Cu ocazia sărbătorilor pascale, Clubul Timișoara Toastmasters și-a propus să aducă puțină bucurie și zâmbet copiilor internați la secția Oncohematologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”LOUIS ȚURCANU” din Timișoara.
Copiii din această secție, cu vârste cuprinse între 3 și 20 ani, poartă în trup o maladie cumplită. Boala consumă energia și hrana de care copilul are nevoie pentru a crește și a se dezvolta armonios. Suferind de această maladie, copilul devine mai slab, mai obosit și forța de luptă împotriva bolii scade.
Din fericire, astăzi sunt din ce în ce mai multe persoane care au reușit să biruie în această luptă. Dorința de a trăi le dă putere de luptă, putere susținută și de implicarea medicilor și sprijinul oferit de cei din jur.
Pe data de 1 aprilie, câțiva reprezentanți ai clubului Timișoara Toastmasters au vizitat copiii internați în secția de Oncohematologie, oferindu-le dulciuri, fructe și jucării din partea iepurașului. Acțiunea clubului nostru a fost facilitată de doamna Valeria Goția, asistenta șefă a secției.
Deși timpul pentru vizită a fost scurt, am reușit să intrăm în majoritatea saloanelor pentru a oferi cadourile personal, și pentru a schimba câteva cuvinte cu acești copilași. Îmi este greu să descriu în cuvinte reacția celor mici. Deși sunt bolnăviori și triști, ei au manifestat o bucurie nemărginită la întâlnirea cu noi.
Vă încurajăm să îi sprijiniți și voi pe acești copii în lupta lor, să îi mângâiați și să le aduceți un plus de fericire.
Articol scris de Flori Zilahi




