Japonezii îi spun Takkyu (卓球), chinezii Pīng Pāng Qiú (乒乓球), iar coreenii Tak-gu (탁구). Este un joc sportiv foarte popular practicat la toate vârstele și pe toate meridianele.
Acest joc presupune o mare viteză de reacție și de execuție, rezistență psihică și o bună pregătire fizică. Aș mai adăuga faptul că are mai mulți practicanți decât fotbalul!
L-ați ghicit?
Tenisul de masă (sau Ping Pong-ul) nu a apărut în China așa cum s-ar putea crede, ci a apărut în Anglia în anul 1874 în casa unui victorian bogat, ca o activitate de relaxare indoor.
În loc de fileu erau așezate câteva cărți, un dop de șampanie rotund servea ca și minge, iar capacele de la cutiile goale de țigări erau pe post de palete. Dopul de șampanie a fost rapid înlocuit cu o minge umflată cu aer comprimat, fileul cu o scândură din lemn, iar paletele au început sa prindă forme din ce în ce mai diversificate.
La început a avut denumiri diferite, toate derivate din sunetul pe care-l producea mingea în contact cu suprafata de joc sau cu paletele. Denumirea de “Ping Pong” a fost înregistrată în 1901, de către un producător englez de echipamente sportive. Mai târziu acesta a vândut drepturile către Parker Brothers în Statele Unite. Tot în anul 1901, James Gibb, un entuziast al tenisului, a descoperit mingile de celuloid, găsindu-le ideale pentru acest joc. În 1902, odată cu adăugarea unei foi de cauciuc pe suprafața de contact, s-a născut și paleta modernă.
În 1926 se inființează Federația Internațională de Tenis de Masă, care inițiază primul campionat european. De la început au fost organizate întreceri la toate probele care figurează și în prezent și anume: simplu, dublu, pentru fete si baieti și dublu mixt. Pe vremea aceea, fileul avea 17 cm înălțime, ceea ce împiedica orice încercare ofensivă. Este de menționat faptul că recordul în domeniul jocului defensiv il dețin românul Paneth Farkas și polonezul A. Ehrhich, care au jucat timp de 2 ore si 12 minute pentru a face un singur punct, în cadrul Campionatului Mondial de la Praga din 1936.
În 1939 se organizează primul campionat mondial in afara Europei, unde se remarcă deja jucătorii care folosesc loviturile cu efect. După o pauză cauzată de războaie, se reiau campionatele mondiale. Tot acum se pune accent pe descoperirea de noi materiale care să acopere paletele. Aceasta conduce la o perfecționare continuă a tehnicii și tacticii de joc.
Japonezii apar, în 1952, cu palete acoperite cu 10 mm de burete. Fără a fi foarte tehnici, au reușit să cucerească din această cauză primele titluri mondiale, buretele imprimând efecte derutante mingii de celuloid. 7 ani mai târziu, se standardizează paletele (cu burete de maximum 4 mm grosime) și apare tehnica japoneza numita „topspin”, care revoluționează acest joc. Din 1969 jucătorii europeni încep să se impună în fața celor asiatici, însă ulterior chinezii revin și domină cu autoritate, câștigând în 1981 toate titlurile mondiale.
După mai mult de un secol de la apariția sa, în 1988, Ping Pong-ul a devenit sport Olimpic. Deoarece erau din ce în ce mai mulți spectatori și telespectatori, iar jocul devenise foarte alert, în anul 2000, Federația Internațională, a mărit dimensiunea mingii de la 38 la 40 de mm pentru a încetini viteza jocului. De asemenea, pentru a crește spectaculozitatea și dramatismul, au redus formatul cu 21 de puncte la cel cu 11 puncte și a modificat numărul de seturi de la 3 la 5.
Azi, am încercat în câteva cuvinte să vă familiarizez cu cel mai popular joc din lume și să fac o incursiune scurtă în istoria lui. În încheiere vreau să vă adresez o întrebare:
“În ce alt sport olimpic poți întâlni ca adversar un om într-un scaun cu rotile, un puști de 8 ani sau o bunică de 70 și să și pierzi?”
Discurs susținut în cadrul unei întalniri Timișoara Toastmasters de către
Călin Iepure
Păi avem așa : șah, poker, bridge…