Povestea mea incepe undeva departe … in vremuri de mult apuse, intr-o casa incolora de tara, unde se nascu, dintr-un tata soarece si o mama soricioaica, un soricel mititel dragutel si frumusel. Familia soriceasca fu peste poate de fericita si, poate, mai fericita de cat v-ati putea voi imagina vreodata ca se poate ca cineva sa poata fi fericit. Fusesera atat de fericiti atunci cand soricelul isi facu aparitia pe lume, abia acum puteau spune cu mandrie ca sunt o familie multumita si completa.

In casa incolora de campie arida viata era grea.

Mancarea se gasea cu multa munca, iar oamenii nu agreau soarecii pe care ii vedeau ca pe niste competitori in consumarea unor resurse deja limitate, in consecinta vanandu-i cu ardoare. Timpul trecu, iar soricelul ingrijit de familia sa soriceasca crescu cat ai clipi si deveni un soarece zvelt de campie.

Pe masura ce incepu sa creasca, soarecele incepu sa ia in seama lumea care il inconjura si se constituia in mediul lui. Soarecele isi vazu tatal cum se intorcea frant de la alergatura campului, adesea fara nimic in desaga, caci vremurile erau din ce in ce mai aspre. Sa fi fost oare o perioada de criza sau erau doar niste vremuri mai zbuciumate decat deobicei? Naratorul v-a lasat pe fiecare sa ALEGETI cum vret voi acum sa credeti ca a fost atunci. Lucru acesta insa, pe soarece nu il interesa, il lasa rece, caci el in avantul tineresc considera ca se poate, doar ca nu munceste tatal lui suficient de mult sau inteligent. Isi vazu mama care robotea toata ziua in casa de campie doar pentru a-si vedea mai apoi munca rascolita de praful insidios, care oricat muncea ea mereu se baga peste tot. Lucru care in opinia soarecelui era din vina ei, caci ea era in parte responsabila ca traiau in acel mediu ostil.

Ba mai mult, in curand, soarecele incepu sa isi doreasca sa fie pisica dispretuindu-si conditia soriceasca, caci vazuse cum pisica era ingrijita de oameni si aproape ca nu trebuia sa munceasca pentru nimic.

Pisica era mangaiata, era rasfatata, oamenii ii dadeau mancare, iar ea nu trebuia decat sa toarca si sa se relaxeze. Ce tampenie!, isi spunea soarecele, Pe mine de ce au trebuit sa ma faca soarece? Va dispretuiesc! In nemultumirea escaladand, soarecele se decise ca el este prea bun pentru toate acestea si ca va pleca in lume pentru a isi gasi destinul sau pisicesc.

Soarecele isi lua o bocceluta cu cateva hainute ponosite si trei boabe uscate de porumb si pleca in lume in cautarea unui loc pe masura lui. Merse soarecele cateva zile si intr-o zi dadu peste doua cladiri alaturate. Una, o casa alba si frumoasa, iar alta o cladire inalta si impunatoare de trei ori marimea primei. Soricelul le masura si decise ca prima era prea mica pentru el, in plus el deja venea dintr-o casa, el vroia mai mult, mult mai mult, el vroia sa fie pisica. Asa ca, intra printr-o gura de ventilatie in cladirea cea mare si incepu sa bantuie pe acolo, pana cand ce vazura ochii? toate visele sale implinite.

Intr-o camera uriasa erau multi soareci pe care ii servea un om in halat alb cu niste ochelari uriasi pe nas. Omul, servitorul mai bine spus, le dadea mancare, le facuse locuri de relaxare, ii curata, scria in carnetele dorintele lor si apoi le indeplinea. Aici este de mine!, isi spuse soricelul si fara a sta pe ganduri se urca pe o masa pentru a fi si el servit ca ceilalti. Omul il vazu si cu grija il lua in palme si il baga intr-o cusca mititica.

Raiul, in sfarsit! Stiam eu ca acesta este destinul meu, stiam eu ca pentru mine exista ceva mai bun decat viata aia anosta de tara! isi spuse soarecele extrem de multumit de ALEGERILE lui.

