Multi zic ”Vrei mai mult? Munceste mai mult!”. Insa eu ma intreb, o persoana pe care nu o intereseaza evolutia profesionala, in consecinta pe care nu o intereseaza dezvoltarea abilitatilor, care nu-i place meseria pe care o are chiar daca ar munci ore in plus datorita problemelor financiare, ar putea castiga cat o persoana care pune pasiune in ce face si care lucreaza 8 ore sau mai putin?

Pentru a avea o cariera, trebuie sa-ti placa ce faci, sa fie ceva natural pentru tine, sa-ti poti folosi talentul in meseria pe care o alegi. Multi colegi de liceu s-au dus la o facultate sau la alta doar pentru ca se cauta si se plateste bine meseria pe care o vor invata acolo. Cea mai mare greseala. Daca nu-ti place ce faci, nu ai cum sa excelezi. De curand am aflat ca in Timisoara exista o coafeza care castiga 2000 de euro pe luna. Nu conteaza in ce domeniu lucrezi, ci cat de bun esti la ceea ce faci.

Exista o vorba „La omul sarac nici boii nu trag”. Haideti sa analizam aceasta picatura de intelepciune. Eu privesc omul sarac ca cel pe care nu il intereseaza dezvoltarea iscusintelor iar boii care nu trag ca aptitudinile cu care s-a nascut insa datorita nedezvoltarii lor, in timp, ele se estompeaza. Nu vad cum poti sa te bucuri de o cariera, si in general de viata, fara dezvoltarea aptitudinilor.

Pana la urma, aptitudinile fac parte din putinele bogatii pe care nu ni le poate lua nimeni. Posesiunile materiale pot disparea in orice clipa insa aptitudinile si cunostiintele tale nu dispar.

Atat in viata, cat si in cariera, dezvoltarea aptitudinilor ar trebui sa ocupe un rol important. De exemplu, un inginer, oricat de bun ar fi, nu o sa ajunga niciodata un bun manager, daca nu stie sa comunice cu oamenii, sa organizeze si sa motiveze o echipa.

In general, o persoana care se dezvolta tot timpul, invata sa faca lucruri noi sau intr-o noua modalitate, are o perspectiva mult mai vasta decat cei care nu o fac. Mahatma Ghandi spunea ca „ Nu poti sa faci bine intr-un domeniu al vietii atata vreme cat faci rau intraltul. Viata e un intreg indivizibil.”. Orice lucru nou invatat te va ajuta. Marea diferenta intre cei care au un success rasunator si cei care sunt doar buni consta in perspectiva si in a transpune toate abilitatile in meseria lor. La un moment dat am citit intr-o revista de specialitate ca cei mai buni in efecte speciale generate pe calculator nu au terminat specializarea respectiva ci teatrul. Perspectiva pe care au dobandit-o in cadrul faculatii de teatru, o transpun in efecte speciale si astfel ies in evidenta. Cu cat realizezi ca investind timp si bani in dezvoltarea abilitatilor este o prioritate, cu atat vei putea sa lucrezi mai bine, mai putin si sa castigi mai mult.

In concluzie, vreau sa zic o povestioara care cuprinde foarte bine ce tocmai am zis legat de alegerea meseriei potrivite si dezvoltarea abilitatilor. Intr-o zi, o distinsa doamna se plimba printr-un parc, unde la un moment dat il vede pe Picasso, care statea pe o banca. S-a dus la el si la rugat sa-i faca portretul. Dupa ce a terminat, doamna l-a intrebat cat costa, la care Picasso ii raspunde „5000 $”. Femeia, stupefiata, ii zice ca i-a luat doar 5 minute, e absurd de scump. La care pictorul ii raspunde: „Nu doamna draga, mi-a luat toata viata”.

Discurs susținut în cadrul unei întalniri Timișoara Toastmasters de către
Cristian Onofrei

Tocmai ce a trecut anul nou şi mulţi dintre voi v-aţi făcut deja lista cu obiectivele pentru 2010. Poate că veţi încerca să mâncaţi mai sănătos, să petreceţi mai puţin timp în faţa televizorului sau să citiţi cel puţin o carte pe săptămână. Sau poate v-ar plăcea să vă impulsionaţi cariera!

Toastmasters International, o organizaţie înfloritoare, cu peste 250,000 de membri în 106 de ţări, vă poate ajuta să vă dezvoltaţi abilităţile de comunicare şi de leadership necesare pentru a vă atinge acest scop.

Pentru a obţine o promovare, trebuie să devi un orator mai bun sau un şef de echipă mai încrezător. Poate e necesar să-ţi dezvolţi abilitatea de a vorbi şi de a răspunde la întrebările neaşteptate. Dacă doreşti să-ţi găseşti un job, în mod sigur va fi nevoie să-ţi dezvolţi latura de comunicare pentru a face faţă cu succes interviurilor de angajare. Toate aceste abilităţi pot fi dobândite într-un  cadru prietenos la întâlnirile clubului Toastmasters.

Pe când residentul Gary Schmidt s-a alăturat clubului Toastmasters, era un absolvent fără serviciu, care se descurca foarte greu la interviuri. Efectiv, îi era foarte dificil să se exprime.  Educaţia Toastmasters l-a ajutat atât de mult, încât după doar şase săptămâni a obţinut un post în staff-ul senatorului american Mark Hatfield din Oregon. Cât timp a activat în echipa senatorului, a avansat şi în dezvoltarea abilităţilor sale de comunicare şi de leadership în cadrul clubului Toastmasters. Azi, Schmidt este preşedinte general al Toastmasters International.

