Unii oameni cred ca sfarsitul lumii e in 2012, altii cred in rapirile de catre extraterestrii, iar altii cred ca, intr-o comunicare, doar 7% din mesaj e transmis de catre cuvinte.
Daca asa e situatia, atunci care sunt vedetele comunicarii? Teoretic, un procent ametitor, de 55%, adica mai mult de jumatate din mesaj, este transmis prin cai non-verbale: pozitia corpului, miscarile corpului, expresia fetei, s.a.m.d. Restul de 38% din mesaj, adica mai mult de o treime, vine din elementele paraverbale: intonatie, ritm, tonalitate, pauze, accent.
Aceasta teorie, numita si regula 7-38-55, a fost sugerata de profesorul Albert Mehrabian de la Universitatea din California in urma unor experimente realizate in domeniul comunicarii nonverbale in 1967. Ea a fost preluata de majoritatea expertilor in comunicare si o putem gasi, de 42 de ani incoace, in aproape toate prezentarile despre cum sa vorbesti in public. E o statistica usor de inghitit si contine si elementul surprinzator: “Cum, 93% din mesaj e comunicare nonverbala? Uau! Deci nu mai conteaza continutul prezentarii mele. Important e sa <<ma misc bine pe scena>>”
Imaginati-va ca priviti doua persoane care stau de vorba. Intre voi si cele doua persoane se afla un perete de sticla, astfel incat nu puteti sa auziti ce vorbesc. Puteti sa le urmariti doar gesticulatia. Conform teoriei, ar trebui sa intelegeti 55% din comunicarea dintre cele doua persoane. Asa sa fie? Prea putin probabil. Imaginati-va acum ca peretele din sticla dispare si puteti auzi ce vorbesc cele doua persoane, dar nu puteti intelege, pentru ca ei vorbesc o limba straina pe care voi nu o cunoasteti. Teoria spune totusi ca veti intelege 93% din comunicare. Atat de mult? Nicidecum! Cum se poate ca o teorie vehiculata de zeci de ani incoace sa se bata cap in cap cu niste observatii de bun-simt?
Problema este ca .. nu asta a vrut sa spuna profesorul Mehrabian! Ca sa intelegem mai bine, trebuie sa va spun, in mare, despre ce experimente a fost vorba. Profesorul a realizat doua experimente: in primul dintre ele, un vorbitor pronunta un singur cuvant folosind tonuri diferite ale vocii. Cuvantul se afla ori la extrema pozitiva, cum ar fi “excelent”, ori la extrema negativa, cum ar fi “nenorocire”. Participantilor li s-a solicitat sa judece starile emotionale ale vorbitorului. Bineinteles, de cele mai multe ori mesajul dat de vorbitor era ambiguu. El pronunta, de exemplu, cuvantul “excelent” cu un ton al vocii nervos. S-a ajuns la concluzia ca participantii alocau o importanta mai mare tonului vocii, in defavoarea cuvintelor.
In al doilea experiment, s-a folosit un singur cuvant, un cuvant cat mai neutru, cum ar fi “poate”, care era reprodus cu tonuri diferite ale vocii in timp ce participantilor le erau aratate poze cu diverse expresii ale fetei. In cazul in care mesajul era inconsistent, participantii dadeau o importanta mult mai mare expresiilor fetei.
In urma acestor experimente, profesorul Mehrabian sugereaza formula 7-38-55, dar precizeaza explicit ca aceasta formula e adevarata doar in anumite situatii. In primul rand, e valabila doar daca vorbitorul exprima sentimente, atitudini, trairi, si nu are releventa daca vorbitorul transmite informatie bruta. In al doilea rand, formula se aplica doar in cazul in care exista inconsistenta intre cuvinte si elementele non-verbale. In acest caz, vom da crezare, in mod covarsitor, acestora din urma.
De exemplu, exista o diferenta intre a spune “Sunt fericit!” (entuziast) si “Sunt fericit!” (apatic). In al doilea caz, e clar ca veti da crezare pozitiei corpului si tonului vocii in defavoarea cuvintelor. Alta e situatia in care spun “E=mc2″ (entuziast) si “E=mc2″ (apatic). Nu e o diferenta majora in modul in care intelegeti informatia. “E” va fi egal cu “mc2″ indiferent de starea mea sufleteasca.
Am stabilit ca formula depinde de niste reguli. Dar nici macar in situatia asta nu avem prea multe motive sa-i dam crezare. Si asta pentru ca experimentelor facute de Mehrabian le pot fi aduse multe critici: comunicarea in cadrul experimentelor s-a facut cu un singur cuvant, s-au facut mai multe experimente si a fost dedusa o singura concluzie, s-au folosit numai femei, deci barbatii nu au fost implicati, doar expresia fetei a fost folosita, nu si pozitia corpului, si asa mai departe.
Bineinteles, elementele non-verbale sunt foarte importante intr-o comunicare. Dar nu mai importante decat cuvintele. E nevoie ca, intr-o prezentare, sa alocam acelasi efort pregatirii continutului ca si pregatirii modului de prezentare.
Si daca de acum inainte, nimeriti la o prezentare in care vi se aduce aminte cat de importanta este regula 7-38-55, ridicati-va hotarati in picioare si parasiti sala, pentru ca vorbitorul va spune prostii.
——————
Inspiratie si resurse:
Why the stickiest idea in presenting is just plain wrong
Imaginile au fost preluate de pe presentationzen.com si speakingaboutpresenting.com
Discurs sustinut in cadrul unei intalniri Timisoara Toastmaters de catre
Silviu Vert
Foarte interesanta prezentarea! Totusi, in ea este vorba doar de ce/cum se transmite…nu si de ce/cum se receptioneaza. Exemplul cu peretele de sticla sublinia ce receptioneaza cel care urmareste conversatia. Se poate ca vorbitorul sa transmita “in regim” 7-38-55 si ascultatorul sa receptioneze intr-un “alt regim” ?!? Poate eu nu ma prind de tonul in care spui ceva, sau de ceva gest ce il faci sau poate nu inteleg unul din cuvintele ce le spui – si mesajul ajunge la mine distorsionat. Asta tot nu inseamna ca mesajul nu a fost transmis conform 7-38-55. Sau ?
@adrian Cred ca prin “transmitere” intelegem modul in care se receptioneaza, in medie, mesajul.