Nu se mai uita nici in dreapta nici in stanga. Pur si simplu gonesc si gonesc si gonesc. Daca ar fi sa pun la intrecere cu un atlet cu un avid al puterii as putea spune ca nu are nici o sansa atletul. Atletul oboseste dupa ce alearga 10km, 20 km , 50 km. Oamenii insetati de putere nu obosesc nici dupa o viata.

Va ilustrez in cateva exemple.

De cati oameni credeti ca avem nevoie pentru a conduce o firma de 10 persoane? 1? 2? 3?

Eu zic ca este suficienta o singura persoana pentru asa o firma mica … dar asta se intampla doar in alte tari probabil. Consider ca este cazul ideal. La noi, pe langa seful de trib, asa numitul unic actionar, mai avem inca 3 sefi: seful de birou, care raporteaza direct sefului suprem, sefului de trib, si mai avem un sef de proiect, care raporteaza sefului de birou si un sef care raporteaza oricui, mai ales sefului suprem. Pe ultimul il numesc ajutorul de sef suprem. La ce este bun? Raporteaza tot ce misca in firma si incearca sa devina el un sef suprem, chiar daca lucreaza pe tarlaua altcuiva.

De cati oameni credeti ca ar fi nevoie in conducerea unei firme cu 100 de persoane?

Probabil … vreo 10, daca ar fi sa ne luam dupa cazul ideal si sa impartim firma in 10 echipe de cate 10 oameni. Dar daca luam modelul mai sus mentionat vom vedea ca nu vor fi doar 10 de sefi, ci vor fi 30 sau chiar 40 de sefi, pe diverse arii functionale. Vor fi sefi administrativi, sefi de proiect, sefi de birou, sefi de echipe, sefi de sub echipe … si  asa mai departe, dar sa nu uitam si de ajutorii de sef suprem. Numarul lor este considerabil mai mare decat in cazul precedent. In final, din cei 10 care ar trebui sa lucreze efectiv, vor fi doar 5. Va dati seama ce productivitate ar exista daca ar fi doar un sef la fiecare echipa? Dar, de ce sa avem o astfel de productivitate? Daca am termina prea repede nu vom mai avea de lucru. Si daca nu am avea asa de multi sefi nu am avea atatea documente de complectat, nu?

Va ganditi cum ar fi la o firma de peste 1000 de persoane? Sau 10000 de persoane?
Dupa cum ne-a demonstrat Calin Gilea in sedinta de data trecuta ne aflam pe o curba exponentiala, astfel vor fi aproximativ 50-60% sefi, sefuti si asa mai departe.

Cum ajunge un om sa aiba aceasta sete de putere?

Devine ajutorul cel mai important al sefului. Sopteste tot ce aude, tot ce misca si in final ajunge si el un mic sefut de sub sub sub sub … sub proiect. Prinde gustul puterii, il dezvolta chiar daca are putere doar asupra sa. Seful tipic care el centreaza el da cu capul. Se zbate ca un peste pe uscat sa avnseze. Da din coate, chiar daca ii raneste pe cei de langa. Vrea mai mult, mai mult. Credeti ca mai stie ce vroia? Ca eu sunt sigur ca a si uitat ce-si doreste. Aaaaaaaaaaaaaaaaa … vroia putere. Cu un efort considerabil ajunge in varful piramidei de sefi.

Ce credeti ca face odata ajuns in zona stratosferica?

Incearca sa fuga de raspundere. Doar e sef. Cum sa lucreze el ca sef? De ce are subalterni? Si nu are numai unul, are o armata de subalterni. Astfel ca incepe sa regandeasca totul. Sa regandeasca structuri de conducere. Isi aminteste ca mai are de platit cateva polite. Mai pune cate un sef din persoanele carora ii este dator. Astfel ajunge sa aiba propria sa conducere.

Cat timp credeti ca va supravietui in varful piramidei?

Ati ghicit. Pana vine unul care da mai tare din coate pentru a fi seful suprem, tata lor. Singura problema cu oamenii acesti este ca atunci cand pica nu mai este nimeni care sa stea sa-i prinda. De ce? Pentru ca si-au cladit un imperiu pe cadavre, iar cadavrele nu misca, sunt moarte, inerte si nu le pasa de cei vi. Astfel cand pica de pe asa nivel, nimeni nu-i mai poate opri. Devin bulgarele scapat la vale. La fel cum face bulgarele, care aduna in calea pravalirii sale toata zapada intalnita, la fel face si al nostru fost ajutor de sef, actual fost sef suprem. In caderea sa ii ia si pe supusii sai. Astfel au loc si altii la partea lor de glorie, la partea lor de putere.

Cum credeti ca sunt ai nostrii dragi guvernanti?

Daca o firma privata isi permite o astfel de ierarhie, statul nu-si permite o ierarhie mai stufoasa? De cati oameni am avea nevoie pentru a voatat o lege, sau orice altceva? 3? 5? 7? 25? De ce avem nevoie de sute de oameni pentru asa ceva? Ei sunt toti ajutoare de sefi. Din pacate telul lor este sa ramana ajutoare de sefi si nu devin sefi. Niciunul nu incearca sa ia din raspunderi. Toti arunca responsabilitatea   dintr-o parte in alta.