„Datorez Toastmasters dezvoltarea şi evoluţia mea profesională continuă, care mi-a permis promovarea şi mi-a sporit responsabilităţile la locul de muncă”, a declarat Schmidt.

Mulţi colegi de-ai noştri s-au bucurat deja de ajutorul Toastmasters în evoluţia lor profesională:

„Pregătirea mea de inginer nu mi-a oferit multe momente în care să-mi dobândesc calitatea de a vorbi în public, situaţie valabilă pentru 90% din populaţia globului. Întâlnirile săptamânale ale clubului Timişoara Toastmasters au schimbat rapid şi iremediabil această situaţie.

E greu de exprimat în cuvinte ceea ce simţi în momentul acela. În loc să simţi frică, emoţii, deznădejde, noduri în gât şi palme transpirate, în jurul tău se crează o aură de siguranţă, curaj, mândrie şi, nu în ultimul rând, de pasiune pentru vorbitul în public.” – Andrei Son, Sales Manager la E-Concept Group.

„După câteva discursuri susţinute în cadrul Toastmasters pot să spun că nu mai am emoţii inainte de a vorbi in public si mă pot concentra exclusiv pe conţinutul prezentării. Mai ales în acest domeniu, teoria fără practică înseamnă zero.

Dacă vrei să exersezi, Toastmasters e mediul de învăţare potrivit.”-  Silviu Vert, District Internet Technologies Responsable la LEO Clubs Romania

Dacă scopul tău pe 2010 este să te dezvolţi din punct de vedere profesional, clubul Timişoara Toastmasters, care se reuneşte săptămânal în cadrul Student Plus, B-dul Take Ionescu nr. 40, în fiecare marţi de la ora 20:00, te poate ajuta.

Statutul de membru este o investiţie care merită făcută pentru avansarea în carieră!

Îmi imaginam la început că va fi mult mai greu să stârnim interesul oamenilor pentru o metodă nouă, cel puțin în Romania, de a ne îmbunătăți abilitățile de comunicare și de a ne defini trăsăturile de lideri însă am ramas plăcut surprins să văd ca lumea este interesată, participă la întâlnirile clubului nostru, chiar și numai dacă în calitate de vizitatori, și rămân plăcut surprinși de maniera în care se desfașoară întâlnirile noastre considerându-le un real caștig.

Un club Toastmasters nu este doar un loc în care sa ne îmbunătățim comunicarea, ci este și un loc unde putem cunoaște oameni cu interese diverse, oameni care ne pot deveni prieteni cu timpul, împreună putându-ne lansa în alte inițiative. În ziua de azi mediul de afaceri folosește uneori obsesiv termenul de “networking” (întâlnirea altor oameni în scopul descoperirii unor nevoi și a legării unei realații de business). Consider că un club Toastmasters servește în mod indirect și acestui scop fiind un mult mai bun mediu în care putem analiza seriozitatea unor viitori parteneri de afaceri și argumentația ideilor lor. În cadrul clubului nostru avem membrii care acoperă o paletă largă de pregătiri academice și profesii, toți oameni care vor să reușească atât în plan personal cât și profesional. La prima prezentare publică a clubului Timișoara Toastmasters, care a avut loc în 3 noiembrie 2009, au participat peste 80 de persoane, excluzând membrii clubului. Conform formularelor de feedback am tras concluzia că invitații s-au simțit bine, vor să participe la inițiativa noastră și au menționat că acest tip de evenimente pentru popularizarea Toastmasters este binevenit.

La nivel național lucruri pozitive ar fi existența în București a unui club Toastmasters, și inițiativa înființării unuia la Cluj. Cred că aceste inițiative sunt necesare și binevenite doarece vor contribui la dezvoltarea personală, a relațiilor dintre oameni și a spiritului de inițiativă necesar pentru a creea o societate dinamică, orientată spre viitor. Un alt aspect important este acela că un club Toastmasters este non-profit, toate activitățile sunt pe bază de voluntariat, și se plăteste doar o taxa modică pentru a asigura buna funcționare a clubului.

Pentru anul urmator ne-am propus mai multe inițiative care acoperă o gamă largă de activități de la atragerea noilor membri pentru a dubla numărul actual la organizarea unor întalniri de training, de la activități social-umanitare la ajutor în fondarea unor noi cluburi Toastmasters în Romania.

În încheiere doresc sa le multumesc tuturor membrilor clubului Timișoara Toastmasters pentru dedicația și timpul investit în clubul nostru, doresc să vă fac o invitație la întâlnirile noastre și le doresc mult succes oamenilor care au inițiativa de a înființa cluburi Toastmasters în Romania.

Silviu Trebuian
Preşedinte

Asa ca eram curioasa ce se face in Timisoara. Impreuna cu un grup de prieteni, majoritatea traineri sau psihologi, ne-am hotarat sa “luam cu asalt” grupul Toastmasters Timisoara. Ne gandeam noi… Hmm! Crezi ca o sa invatam ceva nou? Oare sunt asa de buni? De unde au ei atata experienta?”
Eeee, si daca nu au, invatam impreuna ca doar noi vorbim in public de atata timp…”

Am ajuns la sedinta si m-am asezat, in spate… pentru a avea perspectiva clara a ceea ce se intampla. Stiam ca dupa primele minute o sa am o prima impresie, fie ea buna sau nu. Au trecut 15 minute… intalnirea devenea tot mai interesanta, discursurile tot mai captivante, iar eu… tot mai sigura ca ideea cu care am venit in minte, aceea ca s-ar putea sa nu am nimic de invatat, se facea tot mai mica de rusine.

