Tocmai ce a trecut anul nou şi mulţi dintre voi v-aţi făcut deja lista cu obiectivele pentru 2010. Poate că veţi încerca să mâncaţi mai sănătos, să petreceţi mai puţin timp în faţa televizorului sau să citiţi cel puţin o carte pe săptămână. Sau poate v-ar plăcea să vă impulsionaţi cariera!

Toastmasters International, o organizaţie înfloritoare, cu peste 250,000 de membri în 106 de ţări, vă poate ajuta să vă dezvoltaţi abilităţile de comunicare şi de leadership necesare pentru a vă atinge acest scop.

Pentru a obţine o promovare, trebuie să devi un orator mai bun sau un şef de echipă mai încrezător. Poate e necesar să-ţi dezvolţi abilitatea de a vorbi şi de a răspunde la întrebările neaşteptate. Dacă doreşti să-ţi găseşti un job, în mod sigur va fi nevoie să-ţi dezvolţi latura de comunicare pentru a face faţă cu succes interviurilor de angajare. Toate aceste abilităţi pot fi dobândite într-un  cadru prietenos la întâlnirile clubului Toastmasters.

Pe când residentul Gary Schmidt s-a alăturat clubului Toastmasters, era un absolvent fără serviciu, care se descurca foarte greu la interviuri. Efectiv, îi era foarte dificil să se exprime.  Educaţia Toastmasters l-a ajutat atât de mult, încât după doar şase săptămâni a obţinut un post în staff-ul senatorului american Mark Hatfield din Oregon. Cât timp a activat în echipa senatorului, a avansat şi în dezvoltarea abilităţilor sale de comunicare şi de leadership în cadrul clubului Toastmasters. Azi, Schmidt este preşedinte general al Toastmasters International.

„Datorez Toastmasters dezvoltarea şi evoluţia mea profesională continuă, care mi-a permis promovarea şi mi-a sporit responsabilităţile la locul de muncă”, a declarat Schmidt.

Mulţi colegi de-ai noştri s-au bucurat deja de ajutorul Toastmasters în evoluţia lor profesională:

„Pregătirea mea de inginer nu mi-a oferit multe momente în care să-mi dobândesc calitatea de a vorbi în public, situaţie valabilă pentru 90% din populaţia globului. Întâlnirile săptamânale ale clubului Timişoara Toastmasters au schimbat rapid şi iremediabil această situaţie.

E greu de exprimat în cuvinte ceea ce simţi în momentul acela. În loc să simţi frică, emoţii, deznădejde, noduri în gât şi palme transpirate, în jurul tău se crează o aură de siguranţă, curaj, mândrie şi, nu în ultimul rând, de pasiune pentru vorbitul în public.” – Andrei Son, Sales Manager la E-Concept Group.

„După câteva discursuri susţinute în cadrul Toastmasters pot să spun că nu mai am emoţii inainte de a vorbi in public si mă pot concentra exclusiv pe conţinutul prezentării. Mai ales în acest domeniu, teoria fără practică înseamnă zero.

Dacă vrei să exersezi, Toastmasters e mediul de învăţare potrivit.”-  Silviu Vert, District Internet Technologies Responsable la LEO Clubs Romania

Dacă scopul tău pe 2010 este să te dezvolţi din punct de vedere profesional, clubul Timişoara Toastmasters, care se reuneşte săptămânal în cadrul Student Plus, B-dul Take Ionescu nr. 40, în fiecare marţi de la ora 20:00, te poate ajuta.

Statutul de membru este o investiţie care merită făcută pentru avansarea în carieră!

Îmi imaginam la început că va fi mult mai greu să stârnim interesul oamenilor pentru o metodă nouă, cel puțin în Romania, de a ne îmbunătăți abilitățile de comunicare și de a ne defini trăsăturile de lideri însă am ramas plăcut surprins să văd ca lumea este interesată, participă la întâlnirile clubului nostru, chiar și numai dacă în calitate de vizitatori, și rămân plăcut surprinși de maniera în care se desfașoară întâlnirile noastre considerându-le un real caștig.

Un club Toastmasters nu este doar un loc în care sa ne îmbunătățim comunicarea, ci este și un loc unde putem cunoaște oameni cu interese diverse, oameni care ne pot deveni prieteni cu timpul, împreună putându-ne lansa în alte inițiative. În ziua de azi mediul de afaceri folosește uneori obsesiv termenul de “networking” (întâlnirea altor oameni în scopul descoperirii unor nevoi și a legării unei realații de business). Consider că un club Toastmasters servește în mod indirect și acestui scop fiind un mult mai bun mediu în care putem analiza seriozitatea unor viitori parteneri de afaceri și argumentația ideilor lor. În cadrul clubului nostru avem membrii care acoperă o paletă largă de pregătiri academice și profesii, toți oameni care vor să reușească atât în plan personal cât și profesional. La prima prezentare publică a clubului Timișoara Toastmasters, care a avut loc în 3 noiembrie 2009, au participat peste 80 de persoane, excluzând membrii clubului. Conform formularelor de feedback am tras concluzia că invitații s-au simțit bine, vor să participe la inițiativa noastră și au menționat că acest tip de evenimente pentru popularizarea Toastmasters este binevenit.

La nivel național lucruri pozitive ar fi existența în București a unui club Toastmasters, și inițiativa înființării unuia la Cluj. Cred că aceste inițiative sunt necesare și binevenite doarece vor contribui la dezvoltarea personală, a relațiilor dintre oameni și a spiritului de inițiativă necesar pentru a creea o societate dinamică, orientată spre viitor. Un alt aspect important este acela că un club Toastmasters este non-profit, toate activitățile sunt pe bază de voluntariat, și se plăteste doar o taxa modică pentru a asigura buna funcționare a clubului.

Pentru anul urmator ne-am propus mai multe inițiative care acoperă o gamă largă de activități de la atragerea noilor membri pentru a dubla numărul actual la organizarea unor întalniri de training, de la activități social-umanitare la ajutor în fondarea unor noi cluburi Toastmasters în Romania.

În încheiere doresc sa le multumesc tuturor membrilor clubului Timișoara Toastmasters pentru dedicația și timpul investit în clubul nostru, doresc să vă fac o invitație la întâlnirile noastre și le doresc mult succes oamenilor care au inițiativa de a înființa cluburi Toastmasters în Romania.

Silviu Trebuian
Preşedinte

De-a lungul timpului, oamenii au studiat procesul prin care mintea umană generează ideile, cu scopul de a defini reţete de aplicat la oricine, oriunde şi oricând. Timpul a trecut, reţetele nu au ieşit la suprafaţă. Este acum clar că aceste reţete nici nu vor apărea vreodată, deoarece ele nu exista. În schimb, s-au evidenţiat reguli generale care ajută mintea să intre uşor în procesul de creaţie şi de producere a unor idei bune… chiar idei geniale. În cartea sa „O idee geniala”, Jack Foster detaliază mai multe astfel de reguli de condiţionare a minţii, însă în aceasta seara eu vă voi prezenta trei dintre ele: Fii predispus la idei, Adună mai multe fapte şi Învaţă să asociezi.

