Asa ca eram curioasa ce se face in Timisoara. Impreuna cu un grup de prieteni, majoritatea traineri sau psihologi, ne-am hotarat sa “luam cu asalt” grupul Toastmasters Timisoara. Ne gandeam noi… Hmm! Crezi ca o sa invatam ceva nou? Oare sunt asa de buni? De unde au ei atata experienta?”
Eeee, si daca nu au, invatam impreuna ca doar noi vorbim in public de atata timp…”

Am ajuns la sedinta si m-am asezat, in spate… pentru a avea perspectiva clara a ceea ce se intampla. Stiam ca dupa primele minute o sa am o prima impresie, fie ea buna sau nu. Au trecut 15 minute… intalnirea devenea tot mai interesanta, discursurile tot mai captivante, iar eu… tot mai sigura ca ideea cu care am venit in minte, aceea ca s-ar putea sa nu am nimic de invatat, se facea tot mai mica de rusine.

Intr-adevar oricand ai ceva de invatat, mai ales de la membri clubului Toastmasters! Sunt oameni deosebiti, calmi, veseli, destepti si cel mai important, fara “mofturi si fite”.

Prima sedinta la care am participat, m-a impresionat atat de tare, incat am vrut sa ii am alaturi pe cativa dintre ei in emisiunea mea radio Colivia cu canari, sa ducem vestea ca… Toastmasters Timisoara exista!

Zis si facut! Ce a iesit… ascultati in continuare! Spor la ascultat!

articol de Simona Hupov

Brazilia este locul unde m-am si imbolnavit grav de o boala incurabila. Boala de care vorbesc este data de virusul GO! si se numeste Calatoriomanie. Aceasta boala are ca simptom principal, dorinta permanenta de a calatorii in locuri noi in care sa descoperi civilizatii complet diferite de cea pe care o cunosti.

Totul a inceput cand o ruda apropiata, mi-a facut invitatia de a vizita Rio-ul. Toate bune si frumoase, am facut planul, am luat biletele de avion, am studiat putin ce avem de vizitat si pe la mijlocul lui martie 2007, eu si sotia mea, am plecat! Timisoara-Munchen cu masina. Munchen –- Madrid – Rio de Janeiro cu avionul.

Am aterizat inspre miezul noptii, sleiti de puteri insa imediat ce am facut primul pas in afara avionului m-a izbit! Caldura! Umezeala! Si un puternic miros! Acolo aerul este parfumat. Oriunde te-ai afla, aromele te imbata cu un contrast izbitor. Miroase usor a mucegai sau a carne stricata intr-o combinatie fatala cu aromele puternice de portocala, papaya sau lamaie verde. Este sensational! Am ajuns la locuinta unchiului meu si ne-am dus la culcare.

Dimineata, din cauza schimbarii de fus orar, m-am trezit pe la ora 5:00 si am prins momentul in care se lumina de ziua. Am iesit pe balcon sa fumez o tigara si am inceput sa analizez zona in care locuiam. Locuinta era pe un drum serpuit ce urca dinspre zona centrala catre muntii care strajuiesc orasul. Casa in care am locuit nu era deloc mica sau saracacioasa insa peste drum, pe dealul din fata noastra se intaltau falnice, favelele din Rio. Un contrast extreme de puternic pe care il observi aproape in toate zonele orasului cu exceptia plajelor.

S-a trezit toata lumea si in timpul micului dejun, a inceput instructajul si normele de “protectia vizitatorilor”. Teroarea de a nu ajunge victimele unui jaf ne-a fost usor inoculata. Am dat jos toate verighetele, lanturile, bratarile, cerceii si ceasurile. Unchiul meu ne-a sfatuit ca atunci cand vrem sa pozam sau sa filmam, sa o facem foarte repede si apoi sa bagam aparatura electronica in geanta. Avea motive intemeiate sa spuna asta, baiatul sau a fost jefuit de 2 ori intr-un an de zile ramanand in mijlocul orasului in fundul gol la propriu.

Ne-am imbarcat in masina gazdei si am plecat in primul tur, unde altundeva decat la cel mai cunoscut simbol al Rio-ului si anume, muntele Corcovado cu al lui Cristo Redentor. Este una din cele mai inalte statui de acest tip din lume si cu siguranta, cea mai cunoscuta, datorita pozitionarii excelente. Extazul ne-a cuprins instantaneu si am tras o imparosare strasnica admirand orasul din cel mai inalt punct posibil.

Am reusit sa ne deconectam de teroarea care ne-a intrat sub piele la micul dejun si datorita multimii de vizitatori care zumzaiau in jurul statuii. Am facut multe poze si ne-am intors de data aceasta, prin mijlocul unei favele unde am putut vedea prin geamurile fumurii ale masinii, saracia lucie ce domneste in acele locuri dar si pe viitorii Pele sau Ronaldihno la antrenamentele de pe strada.