Intr-adevar oricand ai ceva de invatat, mai ales de la membri clubului Toastmasters! Sunt oameni deosebiti, calmi, veseli, destepti si cel mai important, fara “mofturi si fite”.

Prima sedinta la care am participat, m-a impresionat atat de tare, incat am vrut sa ii am alaturi pe cativa dintre ei in emisiunea mea radio Colivia cu canari, sa ducem vestea ca… Toastmasters Timisoara exista!

Zis si facut! Ce a iesit… ascultati in continuare! Spor la ascultat!

articol de Simona Hupov

Domnule toastmasters, stimată audienţă, dragi prieteni,

E TOAMNĂ!
Mirosul de brad învăluie văzduhul.
Casele gâfâie scoţând alene fumul.
Pomii şi-au luat mantaua de sărbătoare,
Râd şi se bucură sub razele calde de soare.
Păsările zgribulite din creangă-n creangă zboară.
S-a isprăvit dar belşugul de astă-vară.
Nopatea din ce in ce mai mult ne copleşeşte …
Lumina soarelui incetul cu incetul păleşte.
E linişte deplină în puterea nopţii …
Greierii au adormit stând la voia sorţii.
Gâzele, de ploaie, de mult au fugit !
Plouă zadarnic, plouă mărunt, necontenit.
Dar voi ce faceţi? Aţi şi adormit?
E frig afară si plouă mărunţit!

E TOAMNĂ!
Cu sufletele plânse merg la scoală copilaşii!
Cu chiu cu vai se trezesc ingeraşii …
Şi se târâsc sărmanii prin noroaie …
Şi se feresc de stropii de ploaie.
Cu sufletul trist îşi părăseşte mama pruncul
În faţa uşii galbene precum e lutul.
În fiecare zi acelaş chin, aceeaşi povară
În faţa uşii mari ca de moară.
Şi plânge adânc sufletul lor angelic
În colţ de clasă, în întuneric.
Şi afară ploaia bate mărunt la geam
În lumina diafană a unui bec dintr-un lighean.
Dar băiatul creşte şi se-drăgosteşte.
Visul unei nopţi de toamnă el trăieşte.
Abia aşteaptă zorii dimineţii …
Să o vadă pe ea, zâna frumuseţii.
Deşi e frig şi plouă necontenit
Demonul mic, îngeraş a devenit.

E TOAMNĂ!
Nostalgicul îngeraş e îndragostit de îngeraşă
Şi e atât de fină şi de gingaşă …
Dar ce să facă? Ce să-i zică?
Când o vede înţepeneşte de frică.
Cand o vede inima ii bate din ce in ce mai tare
Îi tot roşu, îmbujorat. Sa tremure el oare?
Şi îşi zâmbesc şi se roşesc
Când ochi în ochi se privesc.
Cu stângăcie de mană o apucă
Şi acasă nu ar vrea să se mai ducă .
Se plimbă pe sub castanii aurii
Cu zambetul unei adevărate bucurii.
Oare cât o fi ceasul de-i aşa întuneric?
Oare de acest vis mai e el vrednic?
Nu se face odată ziuă? Nu vin zorii dimineţii?
Să o revadă pe ea, jumatatea vieţii?
E atat de singur cand ea nu e prezentă …
Iar noaptea este atât şi atât de lentă.
Zâmbetul ei îl înseninează
Şi afară plouă şi brumează.

E TOAMNĂ!
Si ei se iubesc şi se-ndragesc
Sunt atata de timizi … se rosesc.
Visul unei nopti de toamnă cu toţii am trăit.
După un astfel de vis cu toţii am tânjit,
Un vis pentru alţii ne-mplinit,
Pentru alţii cu mult drag amintit.

E TOAMNĂ!
Nu mai visaţi ci trăiţi!
Zambiţi! Roşiţi! Iubiţi!

E TOAMNĂ!

Discurs susţinut în cadrul unei întalniri Timişoara Toastmaters de către
Cezar Ilea

La firma unde lucram, colectivul se dublase ca numar in timpul cat am fost plecata, si 4 dintre colegi erau membri Toastmasters de vreo 6 luni. Inevitabil, in pauzele de masa se aborda din cand in cand acest subiect, si am devenit curioasa sa aflu mai multe …dupa o vizita la una dintre sedinte, au urmat cateva discutii si tentative de recrutare, eu sustinand in continuu ca vorbitul in public nu este pentru mine, ca nu-mi place si ca nu am talent pentru o astfel de activitate; contraargumentul convingator pe care l-am primit a fost: „Nu poti sa spui ca nu-ti place, sau ca nu e pentru tine, pana nu incerci“. Bine, m-am gandit, atunci voi incerca si voi decide dupa aceea daca imi place sau nu. (In traducere libera: “o sa-ti demonstrez ca nu sunt buna la chestia asta”); un motiv in plus a fost faptul ca aveam nevoie sa fiu ocupata cu ceva, orice, sa am impresia ca fac ceva util si sa nu am timp sa ma gandesc mai departe la “cioburi”.

Inscrierea la Toastmasters a insemnat implicit acceptarea provocarii de a vorbi in public, care este de fapt scopul acestui club. Am pornit astfel pe ceea ce voi numi metaforic “drumul comunicatorului competent“ (primul manual de comunicare pe care il folosim la “Toastmasters”se numeste “Competent Communication”, si contine zece proiecte).