Fii predispus la idei. Este deja clar pentru toată lumea că mintea este cea care generează ideile. Acest lucru este fără dubiu. Fiecare dintre noi are o minte.Si acest lucru este fără dubiu. Si, sunt la fel de sigur că fiecare dintre noi a avut la un moment dat o idee, mai bună sau mai puţin bună. Deci, mintea fiecăruia dintre noi poate genera soluţiile de care avem nevoie. Atunci, de ce unii simt că ideile le scapă, în timp ce alţii abundă de idei? Care e diferenţa? Defapt totul este foarte simplu. Oamenii se împart în două categorii: cei care ştiu că soluţiile există şi că le vor găsi şi cei care nu ştiu că acestea exista şi nu ştiu că le vor găsi. Cei din prima categorie vor avea tot timpul idei, în timp ce cei din a doua categorie nu. Singurul lucru care îi deosebeşte este încrederea pe care o au în ei înşişi şi cunoaşterea faptului că există o soluţie (idee) pentru orice problema. De îndată ce vă îndoiţi de faptul că veţi găsi o soluţie la problema pusă pe masă, totul este pierdut. Trebuie să vă consolidaţi încrederea că sunteţi capabili de producerea unei soluţii… sau mai multe. Această încredere se acumulează în timp, prin experienţă, prin obţinerea de rezultate pozitive şi prin stabilirea unei stări mentale favorabile. Repeta-ţi în fiecare zi că eşti o fântână nesecată de idei, că ideile tale bulbucesc la fel ca apa de izvor. Oricum, este foarte important să accepţi faptul că ceea ce crezi despre tine este un factor hotărâtor al succesului. Henry Ford spunea: „Fie că te gândeşti că eşti în stare sau nu, ai dreptate în ambele cazuri”.

Adună mai multe fapte. Dacă deschidem acum un dicţionar şi căutăm cuvântul idee, una dintre definiţiile de acolo va suna în felul următor: „O asociere inedită, nouă, a unor elemente vechi”. Din această definiţie remarcăm ceva interesant: elemente vechi. Cu cat plaja de elemente vechi este mai mare, cu atât asocierile pe care mintea le poate face sunt mai numeroase. Din acest motiv este foarte important ca fiecare dintre noi să acumuleze cât mai multe conştiinţe din cât mai multe domenii. Bineînţeles, totul are o limită. Nu trebuie să devenim fiecare omul-enciclopedie, şi oricum, nu acesta este ţelul. Ţelul este de a nu deveni prinşi într-o „rutină de cunoaştere”, în care nu mai suntem receptivi la ceea ce este nou în jurul nostru. Trebuie să fim curioşi. Trebuie să deschidem ochii şi să vedem ceea ce se întâmplă în jur. Să fim receptivi la evenimentele din afara sferei noastre de confort, astfel încât mintea va avea o bază de cunoştinţe mai mare atunci când va fi necesară crearea unei noi idei. Bineînţeles că la început mirajul comfortului în care ne-am cuibărit ne va tenta să ne întoarcem la el. Vom fi tentaţi să alegem calea de minimă rezistenţă. Însă eu nu vorbesc de a alege sau nu calea de minimă rezistenţă, ci de a trai senzaţii noi, de a avea cât mai numeroase experienţe de viaţă. Comandă la restaurant o mâncare fără să ştii exact ce este. Învaţă limba chineză. Fă tiroliană. Studiază obiceiurile de căsătorie şi înmormântare la azteci. Orice care sa îmbogăţească baza de date din care mintea să extragă asocieri noi.

Învaţă să asociezi. Mintea umană trebuie învăţată sa facă asocieri. Nimeni nu se naşte cu această abilitate, ea este dezvoltată pe măsură ce timpul trece şi căpătam mai multe experienţe. Însă modul în care suntem capabili de a realiza aceste asocieri tine foarte mult de procesul de învăţare. Asa cum am zis şi mai devreme, asocierile pe care mintea umană le poate face rezultă din îmbinarea elementelor vechi, care există deja acumulate în „baza de date”. Dar mulţi oameni nu ajung să realizeze aceste asocieri din mai multe motive. Cele mai întâlnite sunt: lipsa de experienţă, frica de încălcare a regulilor şi frica de asumare a riscurilor. Experienţa se poate acumula prin mai multe metode, nu are rost să intru în detalii acum, dar în principal e necesar să ştiţi următoarele lucruri: soluţiile pot sta în locuri în care ne-am aştepta cel mai puţin. Din acest motiv, să nu rămâne închişi într-o sferă mică de idei, ci să deschidem ochii şi să ciulim urechile către domenii total diferite. De exemplu, cum credeţi că a reuşit George Westinghouse să inventeze frânele cu are comprimat? A observat soluţiile dintr-un domeniu complet diferit, anume mineritul, unde minerii foloseau ciocane cu aer comprimat pentru a sparge rocile. În afara de căutarea salvării în alte domenii, câteodată nu strică să căutăm soluţii în propria curte. De ce nu încercăm să vedem cu se aseamănă problema cu care ne căznim? Este ea asemănătoare cu ceva care există deja? Ce s-ar schimba dacă am altera puţin una dintre variabile? Nu ajungem la o problemă care este deja rezolvată? Frica de încălcare a regulilor este atât de înrădăcinată în unii oameni, incât îi împiedică să vadă soluţiile şi să aibe ideile care se află exact în faţa lor. Majoritatea realizărilor artistice şi a descoperirilor ştiinţifice sunt rodul unor încălcari flagrante a regulilor. Gaudi a încălcat regulile despre cum trebuie să arate o clădire şi acum este un exponent al arhitecturii secolului 20. Freud a încălcat regulile de tratare a bolilor mintale, iar acum orice student la medicină îi studiază cărţile. Si exemplele pot continua la nesfârşit. În cele din urma, totuşi, încălcarea regulilor trebuie făcută cu asumarea de riscuri. Trebuie sa fim curajoşi în strădaniile noastre. Oricum, obtinerea unei idei, prin definiţia ei implica asocierea de elemente care nu au mai fost asociate până acum. Există o posibilitate ca această  asociere să  nu fie favorabilă din prima încercare. Cine nu riscă, nu câştigă!

