Cum spuneam si in primul post, Toastmasters e un club de invatare reciproca a artei vorbitului in public (a se sesiza ca am folosit termenul romanesc, nu “public speaking”). Nu exista profesori, dar exista manuale si ghiduri, fise de evaluare si liste cu puncte de atins (pentru fiecare nivel – eu sunt “Ice braker” la momentul vorbirii), iar membrii clubului se analizeaza si corecteaza reciproc. Hehe, nu e haos, e organizata treaba, exista niscava proceduri dezvoltate in cei 84 de ani (wow) de existenta.
Astazi am spart gheata, am avut prima prezentare in cadrul Toastmasters. Subiectul? Orice legat de mine, asa scria in manual. Ce puteam alege mai simplu decat sa ma prezint pe mine insumi, ca blogger? “De ce blogger? (despre cum am ajuns sa fiu blogger)” s-a numit scurta mea prezentare.
Zic scurta prezentare pentru ca trebuia sa aiba undeva intre 4 si 6 minute, dupa ghid, dar mi-am stabilit de acasa 4.30 ca tinta, am ajuns la concluzia ca imi vor trebui vreo 5 inainte de a incepe, iar in final am terminat in peste 6 minute… Recordmanul zilei, cu 33% peste timpul limita.
Am fost entuziast si aparent am atras prea bine atentia publicului. Gramaticiana mi-a spus ca nu a apucat sa noteze greseli prea multe poate si pentru ca le-am acoperit prin energia prezentarii (eu speram sa nu fi avut). Eu am ras, lumea a ras, a fost de bine.
Emotii nu pot spune ca am avut prea mari, dar trebuie sa recunosc ca si zambetele binevoitoare din sala m-au ajutat. Cea mai mare teama a fost ca nu voi mai retine discursul in forma in care-l gandisem acasa si, cum de ce ti-e frica nu scapi, asa am facut, nu l-am retinut complet, am uitat o serie de informatii (pe care mi le si notasem), dar mi-au venit in minte altele. La sfarsit lumea a fost impresionata pozitiv, deci mi-am atins scopul.
Desi evaluatorul meu (da, fiecare vorbitor are un evaluator personal, misto, huh?) a fost placut surpins (era o ea, de fapt, Delia), mi-a spus ca am dat impresia de discurs atent pregatit si m-a laudat mult, eu as fi fost mult mai critic cu mine. In afara de pauzele dintre idei (care aparent nu au fost destul de lungi) si tranzitia intre punctele discutate eu as mai fi adaugat structura prezentarii din PowerPoint, care niciodata nu-mi place cum iese.
Despre restul intalnirii nu am prea multe de zis, am fost implicat activ de asta data si nu am putut sa observ prea multe, in afara de faptul ca la un moment dat totul luase o viteza de nici eu, ca om care se presupunea ca stie despre ce e vorba, nu am reusit sa ma dumiresc prea repede de ce se intampla – ma refer la sectiunea “Table Topics”, unde, de asta data, invitatii sau membrii fara roluri active trebuia sa convinga pe cineva intr-o situatie ipotetica (”Esti la coada in Praktiker cu un singur bec in cos si trebuie sa-i convingi pe cei de la coada ca nu au cumparat tot ce le trebuia si sa se intoarca la cumparaturi”.
Per total m-am distrat si abia astept urmatoare intalnire, cand o sa fiu “Evaluator de Leadership”. Cool me.
Articol scris de Dan Stefancu si preluat de pe deceblog.net