Sunt de trei luni membru Toastmasters, si acum doua saptamani am sustinut cel de-al 3 discurs. Conform manualului, si conform asteptarilor mele, in acest punct ar trebui sa se simta primele rezultate: vocea nu mai tremura in fata publicului, privirea nu mai ramane agatata in tavan, iar mainile crispate in buzunar sunt de domeniul trecutului. Acum incep alte provocari: un limbaj al corpului mult mai complex si mai natural, folosirea tonalitatii vocii, tranzitii subtile de la o idée la alta in cadrul discursului. De acum inainte invatam sa ne folosim de diverse efecte vizuale (powerpoint de exemplu), cuvintele sunt alese mult mai atent, iar notitele nu mai sunt o necesitate.

Da, asta este teoria, foarte frumoasa de altfel. Din pacate, realitatea arata putin altfel, cel putin in cazul meu: pregatisem discursul de 2 saptamani, si cu 2 zile inainte, ajunsesem la concluzia ca este atat de prost incat n-o sa placa nimanui; mi-a trecut prin cap sa-l arunc la gunoi, si sa incep sa scriu altul; dar daca in 2 saptamani n-am reusit sa concep un discurs bun, voi reusi acum in 2 zile? Nu voi reusi, este clar o idee absurda; n-am de ales, trebuie sa raman la discursul actual, si sa incerc sa il mai imbunatatesc. Ar mai fi o optiune, as putea sa-l aman; dar asta ar insemna lasitate; de fapt caut un pretext ca sa nu vorbesc in public. Pun piciorul in prag: o sa tin discursul asta peste 2 zile, asa cum e el, sau cat mai pot sa-l ajustez in timpul ramas.

Si vine si dimineata zilei cu pricina; am dormit ingrozitor, ca inaintea unui examen la facultate. De fapt, e chiar mai rau: la facultate aveam 3 prezentari pentru un examen, si in plus, de cele mai multe ori era scris. Aici am o singura sansa sa nu fiu penibila in fata unor oameni pe care ii cunosc si ma cunosc, unii colegi de facultate, altii colegi de lucru, pe care il vad in fiecare zi. 

Si ajung la momentul discursului: emotia refuza sa dispara, la fel si momentele de blocaj; ideile se ingramadesc in cap, si refuza sa se insire in ordinea stabilita de acasa; discursul acela lucrat, cizelat pana la detaliu, cuvintele alese atent pentru fiecare fraza, intonatia gandita si gestica imaginata pentru ele… toate au ramas acasa, sau s-au pirdut pe drum. Am ajuns in fata publicului, si nu stiu de unde sa ma adun … aberez ceva, ma blochez, … ma uit peste notite.. mai citesc ceva de pe ele …. Cumva ajung la sfarsitul prezentarii. Am scapat … am supravietuit, pot sa respira usurata.

Aproape s-a terminat, mai urmeaza evaluarea discursului, dar asta nu mai depinde de mine. Evaluatorul alocat trebuie sa prezinte punctele tari si cele slabe ale prezentarii (nici rolul de evaluator nu e usor, daca v-a trecut prin cap acest gand). Critica are bineinteles scop constructiv, ideal ar fi sa invat din greselile pe care le-am facut, si  sa nu le mai repet.  Iar partea pozitiva, in care se subliniaza ce a fost bine in prezentare, are rolul de a creste moralul vorbitorului, si de a-l incuraja pentru viitoarele prezentari. Indiferent cat de proasta a fost sustinerea,  nu e voie sa demoralizezi vorbitorul;  bineinteles, si evaluarea pe care o primesc respecta aceste reguli: a fost si lucruri bune, dar mai e loc de mai bine; atunci de ce mi se pare oare ca am prezentat atat de prost?
Pentru o a doua expertiza, exista inregistarea video. Hai sa arunc o privire, poate n-a fost chiar asa de rau pe cat mi s-a parut. Stii, nu e cea mai geniala idée pe ziua de azi, poate era mai bine sa nu ma uit la inregistare, dar nu ma pot abtine: remarc si mai multe pauze si aa-uri, o gestica a mainilor total haotica si neadecvata, si o mult prea multa miscare, evidentiind si ea nervozitatea necontrolata. Tot nu-mi place cum am prezentat, se pare ca sunt cel mai rau critic al propriei mele reprezentatii.

In concluzie, vorbitul in public nu e deloc usor, e mult mai greu decat mi-am imaginat. Poate ca intr-adevar nu e pentru mine, dar inca las intrebarea deschisa. Inca nu vreau sa renunt, e buna si incapatanarea la ceva (daca nu v-ati prins pana acum, sunt o persoana foarte incapatanata, din zodia berbec). Si daca nu am renuntat pana acum, poate ca mai exista speranta, poate ca primul pas pentru a imbunatati ceva este sa admit ca e loc de mai bine.

Povestea  1:

Ești la o întrevedere cu directorul general pentru a defini strategia pe noul an. Ţi s-a dat să faci prezentarea viziunii echipei tale. În timpul prezentării directorul general pune foarte multe întrebări. Şeful tău totdeauna răspunde la ele pentru ca tu nu ai dreptul, tu ești doar un pion în ședința respectivă, iar luminile trebuie să fie îndreptate asupra lui şi nu a ta.

Povestea 2:

Ești la o întrevedere cu directorul general pentru a definii strategia pe noul an. Ţi s-a dat să faci prezentarea viziunii echipei tale. În timpul prezentării directorul general pune foarte multe întrebări. Răspunsurile tale la întrebări sunt foarte bine primite de directorul general. După ședința şeful vine la tine în birou şi te felicită. După o săptămâna primești un bonus şi o vacanţă de 7 zile în Grecia.