De unde ne vin ideile? De ce unii dintre noi au o grămadă de idei, iar alţii deloc? Există un secret, o tehnică? În nici un caz. Totul ţine de condiţionarea minţii. Timpul este scurt, şi ar fi fost mult mai multe de povestit. Dar eu m-am axat în această seară pe trei dintre cele mai accesibile căi prin care vă puteţi aduce mintea într-o stare favorabilă producerii de idei. Si nu uitaţi, fiecare dintre noi este un geniu. Lăsaţi-l doar să iasă la suprafaţă!

(Notă: fotografiile sunt luate din cartea “O idee genială”, Jack Foster, Ed. Humanitas 2006)

Discurs susţinut în cadrul unei întalniri Timişoara Toastmaters de către
Marius Pepu

Povestea  1:

Ești la o întrevedere cu directorul general pentru a defini strategia pe noul an. Ţi s-a dat să faci prezentarea viziunii echipei tale. În timpul prezentării directorul general pune foarte multe întrebări. Şeful tău totdeauna răspunde la ele pentru ca tu nu ai dreptul, tu ești doar un pion în ședința respectivă, iar luminile trebuie să fie îndreptate asupra lui şi nu a ta.

Povestea 2:

Ești la o întrevedere cu directorul general pentru a definii strategia pe noul an. Ţi s-a dat să faci prezentarea viziunii echipei tale. În timpul prezentării directorul general pune foarte multe întrebări. Răspunsurile tale la întrebări sunt foarte bine primite de directorul general. După ședința şeful vine la tine în birou şi te felicită. După o săptămâna primești un bonus şi o vacanţă de 7 zile în Grecia.

Care tip de şef ai vreau tu să fi?

Nu e greu de imaginat răspunsul. Un bun şef este un bun lider. Iar un bun lider

- știe să motiveze oamenii;
- știe să asculte;
- știe să delege proiecte;
- știe să gândească critic;
- are viziune şi poate inspira oamenii.

Ceea ce este important este ca aceste calităţi nu sunt înnăscute, absolut toate pot fi învăţate iar Toastmasters este un mediu excelent pentru a dezvolta si exersa aceste calități.

În clubul în care activez, Microsoft Early Birds, absolut toată lumea lucrează sa devină Competent Leader (CL) pe lângă Competent Comunicator (CC), dar nu a fost întotdeauna așa.

La început, în primul an de zile toată lumea (adică şi eu), lăsam manualul de Competent Leadership acasă. Când am auzit pentru prima dată ca am putea lucra la CL în paralel cu CC, reacția mea a fost una naturală: Ce? Ce e aia? Am încă un manual de care eu nu știu? Manualul de CL era acasă undeva îngropat între alte cărţi si mi-a luat ceva timp sa îl găsesc. Faptul ca președintele ne-a amintit mereu timp de câteva luni, a făcut ca până la urmă toți sa începem sa lucrăm şi la manualul respectiv.

Este interesant că daca ești : Timer, Toastmaster, Grammarian, Evaluator, Ah Counter absolut toate aceste roluri sunt în manualul de CL. Sunt roluri care oricum le facem in club – așa că inducția e simplă – de ce nu am lua credit pentru niște roluri pe care oricum le facem la fiecare ședința Toastmasters?

Daca nu o faceți deja, de fiecare dată când veniți la o ședința Toastmasters, aduceți cu voi si manualul de CL. Daca aveți un rol, rugați pe cineva sa va scrie câteva cuvinte în manual în timpul ședinței sau imediat după. Nu ia mai mult de 5 minute.

Noi, la începutul ședinței, întotdeauna  începem cu interschimbarea manualelor de CL (adică eu scriu pentru tine in manualul tău, tu scrii pentru mine in manualul meu).

În concluzie vreau să reiterez ideea că lideri se creează, nu se nasc. Toastmasters este un mediu în care pe lângă dezvoltarea abilitaților oratorice, se pot dezvolta şi abilităţile de lider. De aceea, când aveți următoarea ședință Toastmasters, nu uitați de manualul de Competent Leadership. Doar trebuie sa îl aveți cu voi, restul vine de la sine.

Articol scris de Doru Rotovei

Stiti si voi ca Timisoara nu este un oras turistic. Nu este nici Paris si nic Viena, si totusi trebuie sa cunoastem cate lucruri despre orasul in care traim, asa ca va invit alaturi de mine sa descoperim centru orasului inarmati cu o harta si cu un ghid turistic.

Incepem traseul din punctul 0 al Timisorii … care este?  .. da, Piata Unirii, mai exact piatra din pavajul Pietei Unirii, gravata cu harta vechii cetati.

In 1716 cetatea Timisorii, aflata pana la acel moment sub ocopatie otomana, este cucerita de habsburgi.   Acestia constata ca fortificaţiile nu fac faţă noilor tehnici de luptă, aşadar decid se refaca întreaga cetate, în stil Vauban (o fortăreaţă-bastion cu formă stelară). Aceasta avea o suprafaţă de 10 ori mai mare decât fosta cetatea medievală turcească si 9 bastioane, vizibile pe gravura, din care unul singur s-a pastrat, Bastionul Maria Therezia (sau “bastionul”).

Curand dupa cantonarea trupelor austriece in oras, printul Eugeniu de Savoya  a ridicat prima fabrică de bere din România, la Timişoara, in 1718. Fierbătoria de bere din secolul XVIII trebuia să suplinească lipsa acută de apă potabilă din Timişoara şi să potolească setea trupelor austriece, rămase în teritoriu.  Fabrica de bere joaca un rol important in istoria cetatii, in anii ‘20 Timişoreana  devenind furnizorul oficial de bere al Curţii Regale de România.  Ieri a fost inaugurata la in Poiata 700  cea mai mare halba de bere metalica din lume, de aproape 6 metri inaltime,  in care incap 11.000 litri de bere.

Dar sa revenim la piata Piata Unirii, cea mai veche piata din Timisoara. Acest nume i-a fost dat dupa ce pe 3 august 1819 armata romana a intrat in Timisoara si s-au oprit aici.

In milocul pietei  domina statuia Sfintei Treimi. A fost ridicata dupa epidemia de ciuma (anii 1738-1739) care a decimat orasul, cauzand  moartea a cca 1000 de persoane, ceea ce la data respectivă însemna a şasea parte a oraşului. Monumentul a fost realizat la Viena în perioada 1739-1740, şi a fost transportat pâna la Timişoara pe calea apei, pe Dunăre, Tisa şi pe canalul Bega.

Definitorii pentru imaginea pietei sunt domul, palatal baroc, biserica sarbeasca si multimea de terase si cafenele. Cafeau a venit in Timisoara odata cu ocupatia otomana, dar traditia cafenelelor a fost imprumutata de la viena. Unii istorici sunt de parere ca aceste cafenele in stil vienez au adus Timisoarei denumirea de “Mica Viena”.

