Bărbaţii sunt de pe Marte şi femeile de pe Venus

09 05.09

astro3001_468x272Cu sute de mii de ani in urma, cand martienii s-au intalnit cu venusienele si au hotarat sa locuiasca pe Pamant, au adus cu ei iubirea… si toate problemele ce au rezultat de aici.

Iubirea este intotdeauna magica, la inceput pare eterna si credem cu naivitate ca noi nu vom ajunge sa avem problemele parintilor nostri, ca vom trai fericiti pana la adanci batraneti. Totusi, cu cele mai bune intentii, dragostea continua sa moara, pentru ca nu avem rabdarea sa-l intelegem pe celalalt si sa-i respectam felul de a fi. Prea repede dam vina pe partenerul nostru pentru problemele cuplului, in loc sa evaluam propria abordare. Prea des presupunem ca daca partenerul nu reactioneaza in felul in care vrem noi, inseamna ca nu ne iubeste.

Vom afla in urmatoarele randuri cateva secrete despre martieni si venusiene care ne vor clarifica multe din situatiile pana acum neintelese sau ne vor arata o cale mai buna de abordare a lor.

In primul rand trebuie sa tinem cont de faptul ca valorile martienilor si ale venusienelor sunt diferite si ca se fac doua greseli majore: martienii in mod excesiv si eronat ofera solutii si invalideaza sentimente, iar venusienele ofera sfaturi nesolicitate si indicatii pretioase.

Barbatul se simte implinit atunci cand obtine rezultate concrete, motiv pentru care, atunci cand partenera ii povesteste problemele ei de peste zi, el o intrerupe frecvent oferind solutii.

Domnilor martieni, chiar daca aveti o rezolvare la toate, opriti-va o clipa si ascultati cu empatie, si veti ajuta mai mult decat va inchipuiti.

Pentru o femeie, in schimb, adevarata implinire este in functie de calitatea relatiilor pe care le are si de cat de mult poate sa-i ajute pe cei din jur. Pentru ea competitia nu e asa importanta, motiv pentru care i se intampla sa incerce sa ajute un barbat cu diverse sfaturi, nerealizand ca pentru el suna critic.

‘“Doamnelor venusiene, a-i oferi unui barbat un sfat sau a-i da indicatii este egal cu a-i spune ca nu stie ce face, ca nu e capabil sa se descurce singur si ca n-aveti incredere in abilitatile lui.

Haideti sa descoperim care sunt nevoile primare in ceea ce priveste iubirea si ce ii motiveaza pe martieni si pe venusiene. Martienii se simt iubiti daca li se acorda incredere, apreciere, admiratie, aprobare si incurajari. Venusienele au nevoie, in schimb, sa primeasca iubire, intelegere, respect, devotament si validarea continua a sentimentelor.

Domnilor martieni, nu faceti greseala sa credeti ca daca acum partenera voastra e fericita si sigura pe iubirea voastra, asa va fi mereu. Nu merge ideea ca “Te iubesc si te anunt eu daca se schimba ceva“. Validarea continua e vitala pentru o femeie.

Doamnelor venusiene, asa cum noua ne este frica sa primim, asa si lor le este frica sa ofere, pentru ca se tem ca s-ar putea sa nu fie suficient de buni, sa nu se ridice la inaltimea asteptarilor. Asa ca incercati sa fiti cat mai tolerante si sa nu le atrageti atentia asupra tuturor greselilor, dimpotriva subliniati ceea ce fac bine si ei vor fi tot mai motivati sa va faca pe plac.

95623c9c-82f2-44d6-802d-ab77bc77bffaimg100In ultima instanta as dori sa prezint doua trasaturi esentiale, care sunt poate cel mai greu de inteles si de acceptat de partener si anume: martienii sunt ca un elastic iar venusienele ca valurile marii.

Cand un barbat iubeste o femeie, el are nevoie, periodic, sa se distanteze inainte sa se apropie din nou, exact ca un elastic. Atunci cand se afla intr-o relatie, la un anumit nivel de apropiere, barbatul poate simti ca-si pierde identitatea si trebuie sa se retraga pentru a se putea regasi. Este un proces natural si sanatos.