Insa, in curand, lucruri ciudate incepura sa se intample. Omul, servitorul adica, nu ii dadea mancare cand cerea el cocotandu-se pe marginea custii, ci doar cand vroia el si cel mai adesea dupa ce il punea sa alerge de bezmetic prin zeci de labirinturi. Uneori il orbea cu lumini puternice, alteori il punea sa apese pe tot felul de butoane. Odata i-a pus mancarea undeva sus si se uita la el cum se chinuie sa ajunga acolo notand mereu lucruri in carnetelul sau. La inceput soarecele a fost multumit, dar mai apoi si-a dat seama ca aceasta nu era viata pisiceasca pe care si-o dorise el. Pisicile nu trebuisera niciodata sa faca asa ceva. Soarecele incepu sa dispretuiasca viata aceasta, in care clar, nu murea de foame, dar nici nu era ceea ce visase el, nu era o viata in care el sa ia propriile decizii si in care sa fie el asa cum isi dorea.

Incepu sa se gandeasca cu furie la parintii sai. Din cauza lor era aici, din vina lor nu stiuse sa se fereasca de acest loc, doar ei erau de vina ca el suferea acum si soarecele ura ca din cauza lor el nu devenise pisica, ci doar un soarece abrutizat de laborator intr-o cursa care nu ii apartinea si pe careo nu o intelegea.

Timpul trecu, asa cum are el prostul obicei sa faca, iar soarecele inainta in varsta in laboratorul din cladirea cea mare indeplinind mecanic toate sarcinile pe care omul, da omul, i le dadea, iar apoi manca, fara a simti gustul mancarii, fara a se bucura de ea, doar mancand in virtutea supravietuirii. Dupa multa vreme si multe nopti petrecute rumegand la ce ar fi putut fi, ce este, de ce este, ce merita el, cum s-a ajuns aici si din vina cui, soarecele ajunse la o singura concluzie, ca exista un singur responsabil pentru viata lui, pentru ALEGERILE lui, pentru starea de fapt, iar acea fiinta responsabila nu era nici tatal sau, nici mama sa, nici pisica, nici omul, singurul responsabil de alegerile in viata sa era el.

Asa de simplu. El si doar el era responsabil de viata sa si de ALEGERILE facute in ea, nimeni altcineva, iar eu am incalecat pe o sa si v-am spus povestea asa.

DRAGII MEI, INVITATI SI COLEGI, TINETI CONT DE DOUA LUCRURI:

- UNU: ALEGERILE PE CARE LE FACETI: NU EXISTA ALEGERE BUNA SAU REA, EXISTA DOAR ALEGERI PESTE CARE ALEGEM SA TRECEM SAU NU
- SI MAI IMPORTANT: TINETI CONT DE FAPTUL CA VOI, VOI SI NUMAI VOI PUTETI SA FACETI ACESTE ALEGERI CE TIN DE VOI, NIMENI ALTCINEVA NU ESTE RESPONSABIL DE ELE.

ALEGERE PLACUTA VA DORESC!

Discurs sustinut in cadrul unei intalniri Timisoara Toastmasters de catre
Calin Pascu

Echipa de ofiţeri are sarcina de a se ocupa de toate aspectele functionale ale clubului, printre acestea numărându-se asigurarea continuităţii în dezvoltarea abilităţilor de vorbire în public şi leadership, gestionarea membrilor activi, atragerea de noi membri, coordonarea imaginii publice a clubului, administrarea finanţelor şi a documentelor clubului, asigurarea condiţiilor optime de organizare a întâlnirilor săptămânale.

Alegerile s-au desfăşurat într-o atmosferă foarte prietenoasă, dar competitivă. Candidaţii au susţinut un discurs în cadrul căruia şi-au prezentat viziunea lor asupra activităţii clubului în perioada care urmează. În urma votului exprimat de membrii activi ai clubului, noii ocupanţi ai funcţiilor de ofiţeri sunt:

Călin Iepure – President
Maria Tomescu – Vice President Education
Monica Micoroi – Vice President Membership
Silviu Vert – Vice President Public Relations
Andreea Cosma – Secretary
Marius Pepu – Treasurer
Călin Pascu – Sergeant at Arms
Silviu Trebuian – Immediate Past President

În cadrul primului său discurs în calitate de Preşedinte al clubului Timişoara Toastmasters, Călin Iepure a declarat:

“Toastmasters dă putere oamenilor să-şi descopere întregul potenţial şi îi ajută pe aceştia să-şi realizeze visele. Prin intermediul cluburilor membre, oamenii din întreaga lume îşi pot îmbunătăţi abilităţile lor de comunicare şi de conducere şi totodată curajul de a se schimba.

În calitate de preşedinte voi veghea la menţinerea mediului pozitiv şi prietenos în cadrul clubului, la respectarea standardelor impuse de Toastmasters International, precum şi la dezvoltarea sa din punct de vedere calitativ şi cantitativ. De asemenea voi fi direct interesat şi de evoluţia mişcării Toastmasters în România.”