Dar ce inseamna o cafenea in still vienez la 1800? Paharul de apă lângă cafea, masa de biliard, posibilitatea de a juca cărţi, şi multe ziare naţionale şi internaţionale puse la dispoziţie. In aceste conditii, cafenelele din vechea timisoara erau foarte aglomerate. Erau locul de intalnire pentru elita socetatii, aici se puneau la cale intrigi si comploturi, sau se juca biliard sau carti.   De asemnea, tinand cont de faptul ca ziarele la timpul respectiv erau scumpe, si in consecinta rare, oamenii frecventau cafenelele pentru a citi ziare locale si chiar straine.  Cat despre jucatul de carti, acesta devenise un viciu la moda in secolul al XVII-lea.

Situatia devenise atat de grava incat in 1783 consiliul orasului obliga toate cafenelele trebuie sa se inchida la ora 10, iar in 1784, o serie de jocuri de carti erau interzise in cafenele, din aceleasi motive. O alta incercare in acest sens o reprezinta amenzile pe care le primeau proprietarii cafenelelor daca tolerau jocul de carti in incinta in zilele de duminca sau de sarbatoare, inainte de ora 11.

Dupa  ce am stat la o cafea la una dintre terase, hai sa mergem spre Piata Libertatii. Iniţial piaţa s-a numit Piaţa de Paradă.  Odată cu izbucnirea revoluţiei  de la 1848, numele pieţei se schimba în Piaţa Libertăţii.

Pe locul unde este acum piata, a fost odinioara bazarul turcesc, iar pe locul primariei vechi (astazi facultatea de muzica), era baia turceasca. Pe fatada cladirii, in dreapta intrarii, se afla o inscriptie in limba turca, datand din secolul al XVII-lea.

Tramvaiul de epoca expus aici aminteste de faptul ca in anul 1869 la Timisoara era introdus primul tramvaiul tras de cai din Romania; in 1899 aici va fi pus în funcţiune primul tramvai electric de pe teritoriul actual al  României.

Ne indreptam apoi spre Piata Operei, redenumita Victoriei dupa revolutia din 1989. In secolul al XVII-lea si al XVIII-lea pe locul actualei pieţe se găseau fortificaţiile vechii cetăţi; la începutul secolului al XX-lea  zidurile au fost demolate, nemaifiind necesare, si pentru a permite dezvoltarea si extindere oraşului.

Dinspre Operă spre Catedrală promenada de pe dreapta se numeşte “Corso”, iar promenada opusa, continuare directă a străzii Alba Iulia, se chema “Surogat”. “Corso”  era in trecut locul de plimbare al înaltei societăţi timişorene, bine iluminat, cu restaurante şi magazine de lux.   Pe  “Surogat” se plimbau tinerii şi muncitorii; elevii nu aveau acces decât cu permisiunea şcolii, iar soldaţii trebuiau să dovedească că sunt în permisie pentru a se putea plimba aici.  Tot prim Piata Operei trecea si linia de tramvai;  abia în 1988-1989, odată cu scoaterea sinelor, a  devenit complet pietonală.

Una dintre laturile pietei e marginta de cladirea Operei si a Teatrului National. Timişoara e singurul oraş european cu 3 teatre de stat, ce prezintă spectacole în 3 limbi: Teatrul Naţional cu reprezentatii  in limba română, Teatrul German şi Teatrul Maghiar. Si pentru cei care nu se descurca cu germana sau maghiara, sa stiti ca la spectacole se asigura traducerea la casca a pieselor.

Mai facem un scurt ocol pe la castelul Huniade, initial resedinta temporara a regelui ungariei, Carol Robert de Anjou la inceputul sec XIV, si apoi l-a  gazduit pe Iancu de Hunedoara. Mai tarziu  castelul a fost reşedinţă nobiliară pentru toţi regii care până în 1552 au poposit la Timişoara si reşedinţă a beilerbeilor Paşalâcului de Timişoara. Renovat de habsburgi si transformat în cazarmă de artilerie şi depozit militar, distrus apoi de revoluţionarii maghiari in 1848, castelul este astazi muzeu si găzduieşte secţiile de istorie şi de ştiinţe ale naturii.

Ar mai fi de povestit despre timisoara: despre palatul dicasterial, cladirea cu numarul de ferestre cat zile intr-un an, copacul breslelor si legenda lui sau catedrala milenium dar turului de azistazi se va termmina la catedrala, construita 1936-1940 si inaugurata in prezenta regelui Mihai. Ridicata pe un terem mlastinos, a fost nevoie de peste 1000 de piloni adanc infiti in sol, pentru a sustine fundati. O informatie mai putin cunoscuta este faptul ca la subsol Catedrala adăposteşte un muzeu de artă bisericească bănăţeană veche,  cărţi bisericeşti rare, şi o valoroasă colecţie de icoane si picturi.  Si care bineninteles se poate vizita.

Sper ca am reusit sa va fac sa vedeti cu alti ochi locurile prin care treceti zilnic, dar pe care nu le mai observati; sper ca v-ati reamintit cateva date si fapte, si cred ca ati aflat cateva informatii noi astazi.  Si daca aveti vreodata nevoie de un ghid pentru Timisoara, stiti cum sa ma gasiti …

Discurs susţinut în cadrul unei întalniri Timişoara Toastmaters de către
Andreea Cosma

Fac acest lucru pentru ca vreau sa imi infrunt nevoia de aprobare, frica de timp, nevoia permanenta de a avea sprijin si frica de a pune in practica o idee. Dar sa le iau pe rand.

1. In primul rand, azi lupt cu nevoia de aprobare.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu recunosc ca am nevoie mare de aprobare pentru tot ceea ce fac si asta nu pentru ca nu ma pricep, sau ca nu am incredere ca fac treaba buna, dar sufletzelul meu se hraneste cu feedback pozitiv. De exemplu, de fiecare data cand vorbesc in fata unor oameni, eu nu ma uit in sala doar sa fac contact vizual,  ci sa vanez un zambet, o miscare aprobatoare din cap, o privire de tipul “si eu sunt de aceeasi parere”. Din astfel de gesturi imi iau energia, din astfel de gesturi imi iau motivatia. Daca nu vad asa ceva, ma blochez, in cateva milisecunde gandesc strategii care sa ma scoata din impas si in acelasi timp uit idei.

Nu ar fi mai usor daca as scapa de aceasta nevoie? Poate unii dintre voi zambiti sau poate sunteti incruntati. E dreptul vostru, este modul in care voi receptionati mesajul meu si acesta reflecta sincronizarea sau dimpotriva, desincronizarea, ideilor mele cu ale voastre. Dar de ce ar trebui aceste gesturi sa aiba o influenta atat de mare asupra mea, incat sa ma transform in fata voastra si sa imi pierd ideile?

