Cât de des vi s-a întâmplat să fiţi consultat într-o anumită problemă şi să rămâneți brusc fără cuvinte? Poate totuşi v-aţi spus părerea, dar răspunsul vostru a fost atât de prost organizat, încât interlocutorul nu a priceput mai nimic, iar dumneavoastră v-aţi pierdut ideile pe parcurs.
Abilitatea de a gândi şi vorbi în acelaşi timp, este o calitate importantă care poate determina de exemplu o notă mare la un examen, succesul la un interviu, o posibilă avansare sau chiar un parteneriat strategic. E nevoie de această abilitate indiferent de profesia pe care o aveţi: student, manager, consultant de vânzări, preot, profesor sau politician.
Din acest motiv, în cadrul fiecărei întâlniri Toastmasters, există o secţiune numită Table Topics (Jobenul cu subiecte) prin care, membri clubului sau invitaţii pot susţine un discurs impromptu, cu o durată între 1:30 şi 2:00, pe marginea unui subiect dat, subiect pe care de cele mai multe ori, vorbitorul îl află în momentul în care ajunge pe „scenă”. Această secţiune urmăreşte aşadar pe lângă dezvoltarea abilităţilor amintite anterior şi dezvoltarea altor componente esenţiale ale vorbitului în public: analiza şi conectarea cu audienţa, organizarea logică a ideilor, utilizarea umorului şi a varietăţii vocale, folosirea gesturilor, încadrarea în timp, dezvoltarea coerenţei în vorbire şi abilitatea de a face faţă unor situaţii neprevăzute.
Neil Chethik (http://www.neilchethik.com), un autor american de succes, era foarte speriat înainte de turneul de promovare al uneia dintre cărţile sale, deoarece rămânea fără idei în momentul în care trebuia să răspundă la întrebările care-i erau adresate în diferite emisiuni televizate. După ce s-a înscris şi a activat o vreme într-un club Toastmasters, el a recumoscut, că tocmai secţiunea Table Topics a fost cea care i-a oferit sprijinul de care avea mare nevoie. „Mă antrenam răsfoind cartea de telefon şi vorbeam despre primul fragment din pagină cam un minut de fiecare dată!”, a spus Chethik adăugând: “Găsesc practicarea Table Topics nepreţuită, pentru că m-a învăţat să mă concentrez pe un subiect dat, şi poate chiar mai mult, să încep să am mai multă încredere în mine.”
Prin urmare, indiferent dacă sunteţi membrii sau invitaţi, preoţi, manageri, politicieni sau consultanţi în vânzări, data viitoare când participaţi la o şedinţă Toastmasters, luaţi-vă inima-n dinţi şi participaţi la secţiunea „Jobenul cu subiecte”! Veţi învăţa să vă prezentaţi ideile voastre într-un mod clar, fluent, inteligent şi convingător… şi asta cu doar câteva secunde de gândire!
Călin Iepure,
VP Public Relations, Timişoara Toastmasters






Acest articol un comentariu