Care tip de şef ai vreau tu să fi?

Nu e greu de imaginat răspunsul. Un bun şef este un bun lider. Iar un bun lider

- știe să motiveze oamenii;
- știe să asculte;
- știe să delege proiecte;
- știe să gândească critic;
- are viziune şi poate inspira oamenii.

Ceea ce este important este ca aceste calităţi nu sunt înnăscute, absolut toate pot fi învăţate iar Toastmasters este un mediu excelent pentru a dezvolta si exersa aceste calități.

În clubul în care activez, Microsoft Early Birds, absolut toată lumea lucrează sa devină Competent Leader (CL) pe lângă Competent Comunicator (CC), dar nu a fost întotdeauna așa.

La început, în primul an de zile toată lumea (adică şi eu), lăsam manualul de Competent Leadership acasă. Când am auzit pentru prima dată ca am putea lucra la CL în paralel cu CC, reacția mea a fost una naturală: Ce? Ce e aia? Am încă un manual de care eu nu știu? Manualul de CL era acasă undeva îngropat între alte cărţi si mi-a luat ceva timp sa îl găsesc. Faptul ca președintele ne-a amintit mereu timp de câteva luni, a făcut ca până la urmă toți sa începem sa lucrăm şi la manualul respectiv.

Este interesant că daca ești : Timer, Toastmaster, Grammarian, Evaluator, Ah Counter absolut toate aceste roluri sunt în manualul de CL. Sunt roluri care oricum le facem in club – așa că inducția e simplă – de ce nu am lua credit pentru niște roluri pe care oricum le facem la fiecare ședința Toastmasters?

Daca nu o faceți deja, de fiecare dată când veniți la o ședința Toastmasters, aduceți cu voi si manualul de CL. Daca aveți un rol, rugați pe cineva sa va scrie câteva cuvinte în manual în timpul ședinței sau imediat după. Nu ia mai mult de 5 minute.

Noi, la începutul ședinței, întotdeauna  începem cu interschimbarea manualelor de CL (adică eu scriu pentru tine in manualul tău, tu scrii pentru mine in manualul meu).

În concluzie vreau să reiterez ideea că lideri se creează, nu se nasc. Toastmasters este un mediu în care pe lângă dezvoltarea abilitaților oratorice, se pot dezvolta şi abilităţile de lider. De aceea, când aveți următoarea ședință Toastmasters, nu uitați de manualul de Competent Leadership. Doar trebuie sa îl aveți cu voi, restul vine de la sine.

Articol scris de Doru Rotovei

Dragostea. Bătăi de inimă pentru dureri de cap. Sentimentul care vine în galop şi dispare în vârful picioarelor.

Buna seara dragi colegi, stimati invitati, domnule Toastmaster.

Cat de mult ne trebuie pentru a iubi? Ce iubim? Pe cine iubim? Ce e iubirea?

Micile mari intrebari ale vietii la care noi toti cautam raspuns…

Dar ce credeti ca este iubirea? Este acel sentiment inaltator care te face sa zbori din nor in nor, acei fluturi in stomac care nu mai au astampar? Daca aceasta este definitia iubirii atunci si unei gogoase ii impartasim iubire. Este cu forme delicate, usor rotunde, moale sau tare, dulce sau sarata. Cand o muscam tremura toata de placere. Mai sunteti cu mine? Despre ce vorbeam? V-am prins … numai la prostii va ganditi. Vorbeam doar de o gogoasa. Dar numai cand ne gandim ce gust bun are acea gogoasa plina de ciocolata, pufoasa, calda, cu rotunjimi perfecte …

Daca gogoasa ne poate oferi un astfel de sentiment inaltator, atunci cum poate fi descrisa o prajitura dulce cu crema de 4 degete, aluat fin, lucrat cu truda si cu sudoare? Ce poate fi mai sublim decat o astfel de prajitura apetisanta? Crema mai fina decat pielea unui bebelus, blatul mai aromat decat orice parfum iti trezesc la viata cele mai frumoase vise gustative. O muscatura dintr-o asemenea prajitura si ai ajuns in al noua-lea cer. De ce credeti ca oamenii manaca astfel de prajituri cand sunt tristi? Tocmai pentru a simti aceasta dragoste, acest sentiment, care se termina odata ce se termina prajitura. Ce credeti ca fac cand se termina prajitura? Ati ghicit! Mai comanda una.

Credeti ca poate fi ceva mai bun decat o prajitura? Poate o prajitura de ciocolata, desi eu nu ma dau in vant dupa astfel de prajituri. Dar o mamaliguta cu branza si smantana si cu jumari bine rumenite … ei da … asta este o desavarsire a gustului. Combinatia ideala dintre gras cum este slanina cu finetea smantanii si cu aroma branzeturilor fac aceasta masa desavarsita. Aproape nimica nu-i lipseste acestei mese …  eventual paharelul de tzuiculita.

Ce poate fi mai sublim, mai frumos decat o astfel de mancare? Nu ati ghicit? Sa va las sa ghiciti? Eu cred ca o cafea pregatita cu multa straduinta dimineatza devreme de cel drag poate fi mai frumos. Stiti de ce? Pentru ca este vorba despre cafeaua Jacobs, cafea cu alint aroma. Nu este cel mai frumos moment? Sa dormi linistit si sa te trezesti pe aroma preferata de dimineatza? Ce va puteti dori mai mult decat atat? Nu-mi raspundeti ca poate ma rusinez .