Recunosc ca si acum simt ca am putere mai multa, cu toate ca o parte din mine inca vrea sa vada.

2. In al doilea rand, azi lupt cu frica de timp.

Aici stiu ca nu sunt singura. Stiu ca mai sunt printre voi dintre aceia ce sufera ca nu vor termina la timp, ca nu vor avea timp pentru anumite lucruri, ca trece timpul in defavoarea lor. Sau dimpotriva, ca mult timp este acordat unor lucruri fara valoare.

Imi este mai simplu sa limitez situatiile la cea de aici. Cati dintre voi ati vazut ecranul de cronometrare transformandu-se in galben cand voi ati mai fi avut atatea de spus? Deciziile au fost diferite: ati continuat stiind ca veti depasi timpul sau v-ati oprit fara sa terminati ce aveati de transmis. Indiferent de decizie, cum s-a putut intampla una ca asta chiar voua? Pentru ca acasa v-ati cronometrat si ati avut aproximativ acelasi timp de fiecare data… Va spun eu, pentru ca acasa v-ati uitat la ceas la sfarsit si ati vorbit linistiti, pe cand aici ati urmarit cu sufletul la gura fiecare secunda si v-ati intrebat (poate inconstient) daca o sa aveti timp. Oricum v-ati uita, este o limitare.

Am invatat un lucru important, dar pe care inca ma chinui sa il pun in practica: timpul trebuie sa ti-l faci, pentru ca de gasit, nu ti-l vei gasi niciodata. Pun pariu ca daca si eu si voi vom lucra la acest capitol, vom putea fi mai fericiti.

3. In al treilea rand, azi lupt cu nevoia de sprijin.

La acest punct am un exemplu edificator. Exista doua Marii in mine: una care conduce singura si ia deciziile din trafic cu o usurinta incredibila si una care conduce cu sotul ei in drepta si care il intreba pe acesta ce sa faca la fiecare intersectie cu toate ca singura a mai trecut de zeci de ori pe acolo. Una este independenta si una are nevoie inexplicabila de sprijin. Si va intreb pe voi, asta nu se cheama limitare? Nu e ceva de genul “Pot, dar am suficienta incredere in mine?”

Si…Doamne cat v-am invidiat (la modul evident pozitiv) pe unii dintre voi care ati reusit sa vorbiti fara notite si Power Point-uri ajutatoare! Si de fiecare data m-am gandit ca eu nu pot face asta si astfel mi-am impus o limita. Tot timpul m-am gandit ca desi poate nu voi folosi notitele, sa le am la vedere pentru orice eventualitate…

Azi mi-am facut curaj. Si ce daca o sa ma pierd? Si ce daca o sa ma balbai? Poate asta este diferenta dintre mine, fiinta umana si un robot.

4. In ultimul rand, azi lupt cu frica de a pune ideile in practica.

Nu conteaza cate idei ai, daca nu le folosesti. Ma consider creativa, dar in timp ce imi pregateam discursul am facut un inventar al ideilor folosite si scorul nu este in favoarea mea. in plus multe lucruri bune la care m-am gandit la un moment dat, au fost date uitarii in momentul imediat urmator aparitiei lor.

De curand am citit ceva cu care sunt intru totul de acord: nu conteaza sa fii pe drumul cel bun pentru ca daca doar stai pe acel drum, vei fi calcat de cei ce ti-o vor lua inainte. Asa si cu ideile: e bine sa le avem, dar nu valoreaza nimic daca nu invatam sa le folosim.

Ideea acestui discurs mi-a venit acum doua saptamani si credeti-ma ca m-am intrebat de sute de ori daca ar trebui sa o folosesc, daca sunt capabila, daca ma voi descurca si cum va voi simti daca voi rata. Si nici o clipa nu mi-am pus intrebare care ar fi trebuit “Dar daca imi iese?”

Azi am vrut sa imi testez limitele si am luptat cu patru monstri care m-au facut pana acum sa stau in cercul meu. De azi incolo, acestia sunt pentru mine monstruleti mai mici care vor disparea cu timpul. A meritat incercarea, iar data viitoare cand imi voi testa limitele, voi elimina alti factori care imi submineaza increderea in sine si ma fac sa imi pun la indoiala propriile forte.

Asadar, va invit si pe voi sa faceti la fel de fiecare data cand aveti ocazia, atunci cand descoperiti o limita sau mai multe care trebuie anihilate. Aveti incredere orbeasca in voi insiva si nu lasati exteriorul sa va incatuseze forta interioara. Si daca macar unul dintre voi se va gandi la limitele sale dupa ce va pleca din aceasta sala, inseamna ca mi-am indeplinit obiectivul.

Si mai ales nu uitati: daca nu va largiti limitele, atunci le acceptati.

Discurs susţinut (cu ochii închişi) în cadrul unei întalniri Timişoara Toastmaters de către
Maria Tomescu

Fie ca am fost creati, fie ca am evoluat, din punct de vedere al locomotiei… sa recunoastem (noi oamenii) stam cam prost. Picioarele noastre, chiar daca sunt printre cele mai avansate sisteme mecanice, nu ne pot purta pe distante mari si la viteze satisfacatoare. Pur si simplu nu sunt eficiente. Forma lor nu e eficienta. Dar un cerc are o forma extraordinar de eficienta pentru deplasare. Daca am inlocui picioarele cu niste cercuri? Oare ne-am deplasa mai repede si mai usor?

Astazi as vrea sa va prezint bicicleta: o scurta istorie a acesteia prin trei exemple concludente, urmata apoi de o scurta prezentare a trei modele moderne de bicicleta care duc conceptul la o noua dimensiune.

Masina de mers
Ziceam mai devreme de cercuri. Dar cum sa inlocuim picioarele cu cercuri? Se pare ca asta a fost o problema destul de spinoasa, deoarece de-abia in anul 1817 s-a patentat o masinarie care sa indeplineasca acest scop. Se numea „masina de mers” si a fost inventata de catre baronul Karl Drais, din orasul Mannheim. Nu era prea sofisticata, pentru standardele actuale, deoarece avea doar doua roti si un cadru, era facuta in intregime din lemn, iar utilizatorul trebuia sa se impinga cu picioarele de pamant pentru a propulsa vehiculul in fata. Se spune ca unul dintre motivele pentru care baronul a cautat alternative la calul folosit atunci pentru locomotie a fost foametea care a lovit regiunea in 1816.

Modelul prezentat de Drais era destul de avansat, putea fi directionat cu un ghidon primitiv, cantarea 22 kg, avea bucse de alama in lagarele rotilor si frana pe roata din spate. Totusi, din cauza unor accidente cauzate de masina de mers, dupa cativa ani autoritatile au interzis comercializarea acestora.

