Tonight we will talk about three ways to improve your sexual lives. We all know both men and women can encounter different and serious problems when it comes to sex, although the wide majority does not want to admit it. At the end of my speech you will go home to your partner, ready for the hot night you were both expecting for so long…

Hmmm… I don’t like this beginning. Allow me to start it all over.

Tonight I will reveal you three amazing secrets that will improve your skills to clean the toilet. We all know neither men nor women fancy this particularly dirty job, but, sooner or later, we all have to do it. Right now I will teach you a faster, easier and more hygienical way to clean your toilet.

Now, which speech would you like to hear? The first one or the second?

We have all listened at one moment of our lives to a speech on a topic that really interested us, but the pace of the speaker was something like this, so, so boring, that we have eventually and literally fallen asleep! I know I did!
This shows a total disrespect for the audience, doesn’t it?
At the other extreme, we have witnessed not such interesting topics, which, nevertheless, remained in our minds and hearts through their passion and enthusiasm, given by their tone of voice.
Dear guests and fellow members, I have to tell you the truth: it’s all about Vocal Variety! And I will give you now a more eloquent example from our every day lives, to prove my point.
Have you realized how people shout at each other when they argue and fight? Why is that? Why do we yell when we are angry? We lose our temper, right?
“You never listen! I always do everything in this house! I told you not to leave your socks on the kitchen table anymore!”
“How could you do that? You know I hate it, but you did it anyway! You never care!”
“What happened to the wonderful funny girl I met? You’ve turned into your mother!”
Why this need to scream when the other person is right near you? He can hear you perfectly well, yet, we scream to make our opinion heard! The true reason for this quite stupid behavior, we have to admit it, has been perfectly well explained by a wise man from India. Just listen to what he believes:
When two persons fight, their hearts get so far apart and in order to cover up that distance, they have to shout to make each other heard. The angrier they are, the louder they scream because the distance gets longer and longer.
On the other hand, what happens when two persons are in love? They never scream, do they? ( Or maybe just for pleasure…:) ) They talk smoothly and tenderly. Why is that? Because their hearts are so close to each other, the distance between them is so short, that they don’t even need to talk, they whisper. When love is incredibly strong they don’t even whisper, they simply look at each other and their hearts understand. They are connected through invisible wires that make the bonding so strong that nothing can ever come between them.
It seems quite awkward and still, so natural and logical, right? Does this explanation sound strange to you? It might, but we all know in our hearts how true it is.
Allow me to give you a friendly advice, and, at the same time, I provoke you to make this experiment. Next time when things get out of control, when spirits get fired up, try as hard as you can, not to raise your voice at all, on the contrary, try to whisper and experience what an enormous effect will have on your relationship.
Don’t let your hearts separate from each other, stop saying words that will only tear you apart and which you’ll only regret afterwards. Because, pay attention to this, there will come a day when distance will be so long, that your hearts won’t find their way back anymore!

After all, my dears, I told you, it’s all about Vocal Variety!

Chiar asa? Cine poate raspunde? Ce va fi dupa? Rai? Iad? Dar ce inseamna asta? Concret. Ce va fi?

Ei bine, parerea mea este si repet este doar parerea mea, ca va fi exact ceea ce ne imaginam noi acum ca este. Si asta pentru ca dupa moarte, trupul dispare si ramane numai sufletul, mintea, subconstientul…cum vreti sa-i spuneti, iar eu am mare incredere in puterea mintii noastre incomplet explorate.

Pur si simplu, daca ne imaginam ca nu va fi nimic, atunci chiar nu va fi, in schimb daca avem credinta in existenta raiului si a iadului, atunci acolo vom ajunge. Unde mai exact, asta depinde nu numai de puterea noastra inconstienta de a ne programa subconstientul, dar si de felul nostru de a fi, de a gandi, de a actiona.

Mai mult decat atat, eu cred cu tarie ca inclusiv in viata aceasta, depinde doar de noi, de cum vedem noi lucrurile, daca traim raiul sau iadul pe pamant. Repet. Depinde numai si numai de ceea ce noi credem. De nimic altceva. Si acum o sa va spun o poveste, special pentru curiosii care vor sa stie ce va fi dupa.

Intr-o buna zi, Dumnezeu a privit de sus din ceruri spre pamant si a vazut de acolo un om mic, mic, asa de mic ca numai ochii i se vedeau…si poate un pic din maini. Si ii sopteste unui inger care tocmai trecea pe acolo:

-Vezi tu omul acela transformat si disproportionat? Acela este atata de curios, ca vrea sa vada raiul si iadul…asta il macina pe el! Pe omul ala, du-te si du-l in iad, apoi adu-l si in rai, el singur sa vada cum e acolo jos si aici sus. Nu cum se preda la scoala, sa vada exact cum stau lucrurile.

Ingerasul si-a aruncat trompeta si, dand incet din aripi, a ajuns la usa omului curios. [cioc-cioc] Ii deschide omul ochi si inca putin maini:

-Omule, tu esti ala curios?
-Pai nu vezi cum arat? E scris pe mine! Eu sunt!
-Atunci hai sa mergem. Tine-te de mine!

Si s-a prins de picioarele lui ciolanoase de inger (asta e rar la ingeri)…hooop in sus.

Porneste ingerul incet in sus, numai de-aia sa poata sa se scufunde de sus pana in adancurile pamantului. Si in calatoria lor se mai uitau in stanga in dreapta la straturile de pamant si ziceau dand din cap a dezaprobare: “Anul asta n-au semanat! Poate nu asteapta nici primavara! Ce lume murdara!”

Incet-incet au ajuns la poarta iadului. Eiiii, ce poarta! Era acolo o poarta imensa din lemn de nuc. Pentru ca acolo numai asa in grupuri se duc oamenii, asa ca este nevoie de o poarta uriasa. Au batut tare (ca poate portarul dormea pe urechi) [cioc-cioc] si se deschide poarta aia ingrozitor de mare si fara nici o forma. Eiiii si cum arata poarta, dar cum arata portarul: inaintea lui a fost limba, el numai mergea dupa ea. Se opreste portarul si intreaba cu o voce tremuranda:

-Ce cauti aici ingerasule?
-Eu ce caut? Asta ce cauta!
-Cine?
-Asta!

Il cauta dracul cu ochii, n-a fost lucru usor sa-l gaseasca! Si cand l-a vazut: “Sfinte Usturoi!” (ca fiecare trebuie sa creada  in ceva).

-Cine e asta?
-Lasa-l ma, asta-i curiosul!

Se da dracul la o parte si il lasa sa intre (slava Domnului, ca altfel aici s-ar termina povestea mea!). Si intra curiosul si ce vede: in mijlocul iadului o masa mare mare rotunda cu tot felul de mancaruri pe ea; si ieseau aburi numai din alea fierbinti (ca nici in iad aburii nu ies din mancarea rece!), iar in jurul mesei suflete, ca mine si ca voi, exact ca niste oameni. Si fiecare avea cate o lingura, dar lingura era mai lunga decat mana si aici a fost problema, ca partea esentiala din lingura nu e coada, ci capatul din care mananci, iar ei nu puteau ajunge cu gura chiar daca isi intindeau gaturile. Si in fiecare minut mureau de foame langa masa plina de bunatati!

-Ce groaznic! Sa mori de foame langa masa plina! Du-ma de aici, ingerule!
-Bine, bine, ia-ma de glezne! Si hooop in sus au urcat spre rai. Si in drumul lor au trecut si printr-o grozava furtuna de grindina si verde, albastru, mov s-a facut omul nostru curios (trebuie sa tin un discurs colorat, nu?). S-au inaltat si iacata-i la poarta raiului. Stiti voi cat e de mica poarta raiului? Si cat e de plina de panza de paianjen? Foarte rar ajunge cineva acolo, iar pe poarta aceea nu incapi decat dintr-o parte si atunci numai daca te straduiesti.

Au batut ei la poarta [cioc-cioc] si le-a deschis Sfantul Petru.

-Inger mic, ce cauti tu aici?
-Eu? Asta ce cauta!
-Cine?
-Asta, aicia-i!
-Dumnezeule cat e de curios asta! Asa curios sa fii ca om!
-Petru, da-te la o parte sa intre sa vada.

Intra omuletul pe poarta raiului si ce el a vazut acolo, aia a fost vazut! Si ce credeti ca a vazut? In mijlocul raiului era o masa mare mare si rotunda. Masa era plina de tot felul de mancaruri care mai de care mai alese si credeti-ma, nu alea reci fumegau, ci alea calde! Iar in jurul mesei erau suflete, ca mine si ca voi, fix ca niste oameni! La fiecare era cate o lingura, iar lingura avea coada mai lunga decat mana lor.

Dar acolo nu murea nimeni de foame, pentru ca se hraneau unul pe celalalt.