Este esential sa intelegem ca trebuie sa le acordam libertatea si spatial necesar, pentru a se putea intoarce din nou plini de iubire si pasiune. Asa cum nu noi hotaram ca ne este foame sau sete, nici ei nu decid sa se retraga. Este o nevoie instinctuala si nu trebuie sa-i facem sa se simta vinovati pentru asta, asa cum nu avem voie sa ne simtim noi insine vinovate pentru acest proces firesc al lucrurilor. Chiar daca este greu de acceptat si va simtiti neglijate, doamnelor venusiene, lasati-i sa se retraga si nu incercati sa-i urmati pentru ca doar atunci cand elasticul va fi intins la maxim se vor putea intoarce in siguranta. Iar cu timpul vor invata ei insisi sa va asigure ca se vor intoarce.

Asa cum martienii au o oscilatie intre independenta si intimitate, venusienele au o stima de sine fluctuanta, ca un val, cand e foarte sus, cand e la fundul marii. In relatii, barbatii se retrag pentru a se putea apropia din nou, iar femeile “urca” si “coboara” in abilitatea lor de a se iubi pe ele insele si pe ceilalti.

Domnilor martieni, trebuie sa intelegeti ca spre deosebire de voi, venusienele nu au invatat sa se iubeasca pe ele insele intai si aceasta nu este o problema asa ca nu incercati sa le “reparati” pentru ca nu sunt “defecte“, au doar nevoie de iubire, rabdare si intelegere. Ar fi naiv sa credeti ca o femeie poate iubi mereu cu aceeasi intensitate si e important sa acceptati ca atunci cand se afla pe fundul marii, nu este vina voastra, nu voi ati esuat. Este un lucru firesc, pe care nu il puteti impiedica prin suportul moral, dar puteti ajuta sa fie depasite mai usor aceste momente. Este esential ca ea sa se simta in siguranta sa treaca prin acest ciclu. Altfel va incerca sa-si suprime sentimentele negative si, o data cu ele, din pacate, vor fi suprimate si cele pozitive si iubirea moare.

Acestea sunt doar cateva diferente majore intre barbati si femei: barbatii ofera solutii, femeile sfaturi, barbatii au nevoie de incredere si admiratie, femeile de iubire si intelegere, barbatii sunt ca un elastic, femeile ca valurile marii.

Ce este insa cel mai important de retinut este ca doar atunci cand martienii si venusienele vor fi capabili sa se respecte si sa accepte diferentele dintre ei, iubirea va avea o sansa sa infloreasca.

Discurs susţinut în cadrul unei întalniri Timişoara Toastmaters de către
Giorgiana Zamfir

Acest articol are 3 comentarii

  1. Silviu Vert spune:

    Ce bine ca ai reluat discursul aici, ca eram prea ocupat sa te prind cu vreun “aaaa” ca sa mai fiu atent si la continut :)

    In legatura cu subiectul, lucrurile stau destul de simplu: de-a lungul vietii barbatii cauta independenta iar femeile iubirea. De aici toata galceava. Dar, vorba lui Kissinger, razboiul sexelor n-o sa fie castigat niciodata: prea mult se fraternizeaza cu dusmanul :)

  2. de ce? spune:

    m-am apucat de citit cartea la cateva zile dupa discurs! :))

  3. Giorgiana Zamfir spune:

    Multumesc pentru remarcile pozitive si felicitari ca te-ai hotarat sa citesti cartea…se pare ca scopul discursului meu a fost indeplinit cu succes! ;)

Lasa un comentariu

Calendar Evenimente #

  • Februarie 2012
    LuMaMiJoViDu
      
     1 2 3 4 5
    6 7 8 9 10 11 12
    13 14 15 16 17 18 19
    20 21 22 23 24 25 26
    27 28 29  

Participa la discutii

Aboneaza-te la revista

  • Revista Timisoara Toastmasters

Urmareşte-ne pe Twitter

    Suntem activi pe Facebook

    Mentoram

    • Toastmasters Cluj
    • Toastmasters Oradea

    Link-uri si Bannere

    • Toastmaster International