Un moment si mai frumos este cand te trezesti cu persoana iubita in brate. Cand o simti cum se cuibareste la tine in brate, ca un copil mic ce cauta adapost. In astfel de momente timpul se opreste, se uita la cei indragostiti apoi alearga nebun sa nu intarzie. Pacat ca incepe sa alerge timpul pentru ca acel moment trece extraordinar de repede, suna ceasul si totul se destrama.

Daca acesta este un moment sacru, sublim cum credeti ca este o partida de fotbal cu prietenii, evident in fata televizorului? Este cel mai sacru moment pentru baieti? Ce credeti ca fac ei? Pur si simplu se uita la unii care alearga dupa o minge si cand o prind dau cu piciorul in ea si se  mai si bucura de acest lucru. Cum sa te bucuri dintr-un asemenea nimic? Dar se poate. Ati observat trairile lor cat sunt de puternice. Explodeaza la fiecare pasa proasta, la fiecare gol, se enerveaza la fiecare decizie al arbitrului si venele din cap aproape le explodeaza cand acest arbitru da afara jucatorul favorit. Se traieste la maxim. Fiecare secunda conteaza. Trebuie neaparata sa marcheze. Dar cum se poate s-o lase sa scape? Trebuie s-o prinda si cand o prinde … Mai stiti despre ce vorbeam? Vorbeam despre meci, sper ca nu v-ati gandit la alte prostii.

Cat de mult ii iubiti voi fetele pe baieti cand se uita la meci … numai iubire din partea voastra pluteste in aer. Dar nu este o iubire la fel de mare ca si cum vedeti o pereche superba de pantofi … roz. Cu bretelute si cu toc si nu stiu exact ce mai au … dar siguranta costa prea mult pentru putinul material care-l au pe ei. Dar va indragostiti de acei pantofiori la prima vedere. Nu mai auziti nimica, nu mai vedeti nimica. Pur si simplu mergeti ca teleghidate, ii incercati si ii cumparati.

Ce sa mai zic despre posetuta acea neagra de care aveati nevoie? Ati vazut-o? Mi-a facut cu ochiul. Astfel de scuze folositi fetelor pentru a-i convinge pe barbati sa va lase doar sa priviti acea poseta. De parca acasa nu ati avea saci plini cu posete. Desigur, niciuna nu-i la fel de frumoasa ca si cea din vitrina si mi se pare si normal … nu este in posesia voastra. Nu stiu cum ne manipulati, cum va invartiti in jurul nostru, dar stiu un singur lucru: iesiti cu poseta din magazin.

Desigur ca posetutele si pantofiorii nu sunt totul. Nu stiu cum ne puteti convinge dupa ce ati dat o caruta de bani pe asemenea accesorii sa intrati si in magazinele de haine. Desi doar ne spuneti ca nu cumparati nimica iesiti fara nici un leu in buzunar din magazine, cu zambetul pe buze, linistite, calme, entuziasmate. Daca ar fi sa comparam aceste sentimente cu un sentiment de iubire ne apropiem. Desigur nu poate fi substituit, sa nu ma intelegeti gresit, dar se apropie.

Eu va inteleg. Si noi baietii avem micile pasiuni cu masinile de orice fel. Daca se baga in priza si face un pic de zgomot o luam. Nu se stie cand ne trebuie. Daca se mai si invarte sau aprinde vre-un bec ii deja luata. Cum sa te desparti de asa ceva? Evident ca dupa ce este cumparata mai trebuie si folosita. De cate ori credeti ca este folosita? Maxim de 2 ori pe an … sper ca va dati seama ca tot despre masina vorbesc.

Aceste clipe minunate atat pentru baieti cat si pentru fete sunt efemere. Ai clipit si au trecut. In schimb clipele romantice, cele petrecute in doi dainuiesc.

Desi baietii si fetele sunt atat dediferiti ii unesc momentele romantice, momentele siropoase cum le numesc baietii. Desi suntem niste excroci sentimentali si lucram mul la sentimentele fetelor ne place sa fim in centrul atentiei. Ne plac momentele siropoase. Ne plac plimbarile prin parc, chiar daca a 2-a zi comentam cu dispret pe unde ne-a tarat sotia sau prietena sau amanta. Fiecare dupa caz. Dar de ce sa fugim de astfel de sentimente? De ce ne e frica sa recunoastem ca si noi barbatii avem nevoie de tandrete? Ne e frica sa nu se faca misto, baza de noi? Cine sa faca misto de noi? Tot noi, beietii, facem misto. Dar nu ne supara cnd ii alt subiect numai cand este vorba despre dragoste. Asta ar fi particular femeii. Sa zicem ca asa este. Ca este particular femeii sa fie romanitca, siropoasa, dragastoasa. Daca nu ar fi asa am avea de-a face cu un barbat. Nu vreau sa mergem cu discutia in aceasta directie pentru ca imaginile nu sunt favorabile. Dar daca noi nu facem nimica si femeia se ofileste ca o floare. Daca s-a ofilit se usuca si pica … vorbeam metaforic despre floare … sa nu va ganditi la te miri ce prosti.

Toti iubim micile placeri ale vietii. Cu totii iubim ciocolata. Sau prajitura, oricare ar fi ea. Dar cel mai mult iubim clipele romantice. Clipele cand tinem sau suntem tinuti in brate. Cine nu are ce strange in brate strange din dinti.

