Una dintre problemele care fac oamenii sa simta un fior pe sirea spinarii este cum sunt vazuti de ceilalti. Este natural sa ne pese de ce zic ceilalti. Suntem fiinte sociabile care interactionam in fiecare zi. Insa opinia oamenilor, in general, intr-o societate de peste 300.000 de oameni, cum este Timisoara, nu conteaza nici pe departe ca intr-o comunitate de 100 de persoane. In cazul nostru, dorinta de a-i multumi pe ceilalti este nerealista.

Cunosc persoane deosebite care puse fata in fata cu un grup de necunoscuti, nu pot fi ei insisi. Se transforma pe loc din niste  adevarati lideri in niste copii speriati. Aceasta este o problema pentru ca se creeaza o falsa impresie despre ei iar prima impresie este greu de schimbat. Am cunoscut de curand o persoana care este atat de sigura pe ea si atat de natural de comporta in preajma strainilor incat am vazut directori care s-au pierdut in fata acestei naturalati.

O alta problema care contribuie la crearea acestor probleme de comunicare este tehnologia. Rolul tehnologiei in comunicare este acela de a putea tine legatura cu alte persoane aflate la distanta. La ora actuala, din acest punct de vedere, tehnologia se foloseste in exces. Am ajuns sa folosim tehnologia pentru a comunica desi stam unul langa celalalt. Saptamana trecuta eram pe Facebook intr-o pauza de curs si am vazut ca este ziua unui coleg. Colega de langa mine mi-a zis:” Scrie-i <<La multi ani!>> pe profil”. La care eu m-am intors, l-am batut pe umar pe sarbatorit si i-am zis „La multi ani prietene!”. Prima reactie a colegei mele a fost sa ii las un mesaj online cand el era chiar in spatele nostru! Eu, de exemplu, am inceput sa nu ma mai simt bine purtand conversatii online.  Problema folosirii tehnologiei este faptul ca exista un risc mare ca mesajul tau sa fie inteles complet gresit. De ce? Pentru ca numai 7% din comunicare consta in cuvinte. Restul se transmit in mod inconstient prin limbajul trupului, tonul, ritmul si viteza cu care vorbesti. Cat de mult se pierde din ce vrem noi sa spunem prin conversatiile online! Am o prietena cu care aproape la fiecare discutie pe messenger ne omoram reciproc cativa neuroni. Insa cand  vorbim fata in fata, suntem cei mai buni prieteni. Tocmai din acest motiv este important sa limitam comunicarea prin intermediul tehnologiei atat cat este posibil. Sa incercam sa nu mai transmitem emotii si sa purtam conversatii profunde online. Comunicarea fata in fata nu poate fi inlocuita.

Pana acum v-am vorbit de probleme de comunicare. Insa exista persoane care au observat aceste probleme si au luat masuri. Am avut oportunitatea sa vad in fiu in preajma unor oameni care si-au dezvoltat capacitatea de a comunica. Am ramas masca. Aceste persoane reusesc intr-un timp fantastic de scurt, de nici macar o ora, sa faca persoana careia i se adreseaza sa se deschida complet. Este ceva fabulos. Ganditi-va ca majoritatea oamenilor nu se deschid complet in viata lor de adult decat la o mana de oameni si asta dupa multi ani. Iar acesti magiceni ai comunicarii reusesc sa zguduie perspectiva oamenilor asupra ceea ce inseamna comunicarea prin crearea unor conexiuni profunde si reale in cateva ore. Unii oameni se nasc cu aceste abilitati insa cei mai buni le dezvolta prin experienta si studiu.

In concluzie, a invata sa comunici este o aptitudine care iti influenteaza viata in bine din toate punctele de vedere. Incercati sa comunicati mai mult fata in fata, sa studiati acest domeniu fabulos si sa experimentati. Merita!

Asa ca eram curioasa ce se face in Timisoara. Impreuna cu un grup de prieteni, majoritatea traineri sau psihologi, ne-am hotarat sa “luam cu asalt” grupul Toastmasters Timisoara. Ne gandeam noi… Hmm! Crezi ca o sa invatam ceva nou? Oare sunt asa de buni? De unde au ei atata experienta?”
Eeee, si daca nu au, invatam impreuna ca doar noi vorbim in public de atata timp…”

Am ajuns la sedinta si m-am asezat, in spate… pentru a avea perspectiva clara a ceea ce se intampla. Stiam ca dupa primele minute o sa am o prima impresie, fie ea buna sau nu. Au trecut 15 minute… intalnirea devenea tot mai interesanta, discursurile tot mai captivante, iar eu… tot mai sigura ca ideea cu care am venit in minte, aceea ca s-ar putea sa nu am nimic de invatat, se facea tot mai mica de rusine.