Velocipedul
Evolutia naturala a acestei masinarii a fost adaugarea pedalelor. Au trebuit sa treaca aproximativ 40 ani de la „masina de mers” pana ce s-a gasit o solutie corecta. In 1865 a fost patentat modelul cu pedale atasate direct pe roata din fata, numit velociped. Aceasta imbunatarire a adus multe avantaje, printre care si viteza sporita de deplasare. Totusi, constructia inca primitiva (cadrul in intregime din lemn, aplicarea pe roti a unor benzi de metal pentru o rezistenta sporita) i-a adus denumirea hazlie de „Scuturatorul de oase”. Mai mult, strazile din acea perioada, pavate cu piatra cubica au adus un surplus de disconfort.

Totusi, acest model a fost prima bicicleta care era propulsata de un sistem de pedale, precum bicicleta moderna. In 1870 o variatiune la velociped a fost adoptata („The Penny Farthing”), variatiune care avea cateva imbunatatiri: cadru din metal, roti cu cauciuc cu mai multe spite (pentru o calatorie mai confortabila) si roti disproportionat de mari una fata de cealalta. Aceasta diferenta de marime era motivata de viteza marita de deplasare.

Bicicleta sigura
Siguranta in trafic nu era inca un atu nici al acestui model de bicicleta. Incepand din 1884, producatorii de biciclete au comercializat ceea ce se numea „bicicleta sigura” si ea este prima bicicleta moderna. Din cauza faptului ca velocipedul era atat de incomod, multi oameni ezitau in a-l folosi, chiar daca viteza de deplasare era considerabil marita fata de „masina de mers”. In 1885 este produsa de Starley and Sutton’s bicicleta moderna. Ea s-a numit „Rover Safety Bicycle”.

Succesul acestui model a fost rasunator datorita fiabilitatii (cadru din metal), comfortabilitatii (roti de metal cu spite si cauciuc, roti de aceasi dimensiune), situl utilizatorului pozitionat intre roti cu pedalele direct sub acesta (pentru o transmitere mai usoara a lucrului mecanic) si transmisie cu lant catre roata din spate (astfel eliminandu-se pericolele de ranire la schimbarea directiei si pedalare in acelasi timp). Odata cu succesul acestui model, ciclismul a devenit modul de transport predominat la inceputul secolului 20. Metodele de producere in masa au fost aplicate si la biciclete, iar in Chigaco emigrantul Adolph Schoeninger a deschis prima fabrica de biciclete (Western Wheel Works). El a fost denumit mai tarziu „Ford al bicicletelor”

Legatura intre trecut si prezent
De-alungul secolului 20, bicicleta moderna nu a suferit modificari majore in concept. Modificari au fost realizate in ceea ce priveste materialele de constructie (acestea devenind mai usoare si mai rezistente) si optimizari de viteza si angrenaj. Intre anii 1900 si 1920 in Franta s-a patentat sistemul de multi-viteze care permite o transmisie variabila a puterii intre pedale si roata din spate. Acesta se numeste derailleur si este in mod uzual folosit in zilele noastre la aproape toate bicicletele.

Insa, spre sfarsitul secolului 20, oamenii au incercat sa obtina cat mai mult de la biciclete. Din acest motiv, exista trei tendinte de dezvoltare: viteza sporita, confort si siguranta sporita si capacitate de transport marita.

Bicicleta de viteza
Viteza a fost tot timpul un deziderat la vehicule propulsate direct de forta umana. Inca de la sfarsitul secolului 19 si inceputul secolului 20 au existat concursuri de viteza pentru biciclete. Insa viteza presupunea tehnologii care la momentul respectiv nu existau. Din acest motiv, de-abia incepand cu cea de-a doua parte a secolului 20 au inceput sa fie produse biciclete pentru viteza. Cele mai importante elemente care caracterizeaza o bicicleta de viteza sunt greutatea redusa a acesteia, eficienta derailleur-ului si aerodinamica. Confortului biciclistului este de multe ori sacrificat. Cele mai multe biciclete de viteza au ghidonul coborat sub nivelul sitului, astfel incat aerodinamica biciclistului si a bicicletei sa fie imbunatatita.

Pentru a reduce frecarea pe suprafata de rulare, cauciucul la acest tip de biciclete este subtine, ingust si nu prezinta crampoanele evidente la o bicicleta normala. Presiunea aerului in aceste cauciuciuri poate ajunge si la 13 atm. Componentele de schimbare a vitezei sunt special realizate astfel incat diferenta intre rapoartele de viteaza sa fie optima pentru cadenta de pedalare.

Recumbent-ul
Din punct de vedere al confortului si sigurantei, tipurile de bicicleta denumita Recumbent sunt printre preferate. Primele modele au existat chiar din secolul 19, insa conceptul nu au fost destul de bine finisat si nu au avut succes. Diferenta cea mai mare intre o bicicleta normala si un Recumbent este pozitia de mers. Pe cand la o bicicleta normala pozitia de mers este mai mult sau mai putin verticala, la Recumbent pozitia de mers este orizontala. Ciclistul sta intr-o pozitie culcat pe spate iar pedalele sunt pozitionate in fata acestuia pentru a fi actionate cu picioarele. Designul actual (care se bucura de cel mai mare succes) este atribuit lui Chester Kyle si David Gordon Wilson de la MIT care in 1979 a creat faimoasa Avatar 2000.

Cu toate ca viteza de deplasare la care se poate ajunge cu acest tip de bicicleta este incredibila (137 km/h este recordul actual), confortul pe care il ofera in timpul deplasarii o fac preferata pentru distante mari. Presiunea care exista in cazul bicicletelor normale asupra gatului, umerilor, mainilor, trunchiului si asupra zonei pelvice este eliminata in cazului acestui design. Mai mult, picioarele biciclistului sunt la acelasi nivel cu cel al inimii, astfel incat se reduce presiunea histrostatica, permitand sangelui sa se intoarca la inima mai usor. Exista si unele dezavantaje, cum ar fi unghiul de vizibilitate mai scazut si echilibrul mai greu de sustinut pentru un ciclist incepator.
Bicicleta de marfa
Chiar daca viteza si confortul sunt unele dintre cele mai importante aspecte ale ciclismului, de multe ori bicicleta este folosita si in alte scopuri decat recreere sau deplasare proprie. In multe zone ale lumii, aceasta este folosita si ca mijloc de transport de marfa. Varietatile de adaptare a unei biciclete standard pentru a transporta marfuri sau oameni pleaca de la montarea unor cosuri pe ghidon si pe partea posterioara a sitului pana la modificarea intregului cadru al bicicletei. Asa se intampla si cu „bicicleta de marfa”, la care intreg cadrul este modifcat pentru transportul unor cantitati de marfa mult mai mari proportional cu masa bicicletei. In cele mai multe cazuri, acestea sunt folosite la transportul postal, de lapte sau paine.