Stiti ce mi se pare culmea?

Niciunul nu oboseste. De ce nu oboseste niciunul? Pentru ca fug dupa putere. Dar cata putere poate avea un om? Raspunsul este foarte simplu: un om are atata putere cat ii se da. Cine ii da putere sefului? Subalternul. Daca nu ar fi subalterni, nimeni nu ar fi sef. Daca nu ar fi sefi, conducatori ar fi haos.

Pacat ca se pierd atatia in goana lor nebuna. Pacat ca nu se opresc din fuga lor dupa putere. E trist ca odata ajunsi in varf nu le pasa si arunca raspunderea pe altii mai mici decat el, pretind lucruri aberante, desarte. Desigur, nu toti sunt asa. Dar majoritatea …

Vreau doar o intrebare sa va mai pun: ce importanta credeti ca are daca un om castiga toata lumea dar isi pierde sufletul?

Discurs susţinut în cadrul unei întalniri Timişoara Toastmaters de către
Cezar Ilea

De fapt, senzaţia de nervozitate dinaintea unui discurs este sănătoasă. Aceasta arată că discursul este important pentru tine şi că îţi doreşti din tot sufletul să fie perfect. Dar până nu vei învăţa să-ţi gestionezi şi să-ţi controlezi nervozitatea, nu vei putea să devii cu un orator cu adevărat.

Prin urmare, iată cum poţi să-ţi determini “fluturii” să zboare în formaţie:

1. Familiarizează-te cu sala
Fă cunoştinţă cu sala în care vei susţine discursul. Încearcă să ajungi mai devreme la locul discursului şi plimbă-te pe scenă. Stai la pupitru şi vorbeşte la microfon. Dacă foloseşti ajutoare vizuale (grafice, ppt-uri, etc), exersează cu ajutorul lor. Plimbă-te printre scaunele din sală pentru a vedea cum va arăta scena pentru auditoriu. Exersează mersul de la locul tău până la pupitru, aşa cum vei face când vei fi prezentat.

2. Familiarizează-te cu audienţa
Dacă este posibil, salută-i pe cei din audienţă atunci când sosesc, şi eventual discută cu ei. Este mult mai uşor să ţii un discurs în faţa unor prieteni decât în faţa unui grup de necunoscuţi.

3. Familiarizează-te cu subiectul
Dacă nu eşti familiar cu subiectul pe care-l prezinţi, nervozitatea va creşte în mod natural. Exersează-ţi discursul şi revizuieşte-l până în momentul în care îl poţi prezenta cu uşurinţă.

4. Relaxează-te
Îţi poţi scădea tensiunea făcând câteva exerciţii simple. Stai confortabil în scaun cu spatele drept. Respiră încet, încearcă să-ţi ţii răsuflarea pentru 4-5 secunde, apoi expiră lent. Repetă de 10-20 de ori. Relaxează-ţi muşchii feţei, deschide gura larg si apoi închide-o lent. Repetă de 5 ori.

5. Imaginează-te susţinându-ţi discursul
Imaginează-ţi că eşti prezentat, păşeşti către pupitru şi audienţa aplaudă. Imaginează-te vorbind, cu voce tare, clară şi încrezătoare. Imaginează-ţi audienţa aplaudând la sfârşitul discursului, în timp ce te întorci zâmbind la locul tău. Atunci când te vizualizezi ca având succes, în mod sigur vei avea succes.

6. Realizează că oamenii vor ca tu să reuşeşti
Cei din public îşi doresc ca discursurile să fie interesante, stimulative, informative şi de divertisment. Ei vor ca tu să ai succes. Acest lucru este în special adevărat într-un club Toastmasters, unde audienţa va fi întotdeauna înţelegătoare şi te va susţine.

7. Nu-ţi cere scuze
De cele mai multe ori starea de nervozitate nu se vede. Dacă nu pomeneşti despre ea, nimeni nu o va observa. Dacă te plângi mereu despre starea ta de nervozitate sau îţi ceri scuze la fiecare mică problemă pe care tu crezi că o ai, vei determina audienţa să fie mai atentă la potenţialele probleme ale discursului tău. Dacă nu spui nimic, s-ar putea ca audienţa să nici nu remarce aceste mici chestiuni.

8. Concentrează-te asupra mesajului şi nu asupra ambianţei
Sentimentele de nervozitate se vor risipi dacă îţi vei concentra atenţia asupra mesajului central al discursului tău, decât asupra publicului sau asupra mediului.

9. Transformă nervozitatea în energie pozitivă
Aceaşi energie care îţi provoacă panică, poate să fie un avantaj pentru tine. Exploateaz-o şi transform-o în vitalitate şi entuziasm.

10. Câştigă experienţă
Experienţa construieşte încredere, care este un element-cheie al vorbirii în public. Cei mai mulţi vorbitori începători îşi dau seamă că anxietatea lor scade după fiecare discurs pe care îl susţin.

Articol preluat de pe http://calin-iepure.blogspot.com/