Va indemn sa aveti cat mai multe clipe romantice de care sa va amintiti cu placere. Si cele mai frumoase momente de dragoste sunt cele petrecute impreuna.

Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi. (Charles Dickens)

Discurs susţinut în cadrul unei întalniri Timişoara Toastmaters de către
Cezar Ilea

Ce ati zice daca v-ati afla intr-o asemenea situatie? Cati dintre voi ati mai ramane in avionul respectiv? Eu una m-as da jos imediat…suna de-a dreptul revoltator…nu-i asa?…si cand ne gandim ca in viata de zi cu zi situatia asta se intampla constant. De cate ori nu auzim raspunsul “nu stiu”?! eu personal recunosc ca il folosesc foarte frecvent, fara sa ma gandesc la consecintele lui devastatoare…daca nu stim unde mergem, nu ne urmeaza nimeni!

Se pare ca pana la varsta de 2 ani inca stim foarte clar ce vrem si suntem capabili sa cerem cu inversunare…dar treptat, zi dupa zi, societatea ne “educa”, ne impune limite, ni se spune ce putem face si ce nu, astfel ca pana la varsta adulta, 98% din oameni sunt foarte confuzi, nu stiu ce vor. Ei sunt mult mai pregatiti sa spuna ce nu vor decat ceea ce vor. Aproape ca nu exista confuzie in ceea ce nu vor…dar, oameni buni, asta este complet pe dos!! Viata nu asa a fost proiectata sa fie traita! Avem abilitatea sa decidem exact cum vrem sa traim. Alegerile sunt o trasatura specifica omului si ele ne definesc caracterul si ne alcatuiesc viata…Tot ceea ce suntem azi este rezultatul deciziilor pe care le-am luat pana acum…Aceasta este vestea buna…vestea rea este ca suntem totodata rezultatul indeciziilor noastre sau mai exact al deciziilor noastre pasive.

De ce ne este asa greu sa luam o hotarare?

Este o intrebare foarte grea la care am incercat sa-mi raspund cat mai sincer…cred ca vine din faptul ca nu avem suficienta incredere in noi ca putem lua o decizie buna, nu stim ce vrem si ce sa alegem si, din cauza ca avem o varietate imensa de optiuni…traim cu obsesia ca poate nu vom sti sa alegem ce e mai bun, vrem sa avem totul, si sfarsim prin a lasa circumstantele sa aleaga pentru noi. Sunt convinsa ca puteti gasi si voi o multime de motive la fel de absurde, pe care nici macar nu le constientizam si totusi de prea multe ori reusesc sa ne copleseasca si sa ne intunece mintea.

Ce este esential sa acceptam e faptul ca nu exista decizii proaste, doar decizii neluate sau luate de altii pentru noi. Fiecare decizie pe care am luat-o noi insine e BUNA dar trebuie sa o acceptam cu toate consecintele ei, sa ramanem consecventi si sa nu uitam ca fiecare decizie ne aduce mai aproape de visele noastre.

Un alt punct pe care mi-am dorit sa-l ating in legatura cu tema aceasta este ca in majoritatea coplesitoare a situatiilor, deciziile sunt emotionale…oricat de obiectivi am incerca sa fim. Deciziile sunt emotionale si au o mare incarcatura energetica. Pot sa ne dea foarte multa forta si entuziasm atunci cand suntem fermi si stim ce vrem sau dimpotriva, pot sa consume mult timp si energie daca nu rezista circumstantelor.

Pot spune din proprie experienta ca este foarte frustrant si obositor sa trebuiasca sa iei aceeasi decizie de mai multe ori. Am locuit intr-o vreme la etajul 14 si mi-am dorit sa urc scarile, macar o data pe zi. Dar pana nu mi-am propus un scop clar de a face acest exercitiu zilnic timp de cel putin o luna, imi gaseam mereu scuze si mereu dadeam o adevarata lupta de convingere cu mine insami. A fost o imensa usurare cand n-a mai trebuit sa iau aceeasi decizie de fiecare data si parca nici scuzele nu mai indrazneau sa apara.

Am vazut impreuna problema confuziei generale si a faptului ca ne este greu sa decidem pentru ca nu stim ce vrem. Abilitatea de a lua decizii, de a le mentine si de a crede in ele te face lider!!! Se spune ca cine nu stie unde merge…va ajunge nicaieri, iar cine nu stie ce vrea…va obtine nimic! Atunci cand nimeni nu stie incotro sa o apuce, fii tu acela care stie ce vrea, iar oamenii te vor urma! Si pana la urma tot ce conteaza e…

…TU CE VREI CU ADEVARAT?

Discurs susţinut în cadrul unei întalniri Timişoara Toastmaters de către
Giorgiana Zamfir

Fac acest lucru pentru ca vreau sa imi infrunt nevoia de aprobare, frica de timp, nevoia permanenta de a avea sprijin si frica de a pune in practica o idee. Dar sa le iau pe rand.

1. In primul rand, azi lupt cu nevoia de aprobare.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu recunosc ca am nevoie mare de aprobare pentru tot ceea ce fac si asta nu pentru ca nu ma pricep, sau ca nu am incredere ca fac treaba buna, dar sufletzelul meu se hraneste cu feedback pozitiv. De exemplu, de fiecare data cand vorbesc in fata unor oameni, eu nu ma uit in sala doar sa fac contact vizual,  ci sa vanez un zambet, o miscare aprobatoare din cap, o privire de tipul “si eu sunt de aceeasi parere”. Din astfel de gesturi imi iau energia, din astfel de gesturi imi iau motivatia. Daca nu vad asa ceva, ma blochez, in cateva milisecunde gandesc strategii care sa ma scoata din impas si in acelasi timp uit idei.

Nu ar fi mai usor daca as scapa de aceasta nevoie? Poate unii dintre voi zambiti sau poate sunteti incruntati. E dreptul vostru, este modul in care voi receptionati mesajul meu si acesta reflecta sincronizarea sau dimpotriva, desincronizarea, ideilor mele cu ale voastre. Dar de ce ar trebui aceste gesturi sa aiba o influenta atat de mare asupra mea, incat sa ma transform in fata voastra si sa imi pierd ideile?

Recunosc ca si acum simt ca am putere mai multa, cu toate ca o parte din mine inca vrea sa vada.

2. In al doilea rand, azi lupt cu frica de timp.

Aici stiu ca nu sunt singura. Stiu ca mai sunt printre voi dintre aceia ce sufera ca nu vor termina la timp, ca nu vor avea timp pentru anumite lucruri, ca trece timpul in defavoarea lor. Sau dimpotriva, ca mult timp este acordat unor lucruri fara valoare.

Imi este mai simplu sa limitez situatiile la cea de aici. Cati dintre voi ati vazut ecranul de cronometrare transformandu-se in galben cand voi ati mai fi avut atatea de spus? Deciziile au fost diferite: ati continuat stiind ca veti depasi timpul sau v-ati oprit fara sa terminati ce aveati de transmis. Indiferent de decizie, cum s-a putut intampla una ca asta chiar voua? Pentru ca acasa v-ati cronometrat si ati avut aproximativ acelasi timp de fiecare data… Va spun eu, pentru ca acasa v-ati uitat la ceas la sfarsit si ati vorbit linistiti, pe cand aici ati urmarit cu sufletul la gura fiecare secunda si v-ati intrebat (poate inconstient) daca o sa aveti timp. Oricum v-ati uita, este o limitare.

Am invatat un lucru important, dar pe care inca ma chinui sa il pun in practica: timpul trebuie sa ti-l faci, pentru ca de gasit, nu ti-l vei gasi niciodata. Pun pariu ca daca si eu si voi vom lucra la acest capitol, vom putea fi mai fericiti.

3. In al treilea rand, azi lupt cu nevoia de sprijin.

La acest punct am un exemplu edificator. Exista doua Marii in mine: una care conduce singura si ia deciziile din trafic cu o usurinta incredibila si una care conduce cu sotul ei in drepta si care il intreba pe acesta ce sa faca la fiecare intersectie cu toate ca singura a mai trecut de zeci de ori pe acolo. Una este independenta si una are nevoie inexplicabila de sprijin. Si va intreb pe voi, asta nu se cheama limitare? Nu e ceva de genul “Pot, dar am suficienta incredere in mine?”

Si…Doamne cat v-am invidiat (la modul evident pozitiv) pe unii dintre voi care ati reusit sa vorbiti fara notite si Power Point-uri ajutatoare! Si de fiecare data m-am gandit ca eu nu pot face asta si astfel mi-am impus o limita. Tot timpul m-am gandit ca desi poate nu voi folosi notitele, sa le am la vedere pentru orice eventualitate…

Azi mi-am facut curaj. Si ce daca o sa ma pierd? Si ce daca o sa ma balbai? Poate asta este diferenta dintre mine, fiinta umana si un robot.

4. In ultimul rand, azi lupt cu frica de a pune ideile in practica.

Nu conteaza cate idei ai, daca nu le folosesti. Ma consider creativa, dar in timp ce imi pregateam discursul am facut un inventar al ideilor folosite si scorul nu este in favoarea mea. in plus multe lucruri bune la care m-am gandit la un moment dat, au fost date uitarii in momentul imediat urmator aparitiei lor.

De curand am citit ceva cu care sunt intru totul de acord: nu conteaza sa fii pe drumul cel bun pentru ca daca doar stai pe acel drum, vei fi calcat de cei ce ti-o vor lua inainte. Asa si cu ideile: e bine sa le avem, dar nu valoreaza nimic daca nu invatam sa le folosim.

Ideea acestui discurs mi-a venit acum doua saptamani si credeti-ma ca m-am intrebat de sute de ori daca ar trebui sa o folosesc, daca sunt capabila, daca ma voi descurca si cum va voi simti daca voi rata. Si nici o clipa nu mi-am pus intrebare care ar fi trebuit “Dar daca imi iese?”

Azi am vrut sa imi testez limitele si am luptat cu patru monstri care m-au facut pana acum sa stau in cercul meu. De azi incolo, acestia sunt pentru mine monstruleti mai mici care vor disparea cu timpul. A meritat incercarea, iar data viitoare cand imi voi testa limitele, voi elimina alti factori care imi submineaza increderea in sine si ma fac sa imi pun la indoiala propriile forte.

Asadar, va invit si pe voi sa faceti la fel de fiecare data cand aveti ocazia, atunci cand descoperiti o limita sau mai multe care trebuie anihilate. Aveti incredere orbeasca in voi insiva si nu lasati exteriorul sa va incatuseze forta interioara. Si daca macar unul dintre voi se va gandi la limitele sale dupa ce va pleca din aceasta sala, inseamna ca mi-am indeplinit obiectivul.

Si mai ales nu uitati: daca nu va largiti limitele, atunci le acceptati.

Discurs susţinut (cu ochii închişi) în cadrul unei întalniri Timişoara Toastmaters de către
Maria Tomescu