In contextul actual, zonele in care aceste vehicule sunt folosite se imputineaza, insa ele inca exista si continua sa fie folosite cu succes. Sunt si zone ale industriei unde lipsa de scantei este foarte atragatoare (cum ar fi rafinarii sau fabrici petro-chimice). Insa unul dintre dezavantajele majore ale acestui tip de bicicleta este chiar „motorul” acesteia, care limiteaza cantitatea de marfa transportata. Totusi, companii noi, ca IKEA in Danemarca ofera, cu succes, biciclete de marfa pentru clienti pentru transportul produselor de la magazin.

In putinul timp avut la dispozitie, am facut o scurta introducere in conceptului bicicletei sustinut de cateva exemple, mai vechi si mai noi. Exemplele mai vechi, cum au fost velocipedul si „masina de mers” au fost precursorii bicicletei moderne si la timpul respectiv erau considerate in fruntea avangardei dezvoltarii. Exemplele mai noi, cum ar fi bicicleta recumbent, sunt la fel considerate in fruntea dezvoltarii. A dezvoltarii unui mod de propulsie curat si intretinut doar de forta corpului nostru. Ar mai fi multe de spus, insa sper ca aceste scurte introduceri sa va faca si pe voi sa adoptati bicicleta in viata voastra.

Exista o multime de posibilitati de locomotie, alegeti-o pe cea sanatoasa!

Discurs susţinut în cadrul unei întalniri Timişoara Toastmaters de către
Marius Pepu

Brazilia este locul unde m-am si imbolnavit grav de o boala incurabila. Boala de care vorbesc este data de virusul GO! si se numeste Calatoriomanie. Aceasta boala are ca simptom principal, dorinta permanenta de a calatorii in locuri noi in care sa descoperi civilizatii complet diferite de cea pe care o cunosti.

Totul a inceput cand o ruda apropiata, mi-a facut invitatia de a vizita Rio-ul. Toate bune si frumoase, am facut planul, am luat biletele de avion, am studiat putin ce avem de vizitat si pe la mijlocul lui martie 2007, eu si sotia mea, am plecat! Timisoara-Munchen cu masina. Munchen –- Madrid – Rio de Janeiro cu avionul.

Am aterizat inspre miezul noptii, sleiti de puteri insa imediat ce am facut primul pas in afara avionului m-a izbit! Caldura! Umezeala! Si un puternic miros! Acolo aerul este parfumat. Oriunde te-ai afla, aromele te imbata cu un contrast izbitor. Miroase usor a mucegai sau a carne stricata intr-o combinatie fatala cu aromele puternice de portocala, papaya sau lamaie verde. Este sensational! Am ajuns la locuinta unchiului meu si ne-am dus la culcare.

Dimineata, din cauza schimbarii de fus orar, m-am trezit pe la ora 5:00 si am prins momentul in care se lumina de ziua. Am iesit pe balcon sa fumez o tigara si am inceput sa analizez zona in care locuiam. Locuinta era pe un drum serpuit ce urca dinspre zona centrala catre muntii care strajuiesc orasul. Casa in care am locuit nu era deloc mica sau saracacioasa insa peste drum, pe dealul din fata noastra se intaltau falnice, favelele din Rio. Un contrast extreme de puternic pe care il observi aproape in toate zonele orasului cu exceptia plajelor.

S-a trezit toata lumea si in timpul micului dejun, a inceput instructajul si normele de “protectia vizitatorilor”. Teroarea de a nu ajunge victimele unui jaf ne-a fost usor inoculata. Am dat jos toate verighetele, lanturile, bratarile, cerceii si ceasurile. Unchiul meu ne-a sfatuit ca atunci cand vrem sa pozam sau sa filmam, sa o facem foarte repede si apoi sa bagam aparatura electronica in geanta. Avea motive intemeiate sa spuna asta, baiatul sau a fost jefuit de 2 ori intr-un an de zile ramanand in mijlocul orasului in fundul gol la propriu.

Ne-am imbarcat in masina gazdei si am plecat in primul tur, unde altundeva decat la cel mai cunoscut simbol al Rio-ului si anume, muntele Corcovado cu al lui Cristo Redentor. Este una din cele mai inalte statui de acest tip din lume si cu siguranta, cea mai cunoscuta, datorita pozitionarii excelente. Extazul ne-a cuprins instantaneu si am tras o imparosare strasnica admirand orasul din cel mai inalt punct posibil.

Am reusit sa ne deconectam de teroarea care ne-a intrat sub piele la micul dejun si datorita multimii de vizitatori care zumzaiau in jurul statuii. Am facut multe poze si ne-am intors de data aceasta, prin mijlocul unei favele unde am putut vedea prin geamurile fumurii ale masinii, saracia lucie ce domneste in acele locuri dar si pe viitorii Pele sau Ronaldihno la antrenamentele de pe strada.

A doua zi, ne-am facut curaj si am plecat singuri sa vizitam Pao De Azucar, sau pe romaneste, capatzana de zahar care este defapt o formatiune muntoasa de o forma ciudata. La plecare mi-am lasat portofelul acasa, plecand cu doua pachete de tigari la mine, unul cu tigari si unul cu bani, tot de teama de a nu fi jefuiti. Teroarea inca nu ne dadea liniste. Ma uitam in ochii fiecarui trecator si ma intrebam daca asta poate sa fie un infractor care vrea sa ma jefuiasca?

Dupa vizita si peisajele uluitoare de la Pao de Azucar am ajuns cu trenul in partea opusa a orasului, la Maracana, pana nu demult, cel mai mare stadion din lume! Sa pui piciorul pe urma lui Pele, este de-a dreptul incredibil. Iti puteai usor imagina stadionul plin si miile de voci care canta la meciurile nationalei.

In urmatoarele zile am fost atat ziua cat si seara, pe plajele din Rio: Barra, Arpoador, Ipanema si celebra Copacabana, tot cu banii si electronicele ascunse bine. Am aflat astfel ca top-less-ul este o practica raspandita mai mult in Romania decat in Brazilia. Valurile uriase, fotbalul si grupurile de tineri care dansau capoeira pe plaja ne-au facut din nou sa ne imparosam.

Daca suntem la subiectul plaja, am sa relatez si un mic secret pe care doar cand ajungi acolo, il descoperi: celebra Copacabana, nu mai este ce era odata. Una din conductele principale de canalizare din Rio se varsa chiar in mijlocul plajei, undeva la 500 de metri in larg. Toata plaja pute de-ti muta nasul! Caatare, plaja este cunoscuta neoficial ca fiind plaja homosexualilor. Plaja se poate face pe plaja Ipanema care nu e departe de Copacabana.