A doua zi, ne-am facut curaj si am plecat singuri sa vizitam Pao De Azucar, sau pe romaneste, capatzana de zahar care este defapt o formatiune muntoasa de o forma ciudata. La plecare mi-am lasat portofelul acasa, plecand cu doua pachete de tigari la mine, unul cu tigari si unul cu bani, tot de teama de a nu fi jefuiti. Teroarea inca nu ne dadea liniste. Ma uitam in ochii fiecarui trecator si ma intrebam daca asta poate sa fie un infractor care vrea sa ma jefuiasca?

Dupa vizita si peisajele uluitoare de la Pao de Azucar am ajuns cu trenul in partea opusa a orasului, la Maracana, pana nu demult, cel mai mare stadion din lume! Sa pui piciorul pe urma lui Pele, este de-a dreptul incredibil. Iti puteai usor imagina stadionul plin si miile de voci care canta la meciurile nationalei.

In urmatoarele zile am fost atat ziua cat si seara, pe plajele din Rio: Barra, Arpoador, Ipanema si celebra Copacabana, tot cu banii si electronicele ascunse bine. Am aflat astfel ca top-less-ul este o practica raspandita mai mult in Romania decat in Brazilia. Valurile uriase, fotbalul si grupurile de tineri care dansau capoeira pe plaja ne-au facut din nou sa ne imparosam.

Daca suntem la subiectul plaja, am sa relatez si un mic secret pe care doar cand ajungi acolo, il descoperi: celebra Copacabana, nu mai este ce era odata. Una din conductele principale de canalizare din Rio se varsa chiar in mijlocul plajei, undeva la 500 de metri in larg. Toata plaja pute de-ti muta nasul! Caatare, plaja este cunoscuta neoficial ca fiind plaja homosexualilor. Plaja se poate face pe plaja Ipanema care nu e departe de Copacabana.

Intr-una din seri, am fost invitati alaturi de gazda noastra, la ziua unei romance din Brazilia. Trebuia sa ajungem intr-o zona rezidentiala mai buna, aflata chiar langa Cidade de Deus, sau City Of God, favela care a facut subiectul filmului cu acelasi nume. Aceasta este una din cele mai perioculoase favele din Rio si cred este evident ce emotii am avut, pana am ajuns acolo. Am fost socat in momentul in care am vazut ca toata acea zona rezidentiala unde trebuia sa ajungem era imprejmuita cu sant de apa, gard electric si pazita de trupe innarmate, in 4 puncte de control.

Seara, am ajuns acasa, si fiind pe punctul de a adormi, am auzit cateva pocnituri in apropiere. Am sarit repede din pat sa vedem ce se intampla, crezand ca sunt artificii. Gazda ne-a clarificat totul, erau petarde de semnalizare folosite de capii locali ai mafiei drogurilor pentru a anuta cartierul ca a sosit marfa noua in zona. In seara urmatoare lucrurile au devenit tragice. Tot fiind pe puctul de a adormi am auzit de afara doua rafale de pistol automat foarte aproape de geamul nostru. Instantaneu ne-am aruncat pe jos. Am simtit un nod in gat si teroarea care disparuse de cateva zile, isi intrase din nou in drepturi. Au mai urmat trei rafale dupa care s-a auzit un tipat disperat de femeie care isi plangea sotul sau copilul.

In noaptea aceea am adormit foarte greu dar mi-a si trecut destul de repede fiindca in ziua urmatoare am fost la Plataforma, o sala de spectacole foarte intima in care istoria dansului Brazilian ne-a fost expusa in doua ore de spectacol. De la dansurile si instrumentele traditionale, pana la samba contemporana sau costumele de carnaval, toate au fost prezentate impecabil.

Plecarea a fost trista. Am mai fi stat vre-o luna pe acolo insa i-am promis prietenului nostru de acum, Rio de Janeiro, ca ne vom intoarce sa-l revedem.

Am auzit si un banc cu tenta locala cat eram acolo:

Cica un fermier din sudul Braziliei, numit prin partile locului: gaucho, statea la un bar cu un smecheras din Rio de Janeiro si se cinsteau cu o Caipirinha.

Gaucho zice: ” Noi, in sud, suntem barbati! Barbati adevarati! 100% barbati! ”

” Mmmm,” zice tipul din Rio, ” interesant. Noi, in zona noastra suntem 50% barbati si 50% femei si chiar ne place sa fie asa. ”

Recomand oricui sa viziteze Brazilia, este o tara fascinanta. In cazul meu a creat dependenta de calatorii. Vizitati-o cu mintea si bratele deschise, insa aveti grija cu bijuteriile si ramaneti pe cat posibil in zonele turistice iar pentru cei care vor sa afle mai multe detalii despre aspectele picante ale vietii de noapte din Rio de Janeiro, ii invite sa ma contacteze personal.

Discurs susţinut în cadrul unei întalniri Timişoara Toastmaters de către
Andrei Son

Astazi am spart gheata, am avut prima prezentare in cadrul Toastmasters. Subiectul? Orice legat de mine, asa scria in manual. Ce puteam alege mai simplu decat sa ma prezint pe mine insumi, ca blogger? “De ce blogger? (despre cum am ajuns sa fiu blogger)” s-a numit scurta mea prezentare.

Zic scurta prezentare pentru ca trebuia sa aiba undeva intre 4 si 6 minute, dupa ghid, dar mi-am stabilit de acasa 4.30 ca tinta, am ajuns la concluzia ca imi vor trebui vreo 5 inainte de a incepe, iar in final am terminat in peste 6 minute… Recordmanul zilei, cu 33% peste timpul limita.

Am fost entuziast si aparent am atras prea bine atentia publicului. Gramaticiana mi-a spus ca nu a apucat sa noteze greseli prea multe poate si pentru ca le-am acoperit prin energia prezentarii (eu speram sa nu fi avut). Eu am ras, lumea a ras, a fost de bine.

Emotii nu pot spune ca am avut prea mari, dar trebuie sa recunosc ca si zambetele binevoitoare din sala m-au ajutat. Cea mai mare teama a fost ca nu voi mai retine discursul in forma in care-l gandisem acasa si, cum de ce ti-e frica nu scapi, asa am facut, nu l-am retinut complet, am uitat o serie de informatii (pe care mi le si notasem), dar mi-au venit in minte altele. La sfarsit lumea a fost impresionata pozitiv, deci mi-am atins scopul.

Desi evaluatorul meu (da, fiecare vorbitor are un evaluator personal, misto, huh?) a fost placut surpins (era o ea, de fapt, Delia), mi-a spus ca am dat impresia de discurs atent pregatit si m-a laudat mult, eu as fi fost mult mai critic cu mine. In afara de pauzele dintre idei (care aparent nu au fost destul de lungi) si tranzitia intre punctele discutate eu as mai fi adaugat structura prezentarii din PowerPoint, care niciodata nu-mi place cum iese.

Despre restul intalnirii nu am prea multe de zis, am fost implicat activ de asta data si nu am putut sa observ prea multe, in afara de faptul ca la un moment dat totul luase o viteza de nici eu, ca om care se presupunea ca stie despre ce e vorba, nu am reusit sa ma dumiresc prea repede de ce se intampla – ma refer la sectiunea “Table Topics”, unde, de asta data, invitatii sau membrii fara roluri active trebuia sa convinga pe cineva intr-o situatie ipotetica (”Esti la coada in Praktiker cu un singur bec in cos si trebuie sa-i convingi pe cei de la coada ca nu au cumparat tot ce le trebuia si sa se intoarca la cumparaturi”.

Per total m-am distrat si abia astept urmatoare intalnire, cand o sa fiu “Evaluator de Leadership”. Cool me.

Articol scris de Dan Stefancu si preluat de pe deceblog.net

În cele ce urmează voi prezenta care sunt segmentele din care se compune o astfel de întrevedere.

Întâlnirea unui Club Toastmasters conţine trei părţi de bază:

Discursurile pregătite
În timpul acestei părţi a întâlnirii, câţiva membrii ai clubului îşi prezintă discursurile bazate pe proiectele din manualele Competent Communication şi Advanced Communication. De obicei sunt programaţi trei vorbitori, dar acest lucru depinde mult şi de formatul sau durata întânirii.

Evaluările
Fiecare discurs pregătit şi fiecare rol activ este evaluat verbal de către unul dintre colegi, într-o manieră pozitivă şi constructivă, bazându-se pe criteriile de evaluare de la fiecare proiect în parte. De asemenea este completată şi o evaluare scrisă, în cadrul căreia fiecare membru prezent poate face notări.

Table Topics (Jobenul cu subiecte)
În această parte a întâlnirii, membrii care nu au roluri active în program, au oportunitatea de a susţine un discurs impromptu cu durata de unu-două minute pe un subiect impus.

Unele cluburi organizeză de asemenea şi întâlniri de afaceri cel puţin o dată pe lună. Acestea oferă oportunitatea membrilor de a-şi dezvolta proceduri de practică parlamentară şi cunoştinţele de leadership.

Ordinea acestor segmente poate diferi de la o întâlnire la alta. Durata fiecăruia poate diferi în funcţie de durata reuniunii care ţine de obicei între 45 şi 90 de minute.