Intr-adevar oricand ai ceva de invatat, mai ales de la membri clubului Toastmasters! Sunt oameni deosebiti, calmi, veseli, destepti si cel mai important, fara “mofturi si fite”.

Prima sedinta la care am participat, m-a impresionat atat de tare, incat am vrut sa ii am alaturi pe cativa dintre ei in emisiunea mea radio Colivia cu canari, sa ducem vestea ca… Toastmasters Timisoara exista!

Zis si facut! Ce a iesit… ascultati in continuare! Spor la ascultat!

articol de Simona Hupov

Fac acest lucru pentru ca vreau sa imi infrunt nevoia de aprobare, frica de timp, nevoia permanenta de a avea sprijin si frica de a pune in practica o idee. Dar sa le iau pe rand.

1. In primul rand, azi lupt cu nevoia de aprobare.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu recunosc ca am nevoie mare de aprobare pentru tot ceea ce fac si asta nu pentru ca nu ma pricep, sau ca nu am incredere ca fac treaba buna, dar sufletzelul meu se hraneste cu feedback pozitiv. De exemplu, de fiecare data cand vorbesc in fata unor oameni, eu nu ma uit in sala doar sa fac contact vizual,  ci sa vanez un zambet, o miscare aprobatoare din cap, o privire de tipul “si eu sunt de aceeasi parere”. Din astfel de gesturi imi iau energia, din astfel de gesturi imi iau motivatia. Daca nu vad asa ceva, ma blochez, in cateva milisecunde gandesc strategii care sa ma scoata din impas si in acelasi timp uit idei.

Nu ar fi mai usor daca as scapa de aceasta nevoie? Poate unii dintre voi zambiti sau poate sunteti incruntati. E dreptul vostru, este modul in care voi receptionati mesajul meu si acesta reflecta sincronizarea sau dimpotriva, desincronizarea, ideilor mele cu ale voastre. Dar de ce ar trebui aceste gesturi sa aiba o influenta atat de mare asupra mea, incat sa ma transform in fata voastra si sa imi pierd ideile?

Recunosc ca si acum simt ca am putere mai multa, cu toate ca o parte din mine inca vrea sa vada.

2. In al doilea rand, azi lupt cu frica de timp.

Aici stiu ca nu sunt singura. Stiu ca mai sunt printre voi dintre aceia ce sufera ca nu vor termina la timp, ca nu vor avea timp pentru anumite lucruri, ca trece timpul in defavoarea lor. Sau dimpotriva, ca mult timp este acordat unor lucruri fara valoare.

Imi este mai simplu sa limitez situatiile la cea de aici. Cati dintre voi ati vazut ecranul de cronometrare transformandu-se in galben cand voi ati mai fi avut atatea de spus? Deciziile au fost diferite: ati continuat stiind ca veti depasi timpul sau v-ati oprit fara sa terminati ce aveati de transmis. Indiferent de decizie, cum s-a putut intampla una ca asta chiar voua? Pentru ca acasa v-ati cronometrat si ati avut aproximativ acelasi timp de fiecare data… Va spun eu, pentru ca acasa v-ati uitat la ceas la sfarsit si ati vorbit linistiti, pe cand aici ati urmarit cu sufletul la gura fiecare secunda si v-ati intrebat (poate inconstient) daca o sa aveti timp. Oricum v-ati uita, este o limitare.

Am invatat un lucru important, dar pe care inca ma chinui sa il pun in practica: timpul trebuie sa ti-l faci, pentru ca de gasit, nu ti-l vei gasi niciodata. Pun pariu ca daca si eu si voi vom lucra la acest capitol, vom putea fi mai fericiti.