Intr-una din seri, am fost invitati alaturi de gazda noastra, la ziua unei romance din Brazilia. Trebuia sa ajungem intr-o zona rezidentiala mai buna, aflata chiar langa Cidade de Deus, sau City Of God, favela care a facut subiectul filmului cu acelasi nume. Aceasta este una din cele mai perioculoase favele din Rio si cred este evident ce emotii am avut, pana am ajuns acolo. Am fost socat in momentul in care am vazut ca toata acea zona rezidentiala unde trebuia sa ajungem era imprejmuita cu sant de apa, gard electric si pazita de trupe innarmate, in 4 puncte de control.

Seara, am ajuns acasa, si fiind pe punctul de a adormi, am auzit cateva pocnituri in apropiere. Am sarit repede din pat sa vedem ce se intampla, crezand ca sunt artificii. Gazda ne-a clarificat totul, erau petarde de semnalizare folosite de capii locali ai mafiei drogurilor pentru a anuta cartierul ca a sosit marfa noua in zona. In seara urmatoare lucrurile au devenit tragice. Tot fiind pe puctul de a adormi am auzit de afara doua rafale de pistol automat foarte aproape de geamul nostru. Instantaneu ne-am aruncat pe jos. Am simtit un nod in gat si teroarea care disparuse de cateva zile, isi intrase din nou in drepturi. Au mai urmat trei rafale dupa care s-a auzit un tipat disperat de femeie care isi plangea sotul sau copilul.

In noaptea aceea am adormit foarte greu dar mi-a si trecut destul de repede fiindca in ziua urmatoare am fost la Plataforma, o sala de spectacole foarte intima in care istoria dansului Brazilian ne-a fost expusa in doua ore de spectacol. De la dansurile si instrumentele traditionale, pana la samba contemporana sau costumele de carnaval, toate au fost prezentate impecabil.

Plecarea a fost trista. Am mai fi stat vre-o luna pe acolo insa i-am promis prietenului nostru de acum, Rio de Janeiro, ca ne vom intoarce sa-l revedem.

Am auzit si un banc cu tenta locala cat eram acolo:

Cica un fermier din sudul Braziliei, numit prin partile locului: gaucho, statea la un bar cu un smecheras din Rio de Janeiro si se cinsteau cu o Caipirinha.

Gaucho zice: ” Noi, in sud, suntem barbati! Barbati adevarati! 100% barbati! ”

” Mmmm,” zice tipul din Rio, ” interesant. Noi, in zona noastra suntem 50% barbati si 50% femei si chiar ne place sa fie asa. ”

Recomand oricui sa viziteze Brazilia, este o tara fascinanta. In cazul meu a creat dependenta de calatorii. Vizitati-o cu mintea si bratele deschise, insa aveti grija cu bijuteriile si ramaneti pe cat posibil in zonele turistice iar pentru cei care vor sa afle mai multe detalii despre aspectele picante ale vietii de noapte din Rio de Janeiro, ii invite sa ma contacteze personal.

Discurs susţinut în cadrul unei întalniri Timişoara Toastmaters de către
Andrei Son

Astazi am spart gheata, am avut prima prezentare in cadrul Toastmasters. Subiectul? Orice legat de mine, asa scria in manual. Ce puteam alege mai simplu decat sa ma prezint pe mine insumi, ca blogger? “De ce blogger? (despre cum am ajuns sa fiu blogger)” s-a numit scurta mea prezentare.

Zic scurta prezentare pentru ca trebuia sa aiba undeva intre 4 si 6 minute, dupa ghid, dar mi-am stabilit de acasa 4.30 ca tinta, am ajuns la concluzia ca imi vor trebui vreo 5 inainte de a incepe, iar in final am terminat in peste 6 minute… Recordmanul zilei, cu 33% peste timpul limita.

Am fost entuziast si aparent am atras prea bine atentia publicului. Gramaticiana mi-a spus ca nu a apucat sa noteze greseli prea multe poate si pentru ca le-am acoperit prin energia prezentarii (eu speram sa nu fi avut). Eu am ras, lumea a ras, a fost de bine.

Emotii nu pot spune ca am avut prea mari, dar trebuie sa recunosc ca si zambetele binevoitoare din sala m-au ajutat. Cea mai mare teama a fost ca nu voi mai retine discursul in forma in care-l gandisem acasa si, cum de ce ti-e frica nu scapi, asa am facut, nu l-am retinut complet, am uitat o serie de informatii (pe care mi le si notasem), dar mi-au venit in minte altele. La sfarsit lumea a fost impresionata pozitiv, deci mi-am atins scopul.

Desi evaluatorul meu (da, fiecare vorbitor are un evaluator personal, misto, huh?) a fost placut surpins (era o ea, de fapt, Delia), mi-a spus ca am dat impresia de discurs atent pregatit si m-a laudat mult, eu as fi fost mult mai critic cu mine. In afara de pauzele dintre idei (care aparent nu au fost destul de lungi) si tranzitia intre punctele discutate eu as mai fi adaugat structura prezentarii din PowerPoint, care niciodata nu-mi place cum iese.

Despre restul intalnirii nu am prea multe de zis, am fost implicat activ de asta data si nu am putut sa observ prea multe, in afara de faptul ca la un moment dat totul luase o viteza de nici eu, ca om care se presupunea ca stie despre ce e vorba, nu am reusit sa ma dumiresc prea repede de ce se intampla – ma refer la sectiunea “Table Topics”, unde, de asta data, invitatii sau membrii fara roluri active trebuia sa convinga pe cineva intr-o situatie ipotetica (”Esti la coada in Praktiker cu un singur bec in cos si trebuie sa-i convingi pe cei de la coada ca nu au cumparat tot ce le trebuia si sa se intoarca la cumparaturi”.

Per total m-am distrat si abia astept urmatoare intalnire, cand o sa fiu “Evaluator de Leadership”. Cool me.

Articol scris de Dan Stefancu si preluat de pe deceblog.net

Prin urmare echipa “Fingerprints” compusă din Andreea – Account Manager, Ancuţa – PR, Aniela – Copywriter, Mircea – Marketing Specialist şi Cătălin – Art Director sub atenta supraveghere a Oanei Ciugudean vor lucra la crearea unei campanii de promovare a clubului nostru.

Obiectivele acestei campanii sunt:

- popularizarea Toastmasters în rândul timişorenilor şi nu numai;
- aducerea de noi membri în cadrul clubului;
- promovarea unui eveniment special Timişoara Toastmasters

Perioada de practică va fi de 3-4 saptămâni, echipa “Fingerprints” având şansa de a pune în aplicare cunoştinţele şi abilităţile acumulate în perioada de training, şi să le dezvolte în cadrul Timişoara Toastmasters.