3. In al treilea rand, azi lupt cu nevoia de sprijin.

La acest punct am un exemplu edificator. Exista doua Marii in mine: una care conduce singura si ia deciziile din trafic cu o usurinta incredibila si una care conduce cu sotul ei in drepta si care il intreba pe acesta ce sa faca la fiecare intersectie cu toate ca singura a mai trecut de zeci de ori pe acolo. Una este independenta si una are nevoie inexplicabila de sprijin. Si va intreb pe voi, asta nu se cheama limitare? Nu e ceva de genul “Pot, dar am suficienta incredere in mine?”

Si…Doamne cat v-am invidiat (la modul evident pozitiv) pe unii dintre voi care ati reusit sa vorbiti fara notite si Power Point-uri ajutatoare! Si de fiecare data m-am gandit ca eu nu pot face asta si astfel mi-am impus o limita. Tot timpul m-am gandit ca desi poate nu voi folosi notitele, sa le am la vedere pentru orice eventualitate…

Azi mi-am facut curaj. Si ce daca o sa ma pierd? Si ce daca o sa ma balbai? Poate asta este diferenta dintre mine, fiinta umana si un robot.

4. In ultimul rand, azi lupt cu frica de a pune ideile in practica.

Nu conteaza cate idei ai, daca nu le folosesti. Ma consider creativa, dar in timp ce imi pregateam discursul am facut un inventar al ideilor folosite si scorul nu este in favoarea mea. in plus multe lucruri bune la care m-am gandit la un moment dat, au fost date uitarii in momentul imediat urmator aparitiei lor.

De curand am citit ceva cu care sunt intru totul de acord: nu conteaza sa fii pe drumul cel bun pentru ca daca doar stai pe acel drum, vei fi calcat de cei ce ti-o vor lua inainte. Asa si cu ideile: e bine sa le avem, dar nu valoreaza nimic daca nu invatam sa le folosim.

Ideea acestui discurs mi-a venit acum doua saptamani si credeti-ma ca m-am intrebat de sute de ori daca ar trebui sa o folosesc, daca sunt capabila, daca ma voi descurca si cum va voi simti daca voi rata. Si nici o clipa nu mi-am pus intrebare care ar fi trebuit “Dar daca imi iese?”

Azi am vrut sa imi testez limitele si am luptat cu patru monstri care m-au facut pana acum sa stau in cercul meu. De azi incolo, acestia sunt pentru mine monstruleti mai mici care vor disparea cu timpul. A meritat incercarea, iar data viitoare cand imi voi testa limitele, voi elimina alti factori care imi submineaza increderea in sine si ma fac sa imi pun la indoiala propriile forte.

Asadar, va invit si pe voi sa faceti la fel de fiecare data cand aveti ocazia, atunci cand descoperiti o limita sau mai multe care trebuie anihilate. Aveti incredere orbeasca in voi insiva si nu lasati exteriorul sa va incatuseze forta interioara. Si daca macar unul dintre voi se va gandi la limitele sale dupa ce va pleca din aceasta sala, inseamna ca mi-am indeplinit obiectivul.

Si mai ales nu uitati: daca nu va largiti limitele, atunci le acceptati.

Discurs susţinut (cu ochii închişi) în cadrul unei întalniri Timişoara Toastmaters de către
Maria Tomescu

Joi, 13 noiembrie 2008, am participat la prima întrunire Toastmasters din România. Aceasta a avut loc la Universitatea Politehnică din Timişoara în faţa unui public foarte numeros.

Ce este Toastmaster International?
Toastmaster International este o organizaţie non-profit orientată pe dezvoltarea personală, în principal pe comunicare, oratorie si iniţiativă. Sloganul “Become the speaker and leader you want to be!”, cred că spune tot.

Beneficii
Pornind de la obiectivele fiecăruia dintre noi, de a devenii mai buni speakeri sau mai buni leaderi, Toastmasters ne invaţă cum să facem prezentările mai captivante, cum să lucrăm în echipă, cum să mediem întâlniri şi cum să oferim sau să primim critici constructive.

Prin urmare programul de dezvoltare are două căi: cea a comunicării şi cea a leadershipului. De asemenea trebuie menţionat faptul că membrilor li se oferă materiale, reviste şi manuale care conţin proiecte si exerciţii pe fiecare dintre aceste direcţii.

Deci, “Become the speaker and leader you want to be!”

Alte resurse:

• Toastmasters’s Videos
• Site Oficial
• Grup Toastsmasters Timişoara

Articol preluat de pe http://calin-iepure